Miss România The Crown continuă preselecțiile pentru ediția 2026, iar Caravana Frumuseții ajunge la Timișoara pe 5 septembrie. Tinerele care își doresc să intre în competiție sunt așteptate la Iulius Mall, începând cu ora 17:00, pentru a face primul pas către o experiență care își propune să depășească granițele unui simplu concurs de frumusețe.

Miss România The Crown ajunge la Timișoara

Primele 10 participante au fost deja selectate în cadrul unui eveniment desfășurat recent la Arad, marcând începutul oficial al preselecțiilor pentru ediția din 2026. Selecția continuă acum în mai multe orașe din țară, iar Timișoara este următoarea oprire a Caravanei Frumuseții.

Preselecțiile de la Timișoara vor avea loc pe 5 septembrie 2026, la Iulius Mall, începând cu ora 17:00. Organizatorii le invită să participe pe tinerele care își doresc să intre în competiție și să descopere oportunitățile pe care le poate oferi această experiență.

Miss România The Crown își propune să descopere femei care se remarcă nu doar prin frumusețe, ci și prin personalitate, eleganță, naturalețe, încredere în sine, inteligență și dorința de a evolua.

Caravana Frumuseții caută noi participante

Potrivit organizatorilor, concursul reprezintă mai mult decât o competiție de frumusețe. Participantele au posibilitatea de a intra în lumea modei, a evenimentelor și a proiectelor naționale și internaționale, iar preselecțiile reprezintă prima etapă a acestui parcurs.

„Ne dorim să descoperim femei autentice, fiecare cu povestea, personalitatea și visurile ei. Primele 10 participante selectate la Arad ne-au confirmat încă o dată că există foarte multe tinere care merită să fie văzute și susținute. Acum pornim mai departe cu Caravana Frumuseții și le așteptăm pe toate cele care simt că acest concurs poate fi începutul unei experiențe importante pentru ele”, transmite Hannelore Ulrich, președintele Miss România The Crown.

Organizatorii anunță că preselecțiile vor continua și în alte orașe din România. După Timișoara, caravana va ajunge la București, Constanța și Craiova.

  • Timișoara – Iulius Mall, 5 septembrie 2026, ora 17:00;
  • București – AFI Cotroceni, 11 septembrie 2026, ora 17:00;
  • Constanța – 12 septembrie 2026;
  • Craiova – 13 septembrie 2026.

Fiecare oprire a Caravanei Frumuseții reprezintă o nouă oportunitate pentru tinerele care își doresc să intre în competiția Miss România The Crown și să își pună în valoare personalitatea și calitățile.

La Timișoara, preselecțiile sunt programate pentru 5 septembrie, de la ora 17:00, la Iulius Mall. Organizatorii transmit că tinerele care au visat să urce pe scenă și să reprezinte frumusețea și eleganța românească sunt invitate să facă primul pas.

„Frumusețea te poate face remarcată. Personalitatea te poate face de neuitat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.