Traian Băsescu: Premierul să nu mai dea semnalul „Lăsaţi să plece preşedintele că recunosc eu Kosovo”

Întâlnirea dintre Victor Ponta și vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden/ Foto: gov.ro

Autorităţile locale din Crimeea se cramponează, în votul dat cu privire la independenţa Crimeei, de precedentul Kosovo”, a spus şeful statului, în timpul unei conferințe de presă.

Poate şi premierul înţelege că nu mai trebuie dat semnalul: Lăsaţi să plece preşedintele, că recunosc eu Kosovo, imediat. Este o probă de slugărnicie, care nu îşi are rostul când privim la interesul naţional al României şi la realitatea regiunii în care noi trăim”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a declarat, ulterior, că s-a referit la declaraţiile premierului Victor Ponta, care a spus că are altă poziţie decât cea a preşedintelui cu privire la Kosovo.

O face nu numai public, o face şi în discuţiile bilaterale (..) I se pare că a fi extrem de flexibil îi poate aduce ceva. Eu pot să îi spun că atâta timp cât are în CV un plagiat şi o lovitură de stat, e greu să fii un partener credibil, oricâte concesii ar face”, a spus Traian Băsescu.

Premierul a fost primit, în 2013, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. În discuţie a fost abordată şi problema recunoaşterii Kosovo, Victor Ponta spunând că l-a informat pe oficialul american că „anul viitor nu se va întâmpla nimic”, dar că în 2015 România va avea o poziţie coordonată cu partenerii internaţionali, amintește Mediafax.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/traian-basescu-premierul-sa-nu-mai-dea-semnalul-lasati-sa-plece-presedintele-ca-recunosc-eu-kosovo-213661


Analyse


2025-03-23 04:01:30

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.5)

Subject: Conflict politic in Romania

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Victor Ponta: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Kosovo: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Joe Biden: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Crimeea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Statele Unite ale Americii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Traian Basescu critica pozitia premierului Victor Ponta privind recunoasterea Kosovo, considerand-o o dovada de slugarnicie si subminare a interesului national al Romaniei.

Summary: Traian Basescu critica pozitia premierului Victor Ponta in legatura cu recunoasterea Kosovo, acuzandu-l de slugarnicie si subminarea interesului national al Romaniei. Basescu subliniaza ca Ponta a exprimat public si in discutii bilaterale o pozitie diferita fata de cea a presedintelui, mentionand ca flexibilitatea excesiva nu il face un partener credibil, avand in vedere trecutul sau de plagiat si lovitura de stat. In 2013, Ponta a discutat cu Joe Biden despre recunoasterea Kosovo, afirmand ca Romania va avea o pozitie coordonata cu partenerii internationali in 2015.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.