Protest în Piața Operei, după decizia CCR privind legea ANI: „Au schimbat dreptul. Au schimbat legile. Au schimbat regulile. Ca să interzică votul timișorenilor”

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/08/IMG_4825-e1786994185568.jpeg”]

Un protest este anunțat pentru miercuri, 19 august, de la ora 19:00, în Piața Operei din Timișoara, după decizia Curții Constituționale privind legea ANI.

Organizatorii susțin că decizia CCR privind principiul neretroactivității încalcă prevederile Constituției și regulile statului de drept și consideră că aceasta îl vizează în prezent pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În mesajul transmis înaintea protestului, organizațiile fac o paralelă cu evenimentele din Decembrie 1989 și amintesc de oamenii care și-au pierdut viața sau au fost răniți la Timișoara în lupta împotriva regimului comunist. Aceștia susțin că, după Revoluție, principiile Proclamației de la Timișoara au fost încălcate, iar orașul a fost nevoit, timp de peste trei decenii, să lupte pentru proiecte, investiții și infrastructură.

Organizatorii critică dur decizia Curții Constituționale și avertizează asupra precedentului pe care, în opinia lor, aceasta l-ar putea crea.

„​Astăzi, moștenitorii politici ai Partidului Comunist și ai Securității cred că pot termina ceea ce predecesorii lor n-au reușit.Decizia CCR de anulare a principiului neretroactivității, aflat la baza oricărui stat democrat, nu e decât un alt semn că justiția în România a devenit un instrument de persecuție politică. Oricând, oricare dintre noi, ce nu intră în grațiile bandelor de pesedisto-securiști pot ajunge pe liste negre sau pot fi executați administrativ sau politic. Astăzi Dominic Fritz, mâine oricine nu acceptă să le fie obedienți”, transmit organizatorii protestului.

Reprezentanții celor trei organizații susțin că situația depășește cadrul unei dispute juridice și acuză folosirea instituțiilor statului împotriva adversarilor politici.

Când dreptul este schimbat pentru a elimina adversarii politici, când regulile pot fi rescrise retroactiv, iar instituțiile statului sunt folosite împotriva celor incomozi, nu mai vorbim despre o simplă dispută juridică. Vorbim despre folosirea instituțiilor statului ca instrumente de represiune politică”, mai transmit organizatorii.

Mesajul se încheie cu un apel care face din nou trimitere la istoria Timișoarei și la Revoluția din 1989: „Orașul Libertății nu a tăcut în 1989. Nu a tăcut când idealurile Revoluției au fost trădate. Și nu va tăcea nici acum!”.

Manifestația este inițiată de Societatea Timișoara, Federația Inițiativa Timișoara și Asociația Tineri Liberi.

Protestul este programat miercuri, 19 august, de la ora 19:00, în Piața Operei din Timișoara.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/protest-in-piata-operei-dupa-decizia-ccr-privind-legea-ani-au-schimbat-dreptul-au-schimbat-legile-au-schimbat-regulile-ca-sa-interzica-votul-timisorenilor/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.