[analyse_image type=”featured” src=”https://www.gazeta-valceana.ro/wp-content/uploads/2026/08/Orlesti-Scoala.jpg”]
Școala din Orlești intră într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Investiție de aproape opt milioane de lei

Așa cum am mai precizat și în alte rânduri prin intermediul publicației noastre, administrația locală din comuna Orlești, condusă de primarul Constantin Cârstina, a avut mereu o prioritate din susținerea învățământului. În această notă de preocupare a administrației locale pentru domeniul educațional se înscrie și investiția de aproape opt milioane de lei noi, derulată la Școala Gimnazială Orlești. Principala instituție de învățământ din comună beneficiază de un amplu proces de modernizare. Întreaga clădire va fi reabilitată, iar sălile de clasă vor dispune de cele mai bune condiții de studiu pentru elevi.
În plus, întreaga unitate școlară va fi dotată cu mobilier și echipamente noi. Aceste lucrări vin în completarea investițiilor realizate deja în școală.
Constantin Cârstina, primarul frumoasei localități de pe malul drept al râului Olt, a declarat că proiectul la care facem referire reprezintă una dintre reușitele importante ale administrației, edilul-șef subliniind faptul că o școală care dispune de dotări moderne oferă elevilor condiții de studiu mai bune.
Ultimele articole
Related articles

[analyse_source url=”https://www.gazeta-valceana.ro/administratie/scoala-din-orlesti-intra-intr-un-amplu-proces-de-reabilitare-si-modernizare-investitie-de-aproape-opt-milioane-de-lei/”]