[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/08/metalul-bistrita-scaled.webp”]
Metalul Buzău are parte de un program complicat în această săptămână. Formația pregătită de Valentin Stan va juca miercuri, în deplasare, cu Gloria Bistrița, în Cupa României, pentru ca sâmbătă să meargă la Slatina, unde o așteaptă una dintre echipele care au început perfect sezonul de Liga a II-a.
Programul nu este deloc pe placul antrenorului buzoienilor, mai ales în condițiile în care ambele partide se dispută în deplasare. Metalul va pleca marți dimineață spre Bistrița, iar după meciul de Cupă nu va reveni la Buzău. Echipa își va continua deplasarea direct spre Slatina, soluție aleasă pentru a câștiga o zi de odihnă înaintea partidei de campionat.
„În mod sigur cred că era mult mai bine pentru noi să fi jucat cu o echipă de Liga I aici, la Buzău, decât să mergem să jucăm cu o echipă bună, grea a Ligii a II-a. Având în vedere și faptul că deplasarea până la Bistrița e grea, coroborată cu următoarea etapă la Slatina, nu face decât să ne pună pe gânduri. Tot ce aveam plănuit trebuie să regândim puțin lucrurile și din punct de vedere al efortului, al transportului, al drumului, al gestionării lucrurilor, astfel încât să ieșim bine din această serie”, a declarat Valentin Stan.
Partida de la Bistrița vine într-un moment în care Metalul a adunat deja șapte puncte în campionat. Buzoienii au obținut, în ultima etapă, o victorie importantă pe terenul celor de la CS Dinamo București, scor 1-0, rezultat care i-a menținut în zona superioară a clasamentului.
De cealaltă parte, Slatina este una dintre echipele care au avut un start fără greșeală în Liga a II-a, cu trei victorii din tot atâtea meciuri. Astfel, deplasarea de sâmbătă se anunță dificilă nu doar prin prisma distanței, ci și a adversarului.
Înaintea confruntării din campionat, însă, Metalul trebuie să rezolve ecuația Cupei. Miercuri, la Bistrița, alb-albaștrii vor încerca să acceadă în grupe pentru a treia oară consecutiv, dar antrenorul trebuie să gestioneze atent minutele jucate și efortul depus, ținând cont că între cele două partide sunt doar câteva zile. Este totuși greu de crezut că Vali Stan va menaja pe cineva, întrucât accederea în grupe e mare lucru pentru un club de ligă secundă.
Istoricul întâlnirilor directe dintre cele două echipe este unul echilibrat și prin prisma faptului că doar 2026 le-a adus față în față. Ardelenii s-au impus categoric la Buzău, 4-1 la finele sezonului regular, iar în aprilie Metalul a luat toate cele trei puncte la Bistrița, într-un meci care nu mai conta practic pentru niciuna dintre combatante. Între timp, Gloria a pierdut deja primul meci în Liga a II-a, 1-2 cu Chiajna, după ce avusese un start lansat, în care trecuse de Șelimbăr și de Slobozia.
Meciul de miercuri se joacă de la 17.30, pe Stadionul Jean Pădureanu.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/metalul-doua-deplasari-grele-in-patru-zile/”]
