[analyse_image type=”featured” src=”https://buzaulinreportaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/Manea-Gina.jpghttps://buzaulinreportaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/Manea-Gina.jpg”]
Pe 13 martie 2022, scriam aici, în ziarul www.buzaulinreportaje.ro, că nou inspector școlar general va fi Daniela Palcău. Era o informație exclusivă și cu o a doua parte ce avea să se adeverească imediat. Și anume că, inspectorul general de până atunci, profesorul Ionel Meiroșu devenea secund. Așa este și în prezent.

Imediat după lansarea, în cursul săptămânii pe care o încheiem, a anunțului privind organizarea concursurilor pentru ocuparea celor 173 de posturi de directori de școli, a devenit și mai clară probabilitatea ca inclusiv inspectorul general școlar să fie schimbat. Chiar, înainte de concursul, despre care am scris deocamdată pe scurt, se pare că ar putea avea loc acest lucru. Informațiile sunt la bursa zvonurilor și vin și ca urmare a faptului că inclusiv propriul partid politic nu ar mai putea să o susțină pe Daniela Palcău la conducerea IȘJ. Ca atare, ce nume conține lista inspectorilor care ar putea să-i ia locul?



În pole position, dar și extrem de bine susținuță de conducerea PNL Buzău ar fi Gina Manea, inspector general adjunct pentru învățători. Pe locul doi și nu chiar îndepărtată de favorita săptămânii ar putea fi soția fostului primar al municipiului Buzău, primar timp de 18 ani, Constantin Boșcodeală. Elena Felicia Boșcodeală este inspector de istorie, extrem de implicată în participarea elevilor la concursuri și olimpiade, dar și un dascăl cu vechime, bine ancorată în realitățile urbane și rurale ale învățământului buzoian și susținută, se pare, chiar și de social-democrați. Locul trei i-ar aparține inspectorului general adjunct Ionel Meiroșu despre care cadrele didactice opinează scurt Doamne, ferește!, profesorul fiind recunoscut pentru severitatea, aplicarea literei legii și dialogului scurt purtat pe orice speță.
Desigur, partidul USR, dar și AUR fac analiza propriilor valori pe care le-ar putea identifica printre inspectorii buzoieni, mai ales că un tănăr consilier județean a realizat această analiză direct pe teren, printre directorii de școli. Așa că, elementul surpriză va fi definitoriu.
Informațiile provind din surse cu responsabilitatea de a decide, însă până când există un comunicat de presă cu scris negru pe alb, ele fac parte din bursa zvonurilor ce ne poate aduce în atenție, mâine, noi nume care ar putea trece cu brio testele antrenamentelor ce au loc, desigur pe diferite tipuri de terenuri.
fotografiile din acest articol sunt publice, pe paginile de socializare ale celor patru inspectori menționați
[analyse_source url=”https://buzaulinreportaje.ro/palcau-pe-picior-de-plecare-de-la-conducerea-inspectoratului-scolar-judetean-buzau/”]