[analyse_image type=”featured” src=”https://www.radiotop.ro/img/media/2026/06/csm-grigoras-1.jpg”]
După două victorii la rînd în campionat, cu siguranță că suporterii suceveni se așteptau ca Cetatea 1932 să se întoarcă din județul Ilfov măcar cu un punct. Însă, echipa pregătită de Petre Grigoraș s-a întors de la Ștefăneștii de Jos cu 3 goluri încasate și doar cu un gol înscris. Ștefănești este o echipă care, ca și noi, a promovat anul acesta în Liga a II-a. În același timp, Cetatea are jucători care au evoluat și în Liga I, cum ar fi Cătălin Golofca, care, printre altele, a fost legitimat la echipe cu pretenții, ca FCSB sau CFR. Apoi, echipa Sucevei are și jucători cu o oarecare experiență în Liga a II-a. În același timp, antrenorului Petre Grigoraș i s-au oferit condiții pentru pregătirea actualei ediții de campionat, așa că suporterii au avut niște așteptări justificate de la deplasarea din județul Ilfov.
După partida de la finele săptămînii trecute, domnul Grigoraș a spus: ”Am început și partea a doua foarte prost. Din păcate, nici schimbările nu au adus un plus și de asta sînt foarte supărat, pentru că jucătorii de pe margine trebuie să vină cu un plus. Poate unul care intră în primul 11 nu este într-o formă deosebită, lucrul ăsta din păcate nu s-a văzut. Ieșirea neinspirată sau neieșirea din poartă a lui Alin Ciobanu, care face greșeli din ce în ce mai mari și mai dese, mai multe decît la Liga a III-a, și dintr-un meci pe care-l controlam puteam să luăm vreo 4-5. E foarte deranjant, supărător. Sper să fie un duș rece pentru noi”.
În primul rînd, Petre Grigoraș ar trebui el să stea sub un duș rece, pentru că el este vinovat că nu a știut să-i facă pe jucătorii intrați pe parcurs să se ridice la un nivel mai bun. Probabil că sub un duș rece a stat după prima etapă, atunci cînd nu l-a folosit titular pe Fulop, un jucător de creație cu o viziune foarte bună a jocului și cu execuții decisive. Abia din etapa a II-a și-a dat seama și domnul Grigoraș ce jucător important este Fulop și l-a folosit ca titular. Apoi, Petre Grigoraș are un fix cu folosirea unui jucător foarte tînăr în poartă. În Liga a II-a ești obligat să ai mereu doi jucători foarte tineri în teren. Antrenorul Sucevei joacă cu astfel de fotbaliști în poartă și pe partea stîngă a apărării. Cum ar veni, apărarea se descurcă ea. Și dacă nu se descurcă, atunci vin mijlocașii și atacanții și dau goluri cîte trebuie. Vise de Petre Grigoraș. La Ștefănești, Suceava a luat trei și a dat doar un singur gol.
Construcția unei echipe solide trebuie să înceapă cu portarul, că de aia numărul 1 este al portarului. Portarul este cel care trebuie să dea siguranță întregii echipe, în special fundașilor, care nu trebuie să fie speriați la fiecare atac al adversarilor și care trebuie să poată pleca liniștiți la fazele de atac, și nu să stea pironiți în jumătatea lor.
Pe vremuri, pe la ce echipe era, antrenorul Sucevei era cunoscut ca ”Grigoraș, cel mai tare din oraș”. La Suceava pare că a ajuns ”Grigoraș, cel mai fixist din oraș”. Să nu ajungă și ”Grigoraș, cel mai zburat din oraș”. Dar, poate face un duș rece și renunță la fixismele sale.

[analyse_source url=”https://www.radiotop.ro/tableta-zilei/grigoras-cel-mai-fixist-din-oras-urmeaza-grigoras-cel-mai-zburat-din-oras.html”]