Ziua Națională a Republicii Moldova este sărbătorită la 27 august și marchează Ziua Independenței față de Uniunea Socvietică. În anul 1991, la data menționată, Parlamentul Republcii Moldova a adoptat „Declarația de Independență” în care se face referire la „istoria milenară” și la „statalitatea neîntreruptă”a moldovenilor în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora, se precizează explicit denumirea oficială a limbii, româna, precum și suveranitatea țării în Transnistria „parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru”.
Documentul a fost semnat de 278 deputați din totalul de 380 cât avea organul legislativ de la acea dată, votul fiind nominal. Originalul, păstrat în clădirea Președinției, a fost ars în timpul protestelor din aprilie 2009 ce au avut loc la Chișinău, fiind restaurat în 2010.
Anul 2026 consemnează cea de a 35-a celebrare a Zilei Independenței, în toată țara având loc ceremonii oficiale, depuneri de coroane și flori la monumente, inclusiv la cele ale eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992 din Transnistria pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, sunt organizate evenimente culturale, târguri cu produse ale meșterilor populari, expoziții.
La doar patru zile distanță, la 31 august, Republica Moldova marchează o altă sărbătoare națională, „Ziua limbii române”, denumită inițial „Limba noastră cea română”. În contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), la Chișinău a avut loc Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, la care au participat circa 750.000 de oameni care au cerut declararea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină. Sub puternica presiune a cetățenilor, la 29 august 1989 s-au deschis lucrările celei de a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM și, la 31 august a fost votată legislația privitoare la limba oficială și alfabet.
Limba este comoara sufletească cea mai de preț a unui popor. Graiul românesc e unul bogat, capabil să îmbrace orice ideie, oricare dintre sentimente, este variat şi armonios. Mihai Eminescu a afirmat că „nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră” și românii i-au dat dreptate.
Preotul militar basarabean Alexei Mateevici, în tranșeele Primului Război Mondial, a scris poemul „Limba noastră” pe care o descrie minunat: „Limba noastră-i o comoară/În adâncuri înfundată,/Un şirag de piatră rară/Pe moşie revărsată” şi, printre alte comparaţii neasemuit de frumoase, arată că „Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor cazanii,/Care-o plâng şi care-o cântă/Pe la vatra lor ţăranii”. Poezia a devenit textul imnului de stat al Republicii Moldova.
Grigore Vieru, cel mai mare poet al Basarabiei din toate timpurile, care aparţine Limbii Române, a fost un energic şi aprig apărător al graiului matern, nimeni neavând dreptul să aducă atingere acestui dar primit de la Dumnezeu: „Aş putea să îndur toate nenorocirile revărsate asupra ţării mele, afară de una singură – asuprirea limbii strămoşeşti”. Când era întrebat de unde vine răspundea „din Limba Română” pe care a prezentat-o la Academia de Științe a Moldovei, în discursul susținut la acordarea titlului de academician, ca fiind „oastea noastră națională”. Afirma repetat că „două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Tot el a observat că „limba Română nu a dispărut din spaţiul basarabean în timpul Imperiului Sovietic. Dar ea fusese cu totul vlăguită, iar zborul ei era împiedicat de tot felul de lanţuri care, la un moment dat, deveniseră invizibile pentru ochiul nostru”. Iubirea poetului pentru neam şi limbă a fost totală, necondiţionată şi udată cu lacrimi: „Dumnezeu prima oară/Când a plâns printre astre,/El a plâns peste Ţară/ Cu lacrima limbii noastre”.
Ziua Limbii Române este celebrată din anul 2013 și în România, tot la 31 august, pentru a fi cinstită vorbirea, istoria, unitatea națională și culturală a tuturor comunităţilor româneşti din întreaga lume.
Parte a familiei limbilor latine, limba română are rădăcini adânci în istorie, reprezentând una dintre cele mai puternice mărturii ale modalităţii în care s-a format poporul român. Păstrându-şi caracterul unic în spaţiul locuit de români timp de peste două milenii, a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri naţionale şi un element constant de unitate a poporului român. În prezent, alături de alte 23 de limbi naţionale, limba română este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.
Potrivit calendarului creştin al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 30 august este prăznuit Sfântul Varlaam, mitropolitul cărturar al Moldovei din secolul XVII. În celebra sa „Cazanie”, tipărită la 1643, s-a adresat tuturor românilor cu a sa „Carte românească de învăţătură” subliniind necesitatea unităţii culturale sub forma scrisului bisericesc.
Românii zilelor noastre au a se bucura în nădejde, cum îi îndeamnă Cartea Sfântă, cu gândul că vor trăi „Ziua cea Mare a Neamului” când toţi vor fi unul, ca în zicerea Sfântului Ioan Botezătorul. Să nu uităm că în anul 1918 clopotele reîntregirii României au bătut mai întâi la Chişinău.
Până la împlinirea dezideratului național al unității neamului, sufletul şi gândurile românilor nu pot fi ţinute în frâiele unor frontiere vremelnice, sentimentul apartenenţei la neam şi la universalitate este puternic și pe deplin justificat. Fiecare fiu al nației are datoria de a-şi asuma responsabilităţi de conştiinţă şi de a se comporta corespunzător.
Mândria şi forța morală a unui popor nu se sprijină pe resursele materiale de care dispune ci pe limbă, cultură, credinţă, pe istoria naţională, pe tainica şi trainica legătură dintre generaţia actuală şi înainte-mergătorii care au lăsat prin legat testamentar o moştenire neprețuită de care trebuie să avem mare grijă, cu toţii fiind parte a aceluiaşi întreg. Tradițiile, păstrate din generație în generație, contopesc trecutul cu prezentul și face ca timpul și spațiul să dispară. Congruenţa cu vremea de dinainte ne apropie de substanţa fiinţei noastre, de cunoaşterea şi înţelegerea AND-ului ce conturează trăsăturile eredităţii şi modalităţile prin care ne-a fost transmisă.
Este știut că pământul Moldovei a fost cândva o mare, Marea Sarmatică. Activând în spațiul dintre Prut și Nistru timp de mai bine de trei decenii, am observat că mulţi dintre oamenii care îl populează trăiesc şi rezistă asemenea scoicilor, cu scut propriu de apărare, că rănile şi durerile lor se transformă, ca la moluște, în perle.
Un mare basarabean, Alecu Russo, înainte de a muri, a rostit: „Treziţi patria dacă vreţi ca eu să dorm liniştit”. La fel ne îndeamnă și poetul Imnului Național al României, Andrei Mureșan, în „Deșteaptă-te române”.
Cu gândul la marile sărbători despre care fac vorbire afirm că Republica Moldova este frumoasă, aşa a făcut-o Dumnezeu. Împreună cu oamenii săi este cu mult mai frumoasă!
