Negocierile pentru salariile bugetarilor au plecat de la 8 miliarde de lei. După protestele medicilor și ale profesorilor, Guvernul a obţinut permisiunea Comisiei Europene să mărească bugetul la 12 miliarde. Surse Observator susţin, însă, că suma ar putea urca la 16 miliarde. Comisia Europeană a refuzat însă creşterea bugetului, fapt pentru care acesta va fi scăzut la loc.

România mai are doar 12 zile să salveze 770 de milioane de euro. Până atunci, legea salarizării trebuie să treacă de trei hopuri: acordul Bruxelles-ului, votul Parlamentului și promulgarea. Parlamentul ar trebui să o dezbată deja pe 25 și 26 august.

O nouă rundă de negocieri pe legea salarizării urmează să aibă loc, joi, la Palatul Cotroceni. PNL a anunţat deja că susţine organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, în perioada 24-28 august, pentru legea salarizării.

De asemenea, Eugen Tomac, consilierul preşedintelui Nicuşor Dan, a transmis că şeful statului nu va promulga niciodată legea salarizării unitare dacă actul normativ adoptat şi trimis pentru promulgare ar prevedea scăderi de salarii ale angajaţilor din sistemele de educaţie şi sănătate.