[analyse_image type=”featured” src=”https://explozivnews24.ro/wp-content/uploads/2026/08/WhatsApp-Image-2026-08-13-at-11.55.47.jpeg”]
La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria cu două autospeciale de stingere de mare capacitate și o ambulanță SMURD.
La momentul sosirii echipajelor de salvatori flăcările se manifestau generalizat la nivelul acoperișului casei și al unui atelier, pe o suprafață de circa 240 mp, precum și în interiorul a șase camere de locuit, cu posibilitate de distrugere a tuturor construcțiilor din gospodărie.
Prin dispozitivul de intervenție realizat și prin măsurile dispuse, pompierii au reușit să salveze bunuri de peste 200.000 de lei, reprezentând restul imobilului de locuit și mai multe anexe gospodărești. Pagubele înregistrate au fost estimate la suma de 150.000 de lei. Din primele verificări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a izbucnit din cauza instalației electrice deteriorate de la nivelul construcțiilor. Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime, se arată în comunicatul ISU Teleorman.
La fața locului au ajuns și autoritățile locale, precum și personalul SVSU, care au sprijinit în permanență intervenția echipajelor profesioniste de pompieri și s-au asigurat că alimentarea cu apă din rețeaua de hidranți a localității se realizează în mod rapid și eficient, prin creșterea presiunii apei pe timpul acestei misiuni.

[analyse_source url=”https://explozivnews24.ro/incendiu-puternic-acoperisul-unei-case-a-ars-in-totalitate/”]