[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/08/IMG_4792-e1786714889771.jpeg”]
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat fizic soția, în localitatea Saravale.
Incidentul a avut loc miercuri, 12 august, în jurul orei 14:18. Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Sânnicolau Mare au fost sesizați de o femeie de 42 de ani, care a reclamat că soțul său, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic.
Oamenii legii s-au deplasat de urgență la fața locului, în Saravale, unde l-au identificat pe bărbat și au constatat că cele sesizate se confirmă.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar bărbatul de 38 de ani a fost dus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, polițiștii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Joi, 13 august, acesta a fost prezentat judecătorului din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare, cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea și a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timis-barbat-de-38-de-ani-arestat-pentru-violenta-in-familie-sotia-sa-a-ajuns-la-spital/”]