Medicul Alexandra-Maria Rotărescu, endocrinolog de la SJU Buzău, despre simptomele și tratamentul bolii Hashimoto

Tiroidita Hashimoto este una dintre cele mai frecvente boli autoimune ale tiroidei, putând fi descoperită chiar și atunci când pacientul nu are simptome. Afecțiunea, întâlnită mai ales la femei, poate apărea la orice vârstă și, în timp, poate duce la scăderea funcției glandei tiroide. Medicul specialist endocrinolog Alexandra-Maria Rotărescu, de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, explică faptul că această boală, numită și tiroidită cronică limfocitară, este o afecțiune în care sistemul imunitar atacă țesutul tiroidian, fiind principala cauză de hipotiroidism. Boala apare pe un fond de predispoziție genetică și poate fi asociată cu alte afecțiuni autoimune, precum vitiligo, diabetul zaharat de tip 1, artrita reumatoidă, boala Addison, boala celiacă sau lupusul.

Identificarea bolii nu se bazează neapărat pe simptome, acestea putând lipsi în etapele incipiente. Diagnosticul este susținut de analizele care determină nivelul anticorpilor antitireoperoxidază (ATPO) și antitiroglobulină (ATG). Un nivel crescut al acestora indică un proces autoimun îndreptat împotriva tiroidei, organismul atacând în mod eronat propriile celule tiroidiene. Investigațiile pot continua cu o ecografie tiroidiană, care oferă informații despre structura și dimensiunile glandei. În cazul tiroiditei Hashimoto, glanda poate avea un aspect neomogen, inflamat. La unii pacienți apare gușa, prin creșterea în volum a tiroidei, care poate provoca dificultăți la înghițire sau răgușeală, în timp ce în formele cu evoluție îndelungată, glanda se poate micșora și atrofia.

Simpla prezență a anticorpilor nu înseamnă automat apariția simptomelor, mulți pacienți fiind asimptomatici și diagnosticați întâmplător. Atunci când funcția tiroidei scade și se instalează hipotiroidismul, pot apărea oboseala, constipația, pielea uscată, creșterea în greutate, tulburările de memorie, depresia sau dereglările ciclului menstrual. Într-o situație mai rară, distrugerea țesutului tiroidian poate determina o eliberare temporară a hormonilor stocați, ducând la o fază tranzitorie de tirotoxicoză, cu simptome precum palpitații, tremor, insomnie sau agitație.

Un diagnostic de tiroidită Hashimoto nu impune automat începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni. Dacă funcția tiroidei este normală, conform analizelor TSH și FT4, administrarea de levotiroxină nu este indicată doar pentru că anticorpii sunt crescuți. În această etapă, esențială devine monitorizarea periodică a funcției tiroidiene. Decizia terapeutică se ia în funcție de rezultatele analizelor, dar și de vârsta pacientului, simptome și afecțiunile asociate, medicul atrăgând atenția că nu orice valoare ușor modificată implică necesitatea unui tratament.

Atunci când tratamentul devine necesar, acesta este, de cele mai multe ori, unul de lungă durată, permanent. Doza de levotiroxină nu este universală și necesită ajustări periodice, fiind influențată de factori precum greutatea, vârsta, alte medicamente administrate sau o eventuală sarcină. O atenție deosebită trebuie acordată femeilor însărcinate, deoarece în timpul sarcinii necesarul de hormoni tiroidieni poate crește, impunând o monitorizare mai frecventă pentru a menține nivelul TSH în limitele recomandate.

Mesajul medicului pentru pacienții diagnosticați este unul de încurajare. Tiroidita cronică este o afecțiune foarte frecventă și ușor de gestionat, cu condiția ca monitorizarea și tratamentul să fie adaptate situației fiecăruia. Controalele periodice, respectarea tratamentului atunci când acesta este indicat și administrarea corectă a medicației rămân elementele esențiale pentru o viață normală și gestionarea eficientă a bolii pe termen lung.