Din prioritățile Guvernului Ponta 3: Reducerea evaziunii fiscale şi scoaterea din sărăcie a populaţiei

La Ministerul de Finanţe, principalele obiective sunt reducerea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget. Evaziunea a ajuns la 14% din PIB, potrivit Consiliului Fiscal, iar încasările la buget sunt sub nivelul de o treime din PIB. Noul ministru de finanţe trebuie să găsească soluţii pentru reducerea taxelor pentru angajatori cu cinci procente, dar şi o modalitate de a aplica „electorata”.

Rovana Plumb vine cu planuri mari la Ministerul Muncii. Pe termen lung, ministrul a declarat că vrea să scoată din sărăcie aproape 600.000 de persoane. Iar pe termen scurt, trebuie să vadă dacă există bani la buget pentru mărirea alocaţiilor pentru copii, dar şi pentru indexarea pensiilor. Ministrul a anunţat la audierea din Parlament că are în vedere şi modificarea Codului Muncii.

Lista priorităţilor de la Ministerul Sănătăţii condus de Nicolae Bănicioiu include reducerea arieratelor, modernizarea unităţilor medicale, dar şi reluarea producţiei de vaccin la Institutul Cantacuzino.

Daniel Constantin, care ocupă fotoliul de viceprim-ministru, dar şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, are printre priorităţi elaborarea cadastrului rural, pensiile agricultorilor, combaterea evaziunii fiscale şi noul Program naţional de dezvoltare rurală.

Priorităţi Ministerul de Finanţe

– reducerea evaziunii fiscale

– creşterea încasărilor la buget

– reducerea CAS cu 5 puncte procentuale

– neimpozitarea profitului reinvestit

Priorităţi Ministerul Muncii

– scoaterea din sărăcie a 580.000 de persoane

– mărirea alocaţiilor

– indexarea pensiilor

– modificarea codului Muncii

Priorităţi Ministerul Sănătăţii

– reducerea arieratelor

– modernizarea unităţilor medicale

– reluarea producţiei de vaccin la Institutul Cantacuzino

Priorităţi Ministerul Agriculturii

– elaborarea cadastrului rural

– pensiile agricultorilor

– combaterea evaziunii fiscale

– Programul naţional de dezvoltare rurală

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/din-prioritatile-guvernului-ponta-3-reducerea-evaziunii-fiscale-si-scoaterea-din-saracie-a-populatiei-210210


Analyse


2025-11-09 14:35:42

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0)

Subject: prioritatile guvernului ponta 3

Entity Sentiment:

  • ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • rovana plumb: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • nicolae banicioiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • daniel constantin: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • institut cantacuzino: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • consiliului fiscal: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • ministerul finantelor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • ministerul muncii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • ministerul sanatatii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • ministerul agriculturii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • program national dezvoltare rurala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • reducerea evaziunii fiscale
  • scoaterea saracie populatie
  • modificarea codului muncii
  • program dezvoltare rurala

KeyWords:

  • fiscalitate
  • buget
  • saracie
  • alocatii
  • pensii
  • evaziune

Excerpt: din prioritatile guvernului ponta 3 sunt reducerea evaziunii fiscale si scoaterea din saracie a populatiei. la ministerul finantelor obiectivele sunt reducerea evaziunii si cresterea incasarilor la buget. evaziunea a ajuns la paisprezece la suta din PIB, iar incasarile sunt sub nivelul a o treime din PIB. noul ministru trebuie sa gaseasca solutii pentru reducerea taxelor pentru angajatori cu cinci procente si pentru aplicarea electoratei. rovona plumb vine cu planuri la Ministerul Muncii, iar pe termen lung vrea sa scoata din saracie aproape 600000 de persoane. pe termen scurt, se analizeaza marirea alocatiilor pentru copii si indexarea pensiilor. ministrul a anuntat posibile modificari la Codul Muncii. in sanatate, cantacuzino si agricultura se pun in prioritate arierate, vaccin si cadastru rural, respectiv pensiile agricultorilor.

Summary: articolul prezinta prioritatile guvernului ponta 3 din domenii cheie: finante, munca, sanatate si agricultura. principalele apeluri sunt reducerea evaziunii fiscale si cresterea incasarilor la buget, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale si neimpozitarea profitului reinvestit. pe termen lung, obiectivele includ scoaterea din saracie a zeci de mii de oameni si majorarea alocatiilor, indexarea pensiilor si modificarea Codului Muncii. alte masuri vizeaza sanatatea prin reducerea arieratelor, modernizarea unitatilor medicale si reluarea productiei de vaccin la Institutul Cantacuzino, iar agricultura prin cadastrul rural si program national de dezvoltare rurala.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.