Proiect pilot! Fructele şi legumele care nu sunt vândute în pieţele din Timişoara, transformate în biogaz FOTO

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/08/775065088_1976009213061791_5692201789672374896_n.jpg”]

Primăria Timişoara lansează un proiect pilot, împreună cu Piețe S.A., ADID Timis, RETIM și Genesis Biopartner. Aşadar, fructele şi legumele care nu sunt vândute în pieţe de către comercianţi vor fi transformate în biogaz.

“Resturile de azi pot deveni energia de mâine. Lansăm un proiect pilot, împreună cu Piețe S.A., ADID Timis, RETIM și Genesis Biopartner, prin care dăm o nouă viață deșeurilor biodegradabile din piețele Timișoarei. Planificăm ca din această lună, fructele și legumele care nu mai pot fi vândute, florile și frunzele, resturile alimentare și de panificație sau zațul de cafea să fie colectate separat, fără ambalaje, de către comercianți”, a informat Primăria Timişoara.

Potrivit instituţiei, RETIM le va transporta pe un flux dedicat, iar la stația Genesis Biopartner de la Pișchia acestea vor fi transformate în biogaz, folosit pentru producerea de energie, și fertilizator organic.

“1,7 mil. tone este cantitatea estimată de biodeșeuri generate anual în România. Prin acest proiect contribuim la reducerea deșeurilor care ajung la gunoi, valorificăm materia organică și producem energie verde“, a transmis Primăria Timişoara.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/proiect-pilot-fructele-si-legumele-care-nu-sunt-vandute-in-pietele-din-timisoara-transformate-in-biogaz-foto/”]


Analyse


2026-08-17 23:10:51

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.