[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/08/cornel-ene-poli.jpg”]
Victorie și calificare în faza grupelor Cupei României. Poli Timișoara a învins Tg. Mureș

Într-un meci care a contat mai mult pentru fanii Timișoarei, Poli a întâlnit echipa din Tg. Mureș în Cupa României, ambii antrenori trimițând formații cu multe rezerve. Au fost 90 de minute obositaore, jucate la 32 de grade de dragul… competiției. Gazdele au avut un plus de dorință și s-au impus cu 2-1.
Prima repriză a fost modestă, s-a jucat parcă cu frâna de mână trasă, jumătăți de ocazii, posesie sterilă pentru gazde și un singur șut pe poartă anemic însă, dat de Rotariu. Totuși, finalul primei părți s-a animat în mod neașteptat. În minutul 42, după o liberă bătută scurt, Ovidiu Popescu a găsit o super pasă spre Morar, care a scăpat singur și a fost faultat evident de portarul Geantă. La prima fază s-a dat ofsaid, dar arbitrii au revenit, deoarece un adversar a atins balonul care a ajuns la atacantul lui Poli, ce s-a și accidentat la acea fază. Lovitura de pedeapsă a fost „asumată” de fundașul Cornel Ene, unul din principalii marcatori ai echipei sezonul trecut. Acesta a tras tare, pe mijloc, iar Geantă nu a reușit să oprească balonul deși l-a atins bine cu piciorul. La vestiare s-a intrat însă cu 1-1, după ce la singurul corner al vizitatorilor din prima parte, portarul Micu și apărarea nu a reușit să respingă mingea, iar Samake a marcat de la un metru cu poarta goală. Mai notăm că la faza penalty-ului, antrenorul vizitatorilor, Eusebiu Tudor a văzut două galbene pentru proteste și a fost eliminat.
Partea secundă a început cu alb-violeții în atac, iar în minutul 48, Popa a pătruns în careu, fiind blocat în ultima clipă, mingea a fost recuperată de Popescu, care a asezat perfect pentru căpitanul Marincu, care în sfârșit a prins un meci, acesta marcând ca un adevărat decar la colțul lung, 2-1. După alte câteva minute, Ovidiu Popescu, clar două clase peste oricare alt jucător aflat pe teren, cu o viziune excelentă și cu dispunere bună la efort a fost și el aproape de gol cu un șut frumos, prins în cele din urmă de Geantă. Poli a mai rămas cu posesia în jumătatea adversă până în minutul 80, când a cedat total inițiativa, preferând să conserve rezultatul și să țină de balon. Și cum nici mureșenii nu au venit să-ți rupă oasele sau să facă istorie, tabela a rămas nemodificată, 2-1 și calificare meritată a Timișoarei.
Câteva considerente la final:
Cei mai câștigați, sunt fanii alb-violeți, prezenți din nou în număr mare pe Electrica. Ei vor mai avea ocazia să-și susțină echipa pentru încă cel puțin 3 partide în faza grupelor.
Nu știm cât se bucură Dan Alexa de victorie, ținând cont că principalul obiectiv este promovarea, iar partidele în plus ar putea obosi gruparea.
Ovidiu Popescu a jucat la adevărata valoare și s-a văzut, așteptăm ca și ceilalți jucători experimentași să o facă.
Arbitrul Adelin Popescu din județul Olt a crezut că arbitrează finala Ligii Campionilor și a arbitrat în stil nonconformist acordând cu drag cartonașe peste cartonașe. Multe aiurea…
Ne-am bucura dacă portarul Micu nu ar trage (din nou) atâta de timp. Joacă totuși la Politehnica…
Vineri echipa își va afla viitorii adversari din Cupă, iar săptămâna viitoare cele două combatante de astăzi se întâlnesc din nou pe Electrica, în campionat.

La Timișoara se pregătește construcția unui patinoar. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Țiriac
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Tragedie în miez de noapte în județul Timiș: o persoană a murit strivită de tavan, iar alta a ajuns la spital după un incendiu violent
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
Seară latino, filme în aer liber, activități interactive pentru copii la Iulius Town
La final de septembrie, AsTour Timişoara vă propune o escapadă dincolo de timp. Descoperiţi farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
S-au pus în vânzare biletele pentru expoziția Picasso en visite de la Timișoara
Finalul lunii septembrie aduce la Timișoara noua ediție a Zilelor Culturii Maghiare
Giarmata se pregătește deja de mare sărbătoare. Între 4 și 6 septembrie, Ruga și Zilele Comunei Giarmata
Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
AsTour Timişoara vă propune pentru toamnă un sejur de vis în Bali, „Insula Zeilor”
De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
„Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/08/victorie-si-calificare-in-faza-grupelor-cupei-romaniei-poli-timisoara-a-invins-tg-mures_474835.html”]