Metalul scapă de SuperLigă, dar nu și de deplasare

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/gloria-bistrita-metalul.webp”]

Federația Română de Fotbal a stabilit, prin tragere la sorți, la Casa Fotbalului, meciurile din faza Play-off-ului Cupei României, ediția 2026-2027.

Partidele, 16 la număr, se vor disputa în data de 19 august 2026, într-o singură manșă, eliminatorie. În play-off vor evolua opt echipe din prima ligă, 16 din Liga 2 și 8 din Liga 3.

Din păcate, Metalul are iar ghinion la tragerea la sorți. Buzoienii au scăpat „la mustață” de cele câteva adversare din grupa A, acolo unde fuseseră repartizate echipele din Superligă, însă ei se vor duela cu Gloria Bistrița. Cum bila ardelenilor a fost extrasă prima, partida se va disputa pe Stadionul Jean Pădureanu. În mod sigur, conducerea Metalului ar fi preferat mai degrabă un adversar de Superligă, împotriva căruia să fi beneficiat de avantajul terenului propriu, un atu în derularea meciului. Mai mult, un eveniment de o asemenea anvergură ar fi asigurat și o rețetă decentă din vânzarea biletelor.

Din tragerea la sorți au rezultat șapte jocuri între echipe din Liga 2 și Liga 1, unul între o echipă din Liga 3 și una din Liga 1, patru între echipe din Liga 2, unul între una din Liga 3 și alta din Liga 2 și trei între echipe din Liga 3.

Așadar, vor fi sigur în faza grupelor cel puțin opt echipe din Liga 1 (din 16), cele care intră direct în grupe, patru echipe din Liga 2 (din 16) și trei din Liga 3 (din opt).

Per total, se vor califica mai departe, în faza grupelor Cupei României, 16 echipe din play-off, iar acolo li se vor alătura celelalte opt echipe din actuala ediție a SuperLigii neincluse în play-off (Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Dinamo, Rapid, Campionii FC Argeș, UTA Arad și FCSB). În cele patru grupe vor fi câte șase echipe.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/metalul-scapa-de-superliga-dar-nu-si-de-deplasare/”]


Analyse


2026-08-17 05:47:03

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.