Supercupa Buzăului se joacă în trei acte

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/08/superupa-buzaului.webp”]

După câțiva ani buni în care Supercupa Buzăului a fost o afacere între echipele din fotbalul județean, ediția din acest an aduce din nou la start o formație de Liga a III-a. Este vorba despre Petrolul Berca, campioana județului Buzău în sezonul trecut, care a reușit promovarea în eșalonul al treilea și va avea astfel ocazia să lupte pentru primul trofeu al sezonului împotriva unor adversare pe care le-a întâlnit în fotbalul județean.

Competiția se va disputa începând de sâmbătă, 22 august, când sunt programate cele două semifinale. De la ora 18.00, Petrolul Berca o va întâlni pe Carpați Nehoiu, partida urmând să se dispute pe terenul Diadema din Gherăseni.

În același timp, la baza sportivă Unirea Căpățânești, pe terenul sintetic din Mărăcineni, se va juca cealaltă semifinală, între Avântul Glodeanu-Siliștea și ACS Vadu Pașii.

Miza este calificarea în finală, iar regulamentul competiției nu lasă loc pentru prelungiri. În cazul în care una dintre semifinale se încheie la egalitate după timpul regulamentar, câștigătoarea va fi stabilită direct la loviturile de departajare.

Finala Supercupei este programată miercuri, 26 august, de la ora 18.00, la Pietroasele. Va fi meciul care va decide câștigătoarea trofeului, într-o confruntare în care Petrolul Berca poate bifa o premieră importantă după promovarea în Liga a III-a.

Pentru formația din Berca, competiția vine într-un moment aparte. Echipa pregătită pentru debutul în eșalonul național păstrează încă legătura cu fotbalul județean, acolo unde a dominat sezonul trecut și a câștigat campionatul, înainte de a obține promovarea. În plus, pentru elevii lui Ionuț Damir, care practic nu au avut vacanță, semifinala Supercupei „pică” perfect pentru a menține jucătorii la un ritm decent. Aceasta deoarece Federația Română de Fotbal încă are probleme în a completa seriile Ligii a 3-a, până acum nefiind anunțat nici măcar calendarul competiției.

De specificat, anul acesta deținătoarea nu-și va putea apăra trofeul. Astă vară, Team Săgeata câștiga, 4-2, după o finală cu Carpați Nehoiu.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/supercupa-buzaului-se-joaca-in-trei-acte/”]


Analyse


2026-08-19 22:50:59

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.