„CLOSER”, o poveste despre iubire, dorință și adevăr, la BIAF

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/08/CLOSER-00-scaled.webp”]

Spectacolul „CLOSER”, de Patrick Marber, propune publicului o incursiune intensă în universul fragil al relațiilor de iubire, acolo unde atracția, gelozia, dorința și trădarea se întâlnesc cu nevoia de adevăr. Montarea se va juca miercuri, 19 august 2026, de la ora 19.00, în sala Teatrului „George Ciprian”, în cadrul Festivalului „Comic 7B”, parte a Buzău International Arts Festival.

Cunoscută publicului larg și datorită celebrei ecranizări din 2004, cu Jude Law, Natalie Portman, Julia Roberts și Clive Owen, povestea lui Patrick Marber urmărește destinele a patru oameni ale căror vieți se intersectează și se schimbă iremediabil. Dincolo de aparențe, personajele sunt puse în fața propriilor dorințe, vulnerabilități și alegeri, iar adevărul ajunge să fie spus uneori atunci când este deja prea târziu.

Într-un spațiu intim, „CLOSER” creează o apropiere aparte între actori și spectatori. Publicul va fi martorul unor povești despre iubire și despărțire și va fi provocat să se regăsească în întrebările personajelor: cât de sinceri suntem în relațiile noastre, cât putem ierta și cât de mult adevăr poate suporta o iubire?

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Claudia Moroșanu, Teodora Daiana Păcurar, Alex Ștefănescu și Vlad Gălățianu. Regia este semnată de Alexandru P. Rusu, iar producător este Claudia Moroșanu.

„CLOSER” este o poveste despre ceea ce ne apropie, dar și despre ceea ce ne desparte: iubire, dorință, gelozie, sinceritate și adevăr. O poveste în care patru oameni încearcă să găsească fericirea, în timp ce descoperă cât de complicat este, uneori, să fii cu adevărat aproape de celălalt.

Reprezentația este recomandată persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, spectacolul conținând limbaj licențios.

Un bilet costă 90 de lei pentru categoria I și 65 de lei pentru categoria a II-a. Pentru cei care doresc să urmărească mai multe spectacole, este disponibil și un abonament de festival, la prețul de 350 de lei de persoană.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de pe platformele ticketstore.ro și iabilet.ro, precum și la numărul de telefon 0723 429 264.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/closer-o-poveste-despre-iubire-dorinta-si-adevar-la-biaf/”]


Analyse


2026-08-20 04:33:09

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.