Bărbat reținut după ce ar fi provocat un accident și ar fi părăsit locul faptei

[analyse_image type=”featured” src=”https://ziarulteleormanul.ro/wp/wp-content/uploads/2026/08/retinut.jpg”]

Eveniment

Bărbat reținut după ce ar fi provocat un accident și ar fi părăsit locul faptei

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Potrivit IPJ Teleorman, la data de 18 august a.c., în jurul orei 21:45, polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, despre producerea unui accident rutier, soldat cu victime omenești, în localitatea Măgura.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Alexandria și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Vitănești care au constatat faptul că, în timp ce un bărbat ar fi condus un autoturism, pe D.J. 506, în localitatea Măgura, pe sensul opus de mers, din direcția Guruieni către Vitănești, ar fi acroșat în partea din spate un alt autoturism, ce s-ar fi aflat staționat pe partea carosabilă, în aceeași direcție de deplasare.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui bărbat, ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului staționat, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto bănuit de comiterea faptei ar fi părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior.
Ieri, 19 august a.c., în urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de acesta. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

[analyse_source url=”https://ziarulteleormanul.ro/barbat-retinut-dupa-ce-ar-fi-provocat-un-accident-si-ar-fi-parasit-locul-faptei/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.