O avarie la o conductă a Companiei de Apă Buzău a distrus o porțiune din DN 10. Circulație restricționată la Lunca Priporului

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2026/08/Drum-distrus-DN10-scaled.jpeg”]

O porțiune din DN 10 Buzău–Brașov a fost distrusă, vineri dimineață, în localitatea Lunca Priporului, în urma unei avarii produse la o conductă aparținând Companiei de Apă Buzău.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, conducta s-a spart, iar apa scursă a spălat pământul din jurul acesteia și de sub structura rutieră. În consecință, o parte a carosabilului de pe sensul Buzău–Brașov s-a prăbușit.

Din cauza avariei, traficul rutier pe sectorul afectat se desfășoară alternativ, pe un singur sens, fiind dirijat cu ajutorul semafoarelor. Restricțiile pot provoca întârzieri și formarea unor coloane de autovehicule pe Valea Buzăului.

Reprezentanții DRDP Buzău le recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, să respecte semaforizarea și indicațiile din zonă, să păstreze distanța față de celelalte autovehicule și să manifeste prudență sporită.

Conducătorii auto care urmează să tranziteze DN 10 sunt sfătuiți să ia în calcul un timp mai mare de deplasare.

[analyse_source url=”https://www.observatorulbuzoian.ro/o-avarie-la-o-conducta-a-companiei-de-apa-buzau-a-distrus-o-portiune-din-dn-10-circulatie-restrictionata-la-lunca-priporului/”]


Analyse


2026-08-22 00:04:16

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.