Vasile Blaga: Relația ministru-premier cu Tăriceanu a fost excelentă, dar a făcut două mari greșeli

Vasile Blaga a spus că demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din PNL trebuie privită și din prisma „relațiilor foarte complexe” cu președintele partidului, Crin Antonescu.

Fost ministru de Interne în mandatul lui Tăriceanu, Blaga a spus că relația de muncă a fost „excelentă”, dar că a făcut două mari greșeli.

Ne-au scos de la guvernare sub presiunea de atunci a lui Crin Antonescu și a altora din partid. A guvernat catastrofal pe urmă, pentru că avea 18% în Parlament. Au fost susținuți de USL. Au distrus România pur și simplu, mai ales în anul electoral 2008. Au fost în stare să cheltuie și banii din fondul de dezvoltare. Se vânduse Banca Comercială Română, erau acolo 3,7 miliarde de euro. După ce au ras bugetul, au cheltuit și banii ăștia și am fost într-o situație criminală când am venit la guvernare. Anul 2008 a însemnat o creștere economică de peste 7%, iar noi ne-am trezit cu un deficit bugetar în plină criză de peste 5%”, a spus Vasile Blaga în emisiunea Imparțial, de la Digi24.

A doua mare greșeală a fost atunci când, rugat fiind, nu a format guvernul împreună cu noi, după alegerile din 2008 și a ajuns în situația în care a ajuns”, a adăugat Blaga.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/vasile-blaga-relatia-ministru-premier-cu-tariceanu-a-fost-excelenta-dar-a-facut-doua-mari-greseli-206644


Analyse


2025-03-27 13:46:10

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 2.5)

Subject: Critica guvernarii Tariceanu

Entity Sentiment:

  • Vasile Blaga: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Calin Popescu Tariceanu: negative (score: -0.6 magnitude: 1.2, occurrence: 2)
  • Crin Antonescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Banca Comerciala Romana: negative (score: -0.3 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • USL: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Vasile Blaga critica guvernarea lui Calin Popescu Tariceanu, mentionand doua mari greseli: scoaterea de la guvernare sub presiunea lui Crin Antonescu si refuzul de a forma un guvern dupa alegerile din 2008.

Summary: Vasile Blaga a criticat guvernarea lui Calin Popescu Tariceanu, subliniind doua mari greseli: scoaterea de la guvernare sub presiunea lui Crin Antonescu si refuzul de a forma un guvern dupa alegerile din 2008. Blaga a mentionat ca guvernarea a fost catastrofala, cu un deficit bugetar mare si cheltuieli excesive, inclusiv din fondul de dezvoltare, ceea ce a dus la o situatie economica dificila.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.