Tânăra din Vrancea acuzată că a încercat să-și omoare bebelușul, în continuare în arest preventiv

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/08/caz.jpg”]

Tânăra din Vrancea acuzată că ar fi încercat să își omoare băiețelul în vârstă de doar 4 luni, în prezența iubitului său, rămâne în continuare în stare de arest preventiv. Cercetată într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, dat fiind că iubitul său este soldat, femeia va sta în spatele gratiilor cel puțin încă 30 de zile, conform deciziei luate la Tribunalul Bacău.

(…) admite propunerea Ministerului Public – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași având ca obiect prelungirea măsurii preventive a arestării preventive dispusă față de inculpata (…). 

(…) prelungește pe o perioadă de 30 de zile (…) durata măsurii arestării preventive a inculpatei (…), cercetată în dosarul penal (…) al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor calificat – în modalitatea violenței în familie”, se arată în minuta instanței.

Pe de cealaltă parte, iubitul său, acuzat complicitate la tentativă de omor calificat – violență în familie, rămâne sub control judiciar: „Dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului (…), (…) pe o perioadă de 30 de zile (…).

(…) impune inculpatului (…) obligația de a nu părăsi imobilul situat în com. Dumitrești, sat Lăstuni, jud. Vrancea, fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți sau a organului judiciar în fața căruia se află cauza sa. 

(…) pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; 

b) să nu comunice cu inculpata (…) direct sau indirect, pe nicio cale. (…) pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul în care locuiește pentru prezentarea în fata organelor judiciare, la chemarea acestora. 

(…) la cererea scrisă și motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. 

(…) în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în fața căruia se află cauza”.

De menționat că la Curtea de Apel Bacău s-au menținut măsurile de mai sus, definitiv. Cazul a intrat în atenția procurorilor în luna iunie, după ce „inculpata civ. L.C.R., în timp ce se afla la locuința din jud. Vrancea aparținând concubinului ei militar cu care locuiește și care are gradul de soldat în cadrul unei unități militare din același județ, l-a lovit în mod repetat, cu putere, cu palma peste față și l-a strâns în mod repetat de gât pe fiul său minor în vârstă de aproximativ 4 luni, cu intenția de a-i produce decesul”.

În același timp, bărbatul este acuzat că „a asistat la actele de violență repetate exercitate de către inculpată în noaptea de 23/24.06.2026, în jurul orei 23.00, asupra fiului ei minor, în modalitatea descrisă anterior, și, deși a auzit-o pe aceasta verbalizând intenția de a-l omorî, nu a intervenit pentru a-l proteja prin luarea lui din brațele inculpatei, atitudine pasivă ce a încurajat-o pe aceasta să continue actele de agresiune cu intensitate superioară”.

Sursa foto: Thorsten Frenzel from Pixabay

[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/08/19/tanara-din-vrancea-acuzata-ca-incercat-sa-si-omoare-bebelusul-in-continuare-in-arest-preventiv/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.