Perfect storm/ Furtuna perfectă (2000), un film cu George Clooney, Mark Wahlberg și John Reilly, este una dintre cele mai bune imagini a ceea ce se întâmplă cu umanitatea de milenii atunci când o nouă criză, o nouă tehnologie, o modă etc ajung să indice o altă direcție, să impună un nou mod de a face lucrurile, alte standarde sau gusturi șamd.

Pe scurt, filmul prezintă o ambarcațiune mică de pescuit care, ignorând avertismentele meteo, se trezește în Atlantic în mijlocul unei furtuni extrem de puternice (denumită de marinari “furtuna perfectă”) de așa manieră încât orice cale de întoarcere este tăiată, singurul drum fiind înainte, prin mijlocul ei.

Ambarcațiunea și marinarii, se înțelege, nu se vor mai regăsi la sfârșit în aceeași formulă.

Când Francis Fukuyama a vorbit la sfârșitul anilor ’80 de sfârșitul istoriei într-un eseu numit chiar Sfârșitul istoriei (1989), în realitate el a vorbit de furtuna perfectă, fiindcă ce altceva înseamnă moartea ideologiilor (dreapta/stânga) și apariția unei clase de mijloc, decât intrarea, vrei nu vrei, în era democrației liberale, privită ca o sinteză între dreapta și stânga, libertate și egalitate sau libertate? Cine nu a făcut-o încă (de exemplu la vremea aceea regimurile Europei de Sud-Est, Americii de Sud și Africii) nu va avea de ales. Odată intrate în zona de impact a furtunii perfecte, drumul de întoarcere pentru toate aceste regimuri a fost tăiat. Nu mai există decât înainte, prin mijlocul furtunii.

Același lucru se poate spune despre PET-uri (sticlele de plastic), Windows sau AI. De exemplu, liberalizările anilor ’90 și inflația sau pierderea abruptă de putere de cumpărare (1/2 români se aflau în sărăcie la mijlocul anilor ’90, conform unui raport al Băncii Mondiale) au dus în câțiva ani pe piața băuturilor carbogazoase la înlocuirea sticlei, mult mai scumpă, cu plasticul, mult mai ieftin. Oricine a încercat să reziste, s-a trezit foarte curând că nu mai are drum de întoarcere.

Tranziția la un model de societate post-industrială în anii ’90-2000, unde computerul devine noua tehnologie, de care încep să se lege noile așteptări/ dezamăgiri (Solow’s Paradox: “You can see the computer age everywhere but in the productivity statistics”, 1987), dublat de piratarea sistemului de operare al Windows (Microsoft a acceptat și încurajat acest lucru, deși nu au cel mai performant sistem de operare) a dus în cele din urmă la limitarea, dacă nu excluderea, altor produse, de pildă, din categoria McIntosh sau Linux, pe noile piețe.

Internetul și progresele în bazele de date, data mining și algoritmii de selecție și sinteză au dus la AI, riscând să facă din el ceva care se substituie umanului în foarte multe domenii de back/front office.

În același timp, democrația liberală e în criză peste tot, PET-urile încep să fie ușor, ușor concurate, adică încep să fie căutate băuturile la sticlă și evitate recipientele din tereftalat de polietilenă (PET), utilizarea unui ecran a început să fie limitată până la anumite vârste, de pildă în China, iar în Franța, Suedia etc, să fie drastic limitată chiar în unități de învățământ.

AI e o altă furtună perfectă. Or ca orice furtună perfectă care te-a prins în mijlocul ei, nu mai ai drum de întoarcere. Substituirea tehnologiei AI umanului în multe domenii de decizie și creativitate e poate cea mai sumbră furtună perfectă din câte s-au întâmplat. Mulți dintre noi vom deveni inutili, așa cum ai deja în economiile venitului minim garantat, dar așa cum se întâmplă în Pianul mecanic al lui Kurt Vonegut care, explorând consecințele automatizării totale într-un Detroit distopic, conduce totul la o revoluție de proporții, o revoluție practic a demnității umane.

Într-un scenariu marca Karel Capek, SF-ul RUR (1920) prezintă o lume în care roboții (niște clone extrem de asemănătoare omului) realizează că sunt mai eficienți decât oamenii și trec la faza eliminării lor până la ultimul om. Atâta doar că roboții ajung în punctul în care își dau seama că o lume exclusiv de mașini, dacă e mai eficientă, nu este însă autosuficientă. Ea nu se poate susține fără oamenii care i-a dat naștere (necesari pentru menținerea mașinilor, reparații, energie).

Deși uzabili sau degradabili, roboții nu aveau sentimentul finitudinii. Erau destinați fără să știe unui sfârșit total și implacabil. Nu întâmplător, când ultimii doi oameni sunt găsiți, un bărbat și o femeie, în mare taină liderul lor îi lasă să plece și să se piardă între roboți.

Furtuna perfectă, dacă reprezintă un capăt, ea reprezintă în același timp și un început care se va întinde, se înțelege, până la următorul capăt. Cu ce consecințe însă, rămâne să vedem. Împotriva unei lumi bazate pe tehnologie s-au afirmat deja un M. Heidegger sau un Jacques Ellul. Primul a vorbit de esența epocii moderne, techne, ca de un mod de a fi în lume și astfel ca o stare de alienare a omului de esența reală a lucrurilor, basculând inevitabil în nihilism. În loc să experimenteze lumea ca un mediu al revelației și sensurilor profunde (aletheia), spune Heidegger, omul va percepe lumea ca un ansamblu de obiecte neutre și manipulabile dintr-un punct de vedere mai degrabă funcțional și eficient.

Calea către nihilism este astfel deschisă, techne pregătind lumea pentru o criză în care omul —care trăiește într-un mediu redus la funcționalitate și eficiență— se confruntă cu un vid de sens.

Jacques Ellul a marșat oarecum în aceeași direcție a unei pierderi iremediabile a umanului în era tehnologiei. Fiindcă, spune Ellul: tehnologia a înșelat așteptările omului de la început și în loc să elibereze omul, l-a făcut dependent; tehnologia se auto-amplifică și/ sau autonomizează, transformând omul într-un obiect sau executant în sistemul ei (el poate avea în acest timp iluzia controlului, dar morala ucenicului vrăjitor ne spune că e de scurtă durată); valorile morale tind să fie substituite eficienței, credința, arta etc devin marfă șamd; sacralizarea profanului de care vorbește Ellul e poate cea mai subtilă mișcare prin care impulsul religios e transferat asupra tehnologiei și progresului, fiind echivalent cu o trădare a rațiunii critice a omului (o bună perspectivă asupra lui Jacques Ellul : https://www.youtube.com/watch?v=BOCtu-rXfPk ).

Pe scurt, ceea ce vreau să spun una peste alta este că furtuna perfectă care ne-a aruncat pe direcția valurilor ei (noile tehnologii/ ICT și AI), conține deja sâmburii următoarei furtuni perfecte. Cum, când, ce, nu știm precis. Dar avem deja contururile principale și curenții.