[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/08/primaria-sahateni.webp”]
Primăria Săhăteni se înscrie în lista unităților administrativ-teritoriale (UAT) care sunt obligate să declare închise inclusiv consumarea procedurilor birocratice pentru recepționarea lucrărilor din investițiile derulate printr-una dintre axele ofertate de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, primarul Marius Alexandru anunță închiderea șantierelor pentru renovare și eficientizare energetică la clădirea Primăriei și a dispensarului din Vintileanca.
Proiectele au primit finanțare din fonduri europene pe componenta numită Fondul Local, care prevedea reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Contractele pentru executarea lucrărilor la cele două obiective au fost semnate în primele două luni ale anului 2023 și au avut o valoare cumulată de aproximativ 2,7 milioane lei (27 de miliarde de lei vechi). Exceptând componenta rezervată achitării TVA ca partener în cele două proiecte, Primăria Săhăteni a contribuit cu aproape jumătate din suma totală, aproximativ 1,35 milioane lei (13,5 miliarde de lei vechi), reprezentând cheltuielile neeligibile și procentul de 2%, cofinanțare, din valoarea totală a investițiilor.
În ceea ce privește clădirea Primăriei, proiectul a urmărit renovarea moderată a clădirii, pentru creșterea performanței energetice, reducerea consumurilor și îmbunătățirea confortului interior, pentru furnizarea în condiții mai bune a serviciilor publice. La final, a rezultat un imobil cu o imagine nouă, modernă, la care au fost operate lucrări de termoizolare, anvelopare exterioară, realizarea unui sistem centralizat de încălzire în pardoseală, alimentat de o pompă de căldură aer-apă, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și termice și montarea echipamentelor funcționale prevăzute în proiect. De asemenea, a fost instalată o centrală fotovoltaică, la o putere instalată de 5 kW, pentru utilizarea energiei din surse regenerabile. Din datele tehnice ale proiectului reiese faptul că se vor înregistra reduceri la consumul de energie pentru încălzire într-un procent de 86,74%.
Cea de-a doua investiție, de asemenea implementată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), derulat prin Ministerul Dezvoltării, a presupus renovarea, în scopul creșterii eficienței energetice a clădirii în care funcționează dispensarul din satul Vintileanca. În mare, lucrările executate au copiat proiectul implementat în cazul clădirii Primăriei Săhăteni, cu mențiunea că sistemul de încălzire a fost instalat în pardoseală și alimentat de o pompă de căldură aer-apă. Consumul energetic va fi asigurat printr-o centrală fotovoltaică, a cărei putere instalată este de 5 kW. Folosirea sistemului de încălzire cu pompă de căldură aer-apă va duce la înregistrarea unor economii de peste 90%, față de consumurile cu energia pentru încălzire pe sistem vechi.
„Am fructificat o oportuniate, apelând la fondurile europene, pentru a oferi locuitorilor din satul Vintileanca o clădire medicală renovată, cu performanță energetică îmbunătățită și condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical. Reducerea necesarului de energie și utilizarea surselor regenerabile contribuie la diminuarea costurilor de exploatare, ceea ce este bine pentru Primărie și bugetul local, dar cel mai important este că am reușit să ridicăm standarul de adresabilitate, atunci când vine vorba despre sănătatea locuitorilor comunei Săhăteni”, spune Marius Alexandru, primarul comunei Săhăteni.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/primaria-sahateni-contributie-jumi-juma-la-finantarea-a-doua-proiecte-prin-pnrr/”]
