[analyse_image type=”featured” src=”https://r3media.ro/wp-content/uploads/2026/08/gara-filiasi-e1787663762393.jpghttps://r3media.ro/wp-content/uploads/2026/08/gara-filiasi-e1787663762393.jpg”]
O țară abandonată
E deja un clișeu și o evidență, nu? De fiecare dată când mă aflu undeva în țărișoară, nu pot să nu remarc acest contrast izbitor între ce e de la natură și de la trecut și ce se presupune că ar trebui să reprezinte statul care asigură guvernarea (în sens larg, nu partinic) tuturor acestora.
De la capitală în Deltă și din Oltenia muntoasă-n Bucovina remarci cum România a devenit non-țară care este non-guvernată.
E un teritoriu abandonat în materie de bine public/comun, infrastructură, administrare.
Nu funcționăm nici măcar la cote de avarie, ci doar și exclusiv din inerție.
Totul e lăsat „inițiativei private”, care înseamnă, la firul ierbii (nu vorbim aici de capitalul străin), o seamă de „întreprinzători” vai steaua lor care, pradă unei concurențe intenționat sălbatice, ajung să se canibalizeze și să-și alieneze și „clienții”, și care ajung să funcționeze mai ales la negru, deci perpetuu șantajabili, și, mai cu seamă, singurei antreprinze înfloritoare în România, ONG-urilor.
Sigur, nu toate înfloresc, ci doar acelea care trebuie și care sunt alimentate cu fondurile de la CE, norvegieni, bănci și supermarketuri.
Aceste ONG-uri ajung să înlocuiască atât statul, cât și inițiativa privată.
Sunt rețele care lucrează în beneficiul unor grupuri sociale extrem de restrânse, pe agende foarte secvențiale care, eufemistic vorbind, nu au nicio legătură cu binele comun.
În ceea ce privește lanțul ierarhic al structurilor guvernamentale, senzația acută este că de la etajele intermediare în sus suntem populați realmente de niște îmbuibați egocentrici cu reflexe atât de antisociale încât devin sociopate, și, cu cât urci mai sus, cu atât dai de graffitiul acela putinist și aurist despre „sataniștii care ne conduc”.
Nu ai cum să „performezi” într-un asemenea mediu, decât în parametrii setați pe autodistrugere productivă (menținerea țării în această stare de abandon public pentru a fi posibilă extragerea de profit și resurse).
Nu are ce să iasă din această alcătuire și nu se poate reforma sau schimba un asemenea aranjament socio-politic, indiferent de eticheta cu care se defilează.
Pentru cei de rând, „mesajul” rămâne „scapă cine poate”. Pentru cei de sus, „după noi, potopul”.
Întrebarea e în ce măsură îți mai poți păstra umanitatea într-un asemenea mediu și, mai ales, transmite mai departe.
CITEȘTE MAI MULT
Articole RELAȚIONATE
E deja un clișeu și o evidență, nu? De fiecare dată când mă aflu undeva în țărișoară, nu pot să nu remarc acest contrast izbitor între ce e de la natură și de la trecut și ce se presupune că ar trebui să reprezinte statul care asigură guvernarea (în sens larg, nu partinic) tuturor acestora.
De la capitală în Deltă și din Oltenia muntoasă-n Bucovina remarci cum România a devenit non-țară care este non-guvernată.
E un teritoriu abandonat în materie de bine public/comun, infrastructură, administrare.
Nu funcționăm nici măcar la cote de avarie, ci doar și exclusiv din inerție.
Totul e lăsat „inițiativei private”, care înseamnă, la firul ierbii (nu vorbim aici de capitalul străin), o seamă de „întreprinzători” vai steaua lor care, pradă unei concurențe intenționat sălbatice, ajung să se canibalizeze și să-și alieneze și „clienții”, și care ajung să funcționeze mai ales la negru, deci perpetuu șantajabili, și, mai cu seamă, singurei antreprinze înfloritoare în România, ONG-urilor.
Sigur, nu toate înfloresc, ci doar acelea care trebuie și care sunt alimentate cu fondurile de la CE, norvegieni, bănci și supermarketuri.
Aceste ONG-uri ajung să înlocuiască atât statul, cât și inițiativa privată.
Sunt rețele care lucrează în beneficiul unor grupuri sociale extrem de restrânse, pe agende foarte secvențiale care, eufemistic vorbind, nu au nicio legătură cu binele comun.
În ceea ce privește lanțul ierarhic al structurilor guvernamentale, senzația acută este că de la etajele intermediare în sus suntem populați realmente de niște îmbuibați egocentrici cu reflexe atât de antisociale încât devin sociopate, și, cu cât urci mai sus, cu atât dai de graffitiul acela putinist și aurist despre „sataniștii care ne conduc”.
Nu ai cum să „performezi” într-un asemenea mediu, decât în parametrii setați pe autodistrugere productivă (menținerea țării în această stare de abandon public pentru a fi posibilă extragerea de profit și resurse).
Nu are ce să iasă din această alcătuire și nu se poate reforma sau schimba un asemenea aranjament socio-politic, indiferent de eticheta cu care se defilează.
Pentru cei de rând, „mesajul” rămâne „scapă cine poate”. Pentru cei de sus, „după noi, potopul”.
Întrebarea e în ce măsură îți mai poți păstra umanitatea într-un asemenea mediu și, mai ales, transmite mai departe.
[analyse_source url=”https://r3media.ro/o-tara-abandonata-2/”]