Dezbateri pe legea pornografiei în Comisia de cultură: „Ce este porno? Ce este porno şi ce este erotic?”

„Ce este porno? Ce este porno şi ce este erotic?”, se întreba Georgică Severin, preşedintele Comisiei de Cultură din Senat.

O dilemă care i-a condus pe senatorii din comisia de cultură la concluzia că nu au competenţele necesare pentru a stabili reglementările de pe piaţa pornografiei.

„Nu cred că noi prin Parlament trebuie să decidem dacă un local cu programe erotice trebuie să aibă o suprafaţă de minim 300 de m2 şi să deţină cel puţin o scenă. Sincer, nu mă pricep, n-am expertiză pe astfel de zone”, a spus Varujan Vosganian, senator PNL.

„Nu are nici un fel de legătură cultura cu pornografia. Prin urmare, eu nu pot să votez pe acest subiect, nu mă pricep la domeniu”, a adăugat Emil Marius Paşcan, vicepreşedintele Comisiei de Cultură.

Fostul liberal Sorin Roşca Stănescu, unul dintre iniţiatorii legii, a venit să-şi susţină cauza în faţa colegilor săi.

„În domeniul pornografic ca şi în domeniul IT, lucrurile evoluează cu mare repeziciune şi legislaţia trebuie să se adapteze”, a susținut Sorin Roşca Stănescu, senator independent.

„Vom considera revista Playboy pornografică?”, a adăugat Georgică Severin.

„Eu am citit acolo odată un interviu despre economia de piaţă”, a replicat Varujan Vosganian.

În proiectul legislativ se stabilea şi ca revistele erotice sau pornografice să fie ambalate pe tarabă.

Playboy este considerată o publicaţie pornografică oriunde în lume, trebuie învelită într-un anumit fel”, a considerat inițiatorul legii.

„Cred că aveţi dreptate. Dau dovadă de lipsă de cultură”, a conchis Sorin Roșa Stănescu.

Senatorii au identificat şi neajunsurile legii.

„Nu face nicio trimitere la a departaja între Playboy şi Hustler. Cum determinăm acele publicaţii care vor fi taxate în mod suplimentar?”, a mai spus Emil Marius Paşcan, vicepreşedintele Comisiei de Cultură.

Cu majoritate de voturi, proiectul a primit aviz negativ din partea comisiei de Cultură din Senat. Urmează votul în plen, însă decizia finală în cazul acestui proiect aparţine Camerei Deputaţilor. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dezbateri-pe-legea-pornografiei-in-comisia-de-cultura-ce-este-porno-ce-este-porno-si-ce-este-erotic-213778


Analyse


2025-03-21 12:53:54

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Dezbateri legea pornografiei

Entity Sentiment:

  • Comisia de Cultura din Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Georgica Severin: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Varujan Vosganian: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Emil Marius Pascan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Sorin Rosca Stanescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Playboy: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Hustler: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Law & Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Senatorii din Comisia de Cultura discuta despre reglementarile legii pornografiei, exprimandu-si incertitudinea si lipsa de expertiza in domeniu.

Summary: Senatorii din Comisia de Cultura au dezbatut legea pornografiei, exprimandu-si incertitudinea si lipsa de expertiza in domeniu. Georgica Severin, Varujan Vosganian si Emil Marius Pascan au subliniat dificultatile in a defini ce este pornografic si ce este erotic. Sorin Rosca Stanescu a sustinut necesitatea adaptarii legislatiei la evolutia rapida a domeniului. Proiectul a primit aviz negativ din partea comisiei, urmand votul in plen si decizia finala a Camerei Deputatilor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.