[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sedinta-CJ-1.jpg”]
Consiliul Județean a remis presei un comunicat în care se arată că administrația județeană continuă ritmul susținut al investițiilor în infrastructură și dezvoltare. La inițiativa președintelui Nicușor Halici, consilierii județeni reuniți joi în ședință extraordinară au aprobat o serie de proiecte importante pentru modernizarea drumurilor județene, creșterea siguranței circulației, atragerea fondurilor europene, sprijinirea specialiștilor din sănătate și educație.
„Vrancea are nevoie de investiții, de ritm și de rezultate care se văd în teren. Astăzi am făcut noi pași concreți pentru proiecte importante ale județului: modernizăm drumuri, intervenim acolo unde infrastructura a fost afectată sau prezintă riscuri, atragem fonduri europene și pregătim locuințe pentru specialiștii de care comunitățile noastre au nevoie. În același timp, nu îi lăsăm singuri pe oamenii greu încercați de la Soveja.
Aceasta este administrația pe care mi-am asumat-o: prezentă în teren, responsabilă și capabilă să transforme proiectele în investiții, iar investițiile în condiții mai bune de viață pentru vrânceni. Fiecare leu atras și fiecare proiect dus la capăt trebuie să însemne dezvoltare reală pentru Vrancea. Mergem înainte, cu seriozitate și într-un ritm susținut, pentru că județul nostru are nevoie de rezultate, nu de promisiuni”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Aproape 125 milioane lei pentru modernizarea DJ 205L
Unul dintre cele mai importante proiecte aprobate vizează depunerea spre finanțare a proiectului „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean 205L pe sectoarele: int. DJ 205D (Grumaz) – Vrâncioaia, Spinești – Păulești – Tulnici – int. DN2D”, precum și aprobarea cheltuielilor aferente. Investiția are o valoare totală de 124.928.127 lei și va fi propusă spre finanțare prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. Este unul dintre proiectele majore de infrastructură rutieră ale Consiliului Județean Vrancea, cu o complexitate tehnică ridicată și cu impact important asupra conectivității și siguranței circulației în zona montană a județului. Modernizarea DJ 205L va îmbunătăți legăturile dintre comunitățile traversate și rețeaua rutieră națională și va crește accesibilitatea unei zone cu un important potențial economic și turistic.
Podul peste Valea Caselor din Păunești, consolidat și reabilitat
Consiliul Județean a aprobat documentația tehnică – fazele Notă Conceptuală și Temă de Proiectare – pentru consolidarea și reabilitarea podului din beton armat peste pârâul Valea Caselor, situat pe DJ 205H, la km 16+610, în comuna Păunești. Podul, construit în anul 1995 și asupra căruia nu au fost realizate intervenții majore de la punerea în funcțiune, prezintă în prezent o stare tehnică critică. Următorul pas îl reprezintă elaborarea expertizei tehnice de către un expert autorizat, care va stabili soluția optimă de intervenție pentru consolidarea structurii și asigurarea circulației în condiții de deplină siguranță.
Refacerea DJ 205D la Prahuda, după pagubele produse de inundații
O altă investiție importantă privește DJ 205D, în satul Prahuda, comuna Paltin, unde infrastructura rutieră a fost afectată de inundațiile din primăvara acestui an. A fost aprobată faza de Expertiză Tehnică și Studii de teren pentru proiectul „Lucrări de refacere și punere în siguranță a D.J. 205D, km 11+775, sat Prahuda, comuna Paltin”. Intervenția presupune desfacerea sistemului rutier degradat, realizarea terasamentelor, refacerea căii de rulare, lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale prin șanțuri și rigole de acostament, precum și refacerea semnalizării rutiere. Pentru stabilizarea zonei este prevăzută realizarea unui zid de sprijin din beton armat, fundat pe coloane, soluție tehnică menită să asigure capacitate portantă ridicată, stabilitate și durabilitate în timp.
Două blocuri ANL pentru specialiștii din sănătate și educație
Consiliul Județean Vrancea face un nou pas pentru atragerea și menținerea specialiștilor în serviciile publice esențiale ale județului. A fost aprobată solicitarea de transmitere a unei suprafețe de teren de 4.168 mp, din domeniul public al Municipiului Focșani în domeniul public al Județului Vrancea, în vederea construirii a două blocuri de locuințe prin programele Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Locuințele vor fi destinate specialiștilor din sănătate și educație, două domenii esențiale pentru dezvoltarea județului și pentru calitatea serviciilor publice oferite vrâncenilor.
„Pentru a avea servicii publice de calitate trebuie să reușim să aducem și să păstrăm în Vrancea profesioniști bine pregătiți. Medicii, cadrele medicale și profesorii trebuie să găsească aici nu doar un loc de muncă, ci și condițiile necesare pentru a-și construi un viitor. Cele două blocuri reprezintă încă un pas în această direcție. Investiția în specialiști este, în realitate, o investiție în fiecare vrâncean care are nevoie de servicii medicale și de educație de calitate”, a subliniat președintele Consiliului Județean Vrancea.
Prin proiectele aprobate în ședința extraordinară, „Consiliul Județean Vrancea continuă politica de accelerare a investițiilor și de valorificare a oportunităților de finanțare pentru dezvoltarea județului. Infrastructură mai sigură, comunități mai bine conectate, solidaritate cu oamenii aflați în dificultate și condiții mai bune pentru specialiști – toate fac parte din aceeași viziune: o Vrancea care se dezvoltă prin investiții concrete, responsabilitate și rezultate vizibile în viața oamenilor”, se precizează în comunicatul de presă.
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/08/14/video-consiliul-judetean-vrancea-accelereaza-dezvoltarea-judetului-investitii-in-drumuri-si-noi-locuinte-pentru-specialisti/”]