Timișoara: Trafic deviat pe bulevardul Liviu Rebreanu. Se asfaltează intersecția cu strada Arieș

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/08/lucrari-e1787312289406.jpg”]

Lucrările de modernizare a bulevardului Liviu Rebreanu din Timișoara intră într-o nouă etapă, iar șoferii vor avea parte de restricții de circulație în acest weekend. Traficul va fi deviat temporar pe sensul opus de mers, în zona în care vor fi executate lucrări pentru refacerea carosabilului.

Potrivit Primăriei Timișoara, intervențiile sunt realizate prin SDM și vizează tronsonul dintre Spitalul Județean și Calea Martirilor.

Astfel, circulația rutieră de pe bulevardul Liviu Rebreanu va fi deviată temporar pe sensul opus de mers, pe tronsonul cuprins între strada Arieș și Aleea Sănătății.

Restricțiile vor fi instituite în perioada 22 august, ora 7:00 – 24 august, ora 24:00. În acest interval va fi înlocuit covorul asfaltic în intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Arieș, inclusiv în zona dintre liniile de tramvai.

Până în prezent, au fost finalizate lucrările pe tronsonul cuprins între strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul de mers spre Spitalul Județean.

De asemenea, trotuarele dintre sensul giratoriu AEM și bulevardul Sudului au fost refăcute integral, pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri, pe ambele sensuri de circulație.

Lucrările continuă și pe tronsonul Rebreanu–Averescu, unde termenul estimat pentru finalizare este începutul lunii septembrie.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timisoara-trafic-deviat-pe-bulevardul-liviu-rebreanu-se-asfalteaza-intersectia-cu-strada-aries/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.