[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/03/WhatsApp-Image-2026-03-23-at-17.13.10-e1774279365518.jpeg”]
Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național resping actuala formă a proiectului Legii salarizării și cer retragerea documentului și reluarea de la zero a procesului de elaborare. Sindicaliștii susțin că proiectul prezentat drept o reformă a salarizării în sectorul public nu rezolvă dezechilibrele existente, ci creează noi inechități și categorii de angajați dezavantajați.
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederația Națională Sindicală „Meridian” și Blocul Național Sindical (BNS) critică, printre altele, reducerea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei.
Sindicatele cer ca valoarea de referință să fie stabilită la nivelul salariului minim pe economie și actualizată anual în funcție de inflație și productivitatea muncii. Potrivit acestora, în numeroase sectoare, creșterile prevăzute de proiect nu acoperă pierderea puterii de cumpărare din ultimii doi ani.
O altă nemulțumire vizează plafonarea sporurilor la 20% din totalul cheltuielilor cu salariile. Confederațiile avertizează că această măsură ar putea duce la imposibilitatea acordării unor drepturi salariale prevăzute de lege, inclusiv în cazul unor spitale de monospecialitate finanțate integral din venituri proprii.
Sindicaliștii critică și modul în care a fost elaborat proiectul, susținând că documentul a fost transmis cu întârziere, iar timpul acordat pentru formularea observațiilor a fost insuficient.
„În loc să corecteze dezechilibrele acumulate în sistem și să construiască o salarizare coerentă, predictibilă și echitabilă, noua variantă a proiectului continuă să opereze cu soluții de compromis, favorizează anumite categorii și lasă în urmă exact acele sectoare care asigură funcționarea serviciilor publice esențiale. Este o lege care afectează peste un milion de salariați din sectorul public și nu poate fi construită pe repede-înainte, iar noi, sindicatele nu putem valida în câteva ore sau zile decizii cu efecte pentru ani. Consultarea formală nu este dialog social!”, spune Corneliu Podoleanu, președintele SLUPT, vicepreședinte Alma Mater și președinte UST a CNS Cartel ALFA Timiș.
Nemulțumirile vizează mai multe domenii. În sănătate, sindicatele invocă deficitul de personal, condițiile dificile de muncă și necesitatea unei salarizări predictibile. În educație, acestea susțin că trebuie respectată repoziționarea grilelor pentru cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și cel nedidactic, în contextul angajamentelor asumate după greva generală din 2023.
În asistența socială, reducerea valorii de referință ar putea agrava problemele privind salariile și deficitul de personal, în timp ce în cultură sindicaliștii reclamă diferențe între funcțiile de conducere și specialiști.
Critici sunt formulate și în privința administrației publice, unde majorările prezentate pentru anumite categorii ar fi accesibile doar unei părți dintre angajați. În același timp, confederațiile cer ca grilele din sectorul sanitar-veterinar, educație, justiție și din celelalte familii ocupaționale să fie analizate în funcție de pregătire, responsabilitate, complexitatea și condițiile de muncă.
„Aceasta nu este o lege care elimină inechitățile. Este o lege care le redistribuie”, susțin sindicaliștii.
Cele cinci confederații contestă și faptul că reforma salarizării este negociată de un Guvern demis, despre care spun că nu mai are legitimitatea politică deplină pentru a lua decizii structurale cu efecte pe termen lung. Sindicaliștii solicită clarificarea publică a mandatului în baza căruia sunt purtate aceste negocieri.
În aceste condiții, organizațiile sindicale cer retragerea actualului proiect și reluarea procesului de elaborare după instalarea unui Guvern cu puteri constituționale depline. Printre solicitări se numără un mecanism real de dialog social, stabilirea valorii de referință la nivelul salariului minim, eliminarea plafonării arbitrare a drepturilor salariale, eliminarea discriminărilor dintre familiile ocupaționale și garantarea faptului că nicio categorie de salariați nu pierde din puterea de cumpărare.
„Nu acceptăm o salarizare construită pe improvizație. Nu acceptăm sacrificarea salariaților pentru o bifă administrativă. Nu acceptăm o reformă făcută fără oameni și împotriva oamenilor”, transmit sindicaliștii.
Mesajul final al celor cinci confederații este categoric: „Legea salarizării trebuie retrasă. Procesul trebuie reluat. Iar de această dată, trebuie făcut corect”.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/cele-cinci-mari-confederatii-sindicale-cer-retragerea-legii-salarizarii-nu-repara-inechitatile-le-adanceste/”]