Victime, da. Vinovați, nu

Opt ani de la reprimarea violentă a protestului antiguvernamental din 10 august 2018, când câteva sute de oameni au fost intoxicați cu gaz lacrimogen, unul pierzându-și viața. Dosarul nu e finalizat nici azi, iar termenul de prescripție a faptelor, este extrem de apropiat, ceea ce înseamnă că dosarul va fi închis în curând. Te-ai fi așteptat ca turnura pe care a luat-o dosarul și iminența prescripției faptelor să stârnească indignare, să mobilizeze oamenii în stradă…

În 10 august, în câteva orașe din țară au fost anunțate proteste față de tergiversarea dosarului „10 august” și față achitarea, în primă instanță, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”, a foștilor șefi ai Jandarmeriei – colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Cătălin Sindile, fost prim-adjunct al șefului Jandarmeriei Române, și colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct al comandantului Jandarmeriei Capitalei – și a altor zece ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Capitalei, judecați pentru abuz în serviciu.

În stradă, însă, nu a mai fost efervescența din anii trecuți. Nici pe rețelele de socializare evenimentul nu a stârnit interes. Asta deși în dosarul „10 august” Tribunalul Militar București dat, în luna iunie, o sentință de achitare, iar octombrie va fi termenul la care intervine prescripția faptelor. Adică, dosarul va fi închis și nimeni nu va răspunde pentru ceea ce s-a întâmplat în 18 august 2018. Ziua în care peste 30.000 de oameni ieșiseră în stradă, la București, să protesteze împotriva Guvernului Dăncilă și a sistemului corupt patronat de Liviu Dragnea, care era premierul de facto al României, împotriva asaltului acestui grup politic la adresa independenței Justiției, asalt început cu un an înainte, prin OUG 13. Ziua în care Jandarmeria – aflată în subordinea unei alte pupile a lui Liviu Dragnea, Carmen Dan, pe atunci ministru de Interne – a reprimat violent protestul, cu tunuri de apă și gaze lacrimogene. Sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar unul, Ilie Gâzea, și-a pierdut viața în urma intoxicației cu gaz. Te-ai fi așteptat ca turnura pe care a luat-o dosarul și iminența prescripției faptelor să stârnească indignare, să mobilizeze oamenii în stradă.

La Timișoara a întâlnit în stradă o mână de oameni. Sub 50. „Ne-au gazat, i-ați achitat!” a fost sloganul leitmotiv strigat în Piața Victoriei. Un strigăt al disperării, pierdut, însă, în aerul torid. Terasele din centrul Timișoarei erau ticsite. Lumea, însă, impasibilă la ceea ce se petrecea la câțiva zeci de metri distanță. Dezinteres? Blazare? Oboseală? Ceea ce se vede e o impasibilitate față de un act de sfidare din partea Justiției – încă unul dintr-o lungă serie –, sfidare care, iată, devine ceva banal, parte din cotidian. Un rău cu care ne obișnuim să conviețuim, chiar fără să mai fim deranjați de el.

În acest timp, în loc să facă liste negre cu vocile care critică derapajele sistemului judiciar, CSM ar fi putut sesiza Inspecția Judiciară pentru a efectua controale care să stabilească cine și de ce a tergiversat dosarul „10 august”. Pentru că despre tergiversare e vorba. Ca în dosarul Revoluției. Ca în dosarul Mineriadei. Ca în dosarul Ursu. Asta, amintind doar dosarele „istorice”, ca altfel sunt nenumărate și neștiute. În cazul dosarului „10 august” sunt opt ani de la data faptelor. Cinci ani a stat dosarul la Parchet, până a fost trimis în instanță, și încă unul în cameră preliminară. CSM a sesizat Inspecția Judiciară, într-adevăr, în 2021, dar pentru altceva. Pentru că afirmațiile din spațiul public, lansate după ce dosarul fusese inițial clasat de Tribunalul București, afectaseră independența Justiției…

Mă întreb, însă, de ce nu se aude vocea magistraților a căror independență am ieșit, zeci de mii de oameni, să o apărăm în fața abuzurilor de putere ale regimului Dragnea, în anii 2017, 2018? Tot dezinteres? Tot blazare? Tot oboseală? Mă tem că tăcerea ne va costa și pe noi, și pe ei, cei onești, care tac în fața abuzurilor.