Casa cu Ancoră şi o poveste de 125 de ani

Casa cu Ancoră şi o poveste de 125 de ani.

Cu 125 de ani în urmă, pe malul Begăi, Palatul Kudelich-Sailer intra în istorie: la 24 august 1901 era emisă autorizația de construire, iar clădirea avea să fie finalizată la 7 iulie 1902. Reprezentanții Muzeului Național al Banatului ne îmbie la un nou suvenir istoric, relatând fascinanta poveste a uneia dintre cele mai reprezentative clădiri din Timișoara.

”Din 1732, Bega devenise navigabilă între Timișoara și Tisa, principala cale de transport a mărfurilor din Banatul de câmpie până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Lucrările realizate între 1753 și 1754 de inginerul Johann Karl Stockhausen au făcut navigația mai sigură, iar cerealele plecau din Timișoara spre Tisa, Dunăre, Sava și Adriatica.

În 1775 era înființat Oficiul de Navigație, moment care oficializa portul comercial al orașului.

Sediul său se afla la intersecția actualului Splai Tudor Vladimirescu cu Bulevardul General Dragalina, într-o clădire modestă, cu un singur nivel, unde erau păstrate registrele și actele referitoare la circulația zilnică a sute de ambarcațiuni.

Deasupra porții atârna semnul locului, o ancoră ușoară de fier, cu patru brațe, asemenea celor folosite de vasele de pe Bega pentru prinderea de copacii de pe mal.

Între 1901 și 1902, vechea casă a fost demolată, iar în locul ei s-a ridicat Palatul Kudelich-Sailer, o construcție eclectică, istoricistă, cu elemente neoromanice și neogotice, parter comercial, două etaje, frontoane supradimensionate și un turn de colț inspirat de arhitectura medievală.

Lemnăria și decorația au fost realizate de meșterul timișorean Michael Albert, cunoscut pentru primele poduri din lemn ale tramvaielor cu cai și pentru scena rotativă construită în 1894 la teatrul orașului.

Palatul a păstrat memoria portului. Pe turn a fost așezată o ancoră în basorelief, iar la parter a funcționat restaurantul <<Ancora de Aur>>.

Numele proprietarilor s-a retras treptat din vorbirea orașului, lăsând loc celui ales de timișoreni: Palatul Ancora. Piesa originală a urmat alt traseu. Odată cu demolarea Oficiului de Navigație, în 1902, a dispărut din peisajul malului Begăi. Documentele lasă apoi o pauză de patru ani, iar locul în care a fost păstrată în acest interval rămâne de cercetat.

La 31 octombrie 1906, ancora a intrat în colecția muzeului prin donația publicistului Karl Steiner. István Berkeszi, custode, cărturar și autor al mai multor monografii dedicate Timișoarei, i-a consemnat povestea în registrul de inventar. Are 97 de centimetri, patru brațe și o fundă decorativă prinsă de veriga superioară, fără rol practic. Astăzi se află în depozitul Muzeului Național al Banatului, iar după restaurare va reveni în fața publicului, într-una dintre viitoarele noastre expoziții. Palatul și ancora au mers mai bine de un secol pe două linii ale aceleiași istorii: clădirea a rămas pe malul Begăi, purtând semnul în basorelief, iar piesa a intrat în patrimoniul muzeului, păstrând urmele vechiului port.

La 125 de ani de la începerea construcției, cele două povești se apropie din nou. Florin Medeleț și Daniela Micu descriau ancora drept <<un obiect unic, de o reală valoare istorică, documentară și sentimentală pentru orașul nostru>>, ” au transmis cei de la Muzeul Banatului, folosind drept sursă bibliografică lucrarea „Asupra semnificației istorice a Casei cu Ancoră din Timișoara” de Forin Medeleţ şi Daniela Micu, Patrimonium Banaticum, I, 2002, pp. 229–231.

CITEȘTE ȘI: 35°C, apoi 22°C: vremea se schimbă brusc în România. Când vin ploile. Prognoza pentru Banat