[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/08/777851718_1670083877415994_384798948819173436_n-e1786967225474.jpg”]
O nouă legătură cu centura de sud a Timişoarei. Luni, Consiliul Judeţean Timiş a predat amplasamentul constructorului care va reabilita drumul judeţean de la Ghiroda la Moşniţa Veche.
“Am predat astăzi constructorului amplasamentul DJ 595E, care face legătura între coborârea de pe centura de sud de la Ghiroda și ajunge până în Moșnița Veche. Cu toate că varianta ocolitoare sud a Timișoarei a fost finalizată, autoritățile locale și județene nu au pregătit infrastructura pentru a conecta localitățile direct la centură. Acest drum va fluidiza mult traficul pentru că este, practic, o nouă variantă de a urca sau coborî de pe centura de sud“, a afirmat Alfred Simonis, preşedintele CJ Timiş.
Drumul va avea o lungime de trei kilometri și o suprafață de 71.000 de metri pătrați. De asemenea, vor fi construite trotuare, piste de biciclete, trei sensuri giratorii, vor fi amenajate accesele la proprietăți, rețeaua de canalizare pluvială şi iluminat public cu peste 200 de stâlpi.
“Ce beneficii aduce această investiție? În primul rând, creșterea siguranței și fluidizarea traficului. Apoi, reducerea timpilor de deplasare între Timișoara, Ghiroda și Moșnița Veche, creșterea atractivității zonei pentru investiții și îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru peste 20.000 de locuitori din zona metropolitană. Acest drum este un prim tronson dintr-un lot de șapte drumuri care vor conecta localitățile Ghiroda, Moșnița Veche, Moșnița Nouă, Urseni și Giroc”, a declarat Alfred Simonis.
Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 28 milioane de lei, iar lucrările ar trebui finalizate în cel mult şase luni.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/drumul-judetean-de-la-ghiroda-la-mosnita-veche-intra-in-reabilitare-cj-timis-a-predat-amplasamentul/”]