Cursă contracronometru pentru salvarea unui tânăr de 18 ani electrocutat la Stâlpu

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2025/12/upu.webp”]

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Stâlpu, a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău, în stare critică, după ce ar fi fost electrocutat.

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de Presă al SJU Buzău, echipajele medicale l-au preluat intubat și ventilat mecanic, iar la sosirea în U.P.U. au fost continuate manevrele și procedurile specifice pentru stabilizarea funcțiilor vitale.

După evaluarea de urgență și investigațiile necesare, pacientul a fost internat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă – compartimentul de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde rămâne sub supraveghere permanentă. Starea sa este în continuare foarte gravă.

Împrejurările în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite, iar evoluția pacientului depinde de răspunsul organismului la tratamentul administrat în perioada critică de după accident.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/cursa-contracronometru-pentru-salvarea-unui-tanar-de-18-ani-electrocutat-la-stalpu/”]


Analyse


2026-08-08 18:39:54

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.