Ipocrizia Guvernului condus de Ilie Bolojan atinge cote greu de imaginat pentru o societate europeană. Sub paravanul unor așa-zise reforme structurale și apelând la retorica necesității echilibrării bugetare, Executivul aplică măsuri de austeritate draconică exact acolo unde doare mai tare: în rândul celor mai vulnerabili cetățeni. În timp ce discursul oficial promitea marea curățenie în sistemul pensiilor speciale și eliminarea privilegiilor nemeritate, realitatea crudă a ultimelor luni ne arată un premier viteaz doar cu cei slabi.

Cea mai cinică dintre măsurile asumate este decizia de a lovi direct în persoanele cu dizabilități, categorii sociale deja marginalizate și lăsate în voia sorții de un stat incapabil să le ofere infrastructură sau servicii decente. Eliminarea scutirii totale de la plata impozitului pe proprietate pentru acești oameni – forțați acum să achite taxe locale sub justificarea rece a premierului că „fiecare casă are nevoie de apă, de canalizare, de asfalt” – reprezintă un atac direct la adresa unui drept social elementar. În aceeași notă, Guvernul Bolojan a lansat ofensive și împotriva șomerilor, propunând tăierea ajutoarelor sub pretextul combaterii „nemuncii”. Această abordare ignoră complet lipsa cronică de oportunități economice reale din multe zone ale țării, transformându-i pe cei lipsiți de venituri în victime colaterale ale unor calcule contabile.

În contrast flagrant cu repeziciunea cu care a băgat mâna în buzunarele persoanelor cu dizabilități, așa-zisa reformă a pensiilor speciale a rămas o simplă perdea de fum. Deși premierul a clamat o mare victorie după decizia Curții Constituționale privind reglementările aplicate magistraților, adevărații intangibili ai României rămân neatinși. Modificările legislative promise pentru alte categorii privileged, precum sistemul de apărare și ordine publică, s-au blocat în discursuri și justificări politice. Astfel, se menține intact un sistem în care mii de privilegiați ies la pensie la 50 de ani, bucurându-se de venituri garantate care ajung la nivelul ultimului salariu.

Asistăm așadar la o guvernare a dublului standard, în care statul se dovedește a fi un contabil aspru cu cei bolnavi și săraci, dar extrem de ezitant cu privilegiații sistemului. Deciziile lui Ilie Bolojan demonstrează clar că austeritatea se aplică instantaneu și nemilos celor care nu au voce sau putere de influență, în timp ce elitele bugetare își conservă neatinse beneficiile sfidătoare pe spatele unei economii sugrumate.