Claudiu Năsui pleacă din Parlamentul României. A acceptat funcţia de ministru al economiei în Republica

[analyse_image type=”featured” src=”https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/25326/23224321/1/3-203070248-4006565162766275-6214772398813552774-n.jpghttps://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/25326/23224321/1/3-203070248-4006565162766275-6214772398813552774-n.jpg”]

Deputatul USR Claudiu Năsui anunţă că a acceptat să preia portofoliul de ministru al economiei în viitorul Guvern al Republicii Moldova, condus de Vasile Tofan. Năsui spune că va renunţa la mandatul de deputat în Parlamentul României pentru a se alătura echipei de la Chişinău.

„Am acceptat să preiau portofoliul de ministru al economiei în Guvernul Republicii Moldova. Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că, acolo unde au predominat respectul pentru proprietatea privată şi ideile libertăţii economice, oamenii au prosperat“, a transmis Claudiu Năsui (foto) marţi pe Facebook.

Deputatul USR afirmă că a intrat în politică în urmă cu aproape 10 ani pentru a promova principiile liberalismului şi susţine că a rezonat cu viziunea lui Vasile Tofan, noul premier, pentru Republica Moldova pe care acesta şi-ar dori-o „cea mai primitoare ţară pentru antreprenori“.

Te-ar putea interesa și:

„Bogăţia şi prosperitatea, înainte de a putea fi redistribuite de stat, trebuie mai întâi produse, iar premisele necesare pentru aceasta sunt tocmai valorile pieţei libere, care au funcţionat oriunde au fost aplicate“, afirmă deputatul USR.

Nîsui mai precizează că „în politică, este uşor să te faci plăcut, cel puţin atâta timp cât te afli la putere şi poţi alege calea facilă a populismului plătit din banii contribuabililor. Este mult mai greu să spui că lucrurile nu pot continua astfel la nesfârşit, pentru că, în caz contrar, nota de plată va condamna ţara la stagnare“.

 

Deputatul USR spune că premierul Republicii Moldova ar fi putut să îşi continue cariera profesională, dar a ales să îşi asume reformele pe care le consideră necesare pentru dezvoltarea ţării şi pentru parcursul acesteia către Uniunea Europeană.

„Am ales să răspund invitaţiei domnului Tofan de a mă alătura Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă acest pas presupune să renunţ la mandatul de deputat în Parlamentul României şi să-mi dedic experienţa unui nou efort reformator, menit să ducă la capăt procesul de liberalizare şi privatizare început după căderea comunismului“, a transmis Năsui.

Despre premierul Tofan, Năsui mai precizează că „are misiunea grea, dar onorantă, de a-şi conduce ţara în direcţia potrivită: cea a libertăţii şi a apropierii de România şi de Europa“.

„Sunt fericit să-mi asum aceeaşi misiune, cu optimism, entuziasm şi cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă şi o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european“, a conchis Năsui.

 

[analyse_source url=”https://www.zf.ro/eveniment/claudiu-nasui-pleaca-din-parlamentul-romaniei-a-acceptat-functia-de-ministru-al-economiei-in-republica-moldova-23224321″]


Analyse


2026-08-26 06:28:00

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.