În spatele unei intervenții regizate de la Palatul Victoria sub masca unei operațiuni eroice și de o urgență națională extremă, menită chipurile să salveze Centrala Nucleară de la Cernavodă de la un colaps iminent, se ascunde unul dintre cele mai revoltătoare scandaluri de devalizare a banului public din istoria recentă. Scufundarea celor patru barje încărcate cu piatră pe brațul Bala, o manevră rudimentară și tehnic dezastruoasă, s-a dovedit a fi nu o soluție de inginerie salvatoare, ci un paravan ideal pentru o devalizare pe repede-înainte a bugetului de stat. În loc să ceară transparență totală privind sumele uriașe aruncate la propriu pe fundul fluviului, premierul Ilie Bolojan a ales să ridice un zid de tăcere complice, protejând cu înverșunare lista firmelor de casă și a băieților deștepți care au umflat comisioane grase dintr-o operațiune absolut inutilă.

Mecanismul prin care criza provocată de secetă a fost transformată peste noapte într-o afacere de succes pentru o clientelă privilegiată arată cinismul desăvârșit al actualei administrații. Sub pretextul stării de urgență și al necesității imperative de a menține debitul de răcire la reactorul nuclear, Guvernul a ocolit complet legislația privind achizițiile publice, derulând atribuiri directe și contracte confidențiale. Facturi astronomice au fost emise în regim de urgență pentru închirierea remorcherelor, pentru transportul agregatelor minerale, pentru logistica navală și pentru manevrele de scufundare. Toate aceste fonduri s-au scurs fără nicio verificare riguroasă către conturile unor companii bine conectate la conducerea Ministerului Transporturilor și a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, în timp ce populației i se vindea iluzia unei bătălii dramatice cu elementele naturii.

Absurditatea tehnică și lipsa totală de viziune strategică a acestei acțiuni fac ca risipa să fie de-a dreptul scandaloasă. Pentru un câștig ridicol de doar câțiva centimetri la nivelul apei – o temporizare jalnică ce a asigurat funcționarea instalațiilor doar pentru câteva zile – statul român a plătit sume uriașe, sacrificând ambarcațiuni și încărcături de piatră fără niciun rezultat sustenabil. Mai mult, improvizația diletantă a fost la un pas de a provoca o tragedie marină în momentul în care cablurile de ancorare au cedat sub presiunea curenților, dovedind că întreaga operațiune a fost un joc periculos pe banii cetățenilor. În loc ca banii să fie direcționați către lucrări profesioniste și permanente de dragare a șenalului navigabil, s-a preferat soluția cea mai scumpă, cea mai ineficientă și cea mai netransparentă, tocmai pentru că haosul și urgența oferă acoperirea perfectă pentru scurgerea necontrolată a fondurilor.

Secretomania pe care premierul Bolojan o întreține cu privire la beneficiarii reali ai acestei afaceri demască o schemă clasică de protecție la nivel înalt. Deși opinia publică și mediul de afaceri cer insistent publicarea facturilor, a tarifelor pe oră percepute de firmele navale și a numelor celor care au furnizat piatra scufundată pe brațul Bala, Palatul Victoria refuză cu încăpățânare să ofere orice detaliu financiar. Această atitudine dovedește că Ilie Bolojan nu este nici pe departe liderul chibzuit și reformator pe care îl clamează propaganda oficială, ci un garant al intereselor oculte care parazitează marile companii de stat. Prin refuzul de a cere socoteală pentru eșecul operațional și prin ascunderea sumelor încasate de firmele private implicate, premierul devine complice direct la jaf, dovedind că sub guvernarea sa banii românilor se scufundă inutil pe Dunăre doar pentru a umple buzunarele celor care au învățat să facă profit din orice criză națională.