„Strigoii” bântuie de două nopți un sat din Buzău. Oamenii nu mai dorm de frică: „Se sperie și câinii” –

[analyse_image type=”featured” src=”https://stiridinsursebuzau.ro/wp-content/uploads/2026/08/img.jpg”]

Liniștea comunei buzoiene Boldu s-a destrămat. De două nopți, oamenii spun că nu mai închid un ochi din cauza unor întâmplări greu de explicat. La adăpostul întunericului, persoane necunoscute ar intra în curțile localnicilor, ar face zgomot, ar arunca pietre pe acoperișuri și în geamuri, ar deschide pompele de apă și ar trage de ferestre și uși.

În mod straniu, incidentele nu s-ar solda cu pagube importante. Iar pentru că nimeni nu a reușit să-i identifice pe cei care provoacă agitația, printre localnici au început să circule tot felul de ipoteze. De la tineri puși pe farse până la povești despre „strigoi”, conform observatornews.ro.

Oamenii au început să păzească ulițele

Cea mai recentă comunitate în care au fost semnalate astfel de incidente este Boldu. Oamenii dorm cu frica în sân, iar unii au ajuns să facă de pază prin curți și pe ulițele lăturalnice, înarmați cu furci, lopeți și bâte.

„Ne așteptăm la orice. Astea sunt instrumentele cu care s-au apărat copiii noaptea, ce-au găsit aici la mâini în curte”, spune o localnică.

De cine trebuie să se apere? Aici începe misterul.

Soții Ioana și Petre povestesc că au fost treziți de bubuituri puternice în tabla de pe casă. În curte s-a creat imediat agitație, iar copiii au ieșit speriați din locuințe.

„Bușăște, bușăște, bușăște în tablă, bușăște în… ce-or târî după ei, Dumnezeu știe. Au venit copiii alarmați: «Mamaie, mamaie, închide ușile, mamaie. Că au venit ăia, mamaie. Sunt în spatele curții la noi, aici, mamaie». Se sperie și câinii. Păsările încep să… exact ca la un cutremur”, povestește Ioana.

„Intră, sar din curte în curte”

De două nopți la rând, localnicii spun că aud zgomote în toiul nopții. Ies din case și caută prin împrejurimi, însă de cele mai multe ori nu găsesc pe nimeni.

Grupuri de tineri și localnici au început să patruleze prin sat, încercând să-i surprindă pe cei despre care cred că se află în spatele incidentelor.

„Dau cu pietre pe casă, în geamuri, intră, sar din curte în curte, trag de geam, de ușă. La alții, unde au fost, le-au dărâmat șirele de nutreț, de baloți”, spune un localnic.

Un alt bărbat spune că a petrecut întreaga noapte căutându-i pe cei care provoacă agitația:

„Nu am dormit toată noaptea, am alergat pe aici, prin comună, că sunt niște copii, oameni mari, nu putem să ne dăm seama ce sunt, că se joacă prin curțile oamenilor, fel și fel de năzbâtii fac. Vă rog eu din suflet, care știți că fac prostiile astea, potoliți-vă, că nu se știe de cine dați și s-ar putea să iasă rău.”

Tineri teribiliști sau „strigoi”?

Cei mai mulți dintre localnici cred că în spatele incidentelor s-ar afla tineri teribiliști care se distrează pe seama oamenilor. Cum nimeni nu a reușit însă să ofere o explicație clară sau să-i identifice pe presupuşii autori, au apărut și variante mai puțin obișnuite.

Unii săteni au început să vorbească despre „strigoi”, „fantome” sau alte fenomene pe care spun că nu și le pot explica.

„Lumea zice că sunt oameni, alții zic că sunt strigoi, alții zic altceva, toată lumea zice cum știe. Dar ce fac ei? Intră noaptea, când văd că nu mai e nimeni pe stradă, intră la lume în curte. Îi sperie, bușesc, trântesc, sparg geamurile la lume. Copiii nu mai au somn”, povestește un localnic.

Alții susțin că ar fi vorba despre un grup de trei persoane, posibil mascate.

„Zicea că au cagule, trei, trei inși. Trei inși, că ar fi și o femeie, o fată. Cum dracu’ sare gardul și nu-l vezi? Dar ce, că-l vezi, dar nu mai poți să-l prinzi. Ce-o fi ăsta, Dumnezeu știe”, spun oamenii.

Primarul din Boldu: „Nimeni n-a văzut niciunul”

Primarul comunei Boldu, Marian Mărgărit, spune că a auzit la rândul său numeroasele variante care circulă prin comunitate, însă atrage atenția asupra unui lucru esențial: până acum, nimeni nu a prezentat o dovadă clară privind existența presupuselor persoane care provoacă incidentele.

„Se spune că ar fi venit prin zona noastră, din Vrancea de aici. Vorbesc și dau definiția populară: strigoi, fantome, care le fac rău oamenilor, îi sperie noaptea, le zgârie în geamuri, le aruncă cu pietre. Măi, ați văzut vreunul? Ați filmat, ați fotografiat vreunul? Să știm ce facem, cu ce ne batem, cu ce himere, cu ce realități… Nu, nimeni n-a văzut niciunul”, a declarat Marian Mărgărit, primarul comunei Boldu.

Povestea a apărut și în Puiești

Boldu nu este prima localitate din județul Buzău în care sunt relatate asemenea întâmplări.

Cu aproximativ două săptămâni înainte, o poveste asemănătoare a apărut în Dascălești, sat din comuna Puiești. Și acolo, localnicii au povestit că au fost treziți noaptea de pietre aruncate pe acoperișurile caselor.

Deocamdată, nu se știe cine provoacă aceste incidente, iar poveștile și teama par să se mute dintr-o comunitate în alta.

Poliția cere oamenilor să nu alimenteze panica

Reprezentanții IPJ Buzău fac apel la calm și îi sfătuiesc pe oameni să nu transforme ipotezele neverificate în certitudini.

„Pentru a preveni însă instalarea unei stări nejustificate de panică, polițiștii recomandă să vă păstrați calmul și să nu propagați zvonuri pe marginea unor ipoteze neverificate, pe marginea unor bănuieli. Aceste speculații nu fac altceva decât să alimenteze anxietatea colectivă”, a declarat Ana-Maria Vrapciu, IPJ Buzău.

Primele povești ar fi pornit din Vrancea

Primele relatări despre asemenea întâmplări ar fi apărut cu mai bine de o lună în urmă, în Ciorăști, județul Vrancea.

Și acolo, localnicii au povestit despre zgomote și incidente petrecute în timpul nopții, iar una dintre principalele ipoteze a fost că în spatele lor s-ar afla tineri teribiliști.

Deocamdată, în lipsa unor dovezi clare, poveștile despre „strigoi” rămân doar explicații populare pentru niște incidente ale căror autori nu au fost identificați.

Poliția face apel la calm și le recomandă oamenilor ca, în cazul în care observă persoane suspecte sau îi surprind pe cei care provoacă incidentele, să apeleze imediat 112 și să nu încerce să își facă singuri dreptate.

Glamour Pizza "la patrat"
1536 cu 1024 pixeli
piese tractoare

[analyse_source url=”https://stiridinsursebuzau.ro/strigoii-bantuie-de-doua-nopti-un-sat-din-buzau-oamenii-nu-mai-dorm-de-frica-se-sperie-si-cainii/”]

Analyse

2026-08-14 03:35:09

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.