Incendiu la un apartament din municipiul Tulcea

Mașină de pompieri. FOTO ISU Tulcea

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, luni, 10 august, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament din municipiul Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, către locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul bucătăriei. Pompierii au procedat la localizarea și lichidarea incendiului, acesta fiind stins în limitele găsite, fără a se extinde la întregul apartament. O persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 97 de ani, a fost evacuată de către vecini până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și evaluată la fața locului, fără a prezenta arsuri” – ISU Tulcea.

Ulterior, pompierii au procedat la evacuarea fumului din locuință.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric la nivelul stabilizatorului de tensiune aferent centralei termice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.


Be the first to comment

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published.

*