[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2024/09/Cobasneanu-Tableta-scaled.jpg”]
Dacă o poză alături de un politician controversat sau apartenența, temporară și „nevinovată”, la un partid politic, a putut să-i facă rău unui demnitar care a înregistrat un record mondial greu de repetat, darămite de bătut – aflarea doar câteva ore în fotoliul de ministru, acum putem doar să ne imaginăm ce se v-a întâmpla cu acei care, din neștiință sau din conjunctură, și-au „înveșnicit” fizionomia în compania unor oaspeți nedoriți în majoritatea țărilor lumii.
După cum v-ați dat bine seama, este vorba despre vizita la Chișinău, care se încheie chiar astăzi, a unei delegații a Ministerului Agriculturii din Afganistan, cu scopul de a facilita unele exporturi cu caracter umanitar către consumatorii din această țară, care se confruntă cu o situație gravă de insecuritate alimentară. Adică, producătorii agricoli moldoveni au marfă de vândut, iar Afganistanul are cetățeni care au nevoie de această marfă. Or, ce este mai bine și util când unul vinde ceea ce a crescut cu atâta trudă, iar altul cumpără ceea fără de care nu poate să trăiască, dar… În cazul vânzătorilor totul este limpede și frumos, dar cumpărătorii nu sunt unii obișnuiți, dar talibani sadea care sunt priviți de lume ca niște „năzdrăvani” pentru care legile și regulile după care trăiește o lume întreagă nu au nici o valoare sau au o valoare simbolică, care îi face „deosebiți” de alții.
Altfel, pentru a nu vă pune pe umeri povara de a căuta prin diferite surse informații despre talibani am făcut eu acest lucru și iată ce am aflat: „Talibanii sunt o mișcare politică și militară islamistă naționalistă pashtună care guvernează de facto Afganistanul. Mișcarea a apărut în sudul Afganistanului, regiunea Kandahar, sub conducerea Mullahului Mohammed Omar, în timpul războiului civil care a urmat retragerii trupelor sovietice. Talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul în 1996 și au impus o interpretare ultra-strictă a legii Sharia. Au fost înlăturați de la putere în 2001 de o coaliție condusă de SUA, după atacurile de la 11 septembrie, din cauză că au oferit refugiu rețelei Al-Qaeda. În august 2021, în urma retragerii trupelor americane și NATO, talibanii au lansat o ofensivă rapidă și au recucerit controlul total asupra țării. Talibanii se bazează pe o interpretare extrem de riguroasă a islamului sunnit, combinată cu codul cultural tradițional paștun. Regimul a interzis educația secundară și universitară pentru femei, le-a exclus din majoritatea locurilor de muncă și a impus reguli stricte de îmbrăcăminte și deplasare. Au reînființat <Emiratul Islamic al Afganistanului>. Puterea supremă este deținută de un lider spiritual (Emir), poziție ocupată în prezent de Haibatullah Akhundzada, care conduce prin decrete din Kandahar. Comunitatea internațională, inclusiv ONU, nu recunoaște oficial guvernul taliban, condiționând acest lucru de respectarea drepturilor omului, în special ale femeilor, și de formarea unui guvern incluziv”. Doar Rusia recunoaște regimul de la Kabul, iar China, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistanul și Pakistanul au desemnat ambasadori la Kabul, într-un pas către recunoaștere. Țara se confruntă cu o criză economică și umanitară profundă din cauza blocării activelor externe și a sancțiunilor internaționale”.
Apropo, anume pe filiera „Uzbekistan” au ajuns talibanii la Chișinău. Oficial, ai noștri au declarat că „delegația afgană urmează să poarte discuții cu oficialii moldoveni privind extinderea cooperării în domeniul agriculturii, al cercetării și inovării agricole, protecției plantelor, tehnologiilor agricole moderne și implementării unor programe practice comune”, iar membrii delegației care au sosit în Republica Moldova nu sunt vizați de sancțiuni internaționale. Pe de altă parte, oficialii de la externe au liniștit, într-un fel, opinia publică, accentuând că Republica Moldova respectă cu strictețe toate regimurile internaționale de sancțiuni și nu recunoaște guvernarea talibană din Afganistan. În acest context, niciun oficial de la Chișinău nu s-a întâlnit cu talibanii, aceștia limitându-se doar la întrevederi bilaterale.
Ba mai mult, câțiva oficiali moldoveni și-au vociferat poziția, unii din ei justificând această vizită, iar alții și-au exprimat dezacordul și punând la îndoială necesitatea și oportunitatea unor astfel de contacte bilaterale. Să zicem, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, este de părerea că talibanii aveau nevoie să vină și să se întâlnească cu niște agenți economici din Republica Moldova. Vedeți Dumneavoastră, cei din Afganistan au o regulă – în cazul în care vor să facă import dintr-o țară din care n-au mai făcut, ei trebuie să vină oficial, să vadă unitatea de producere, după care să înceapă o activitate economică. Exact o regulă parcă preluată de la Rospotrebnadzor-ul* de la Moscova care, să ne aducem aminte, ani în șir și-a bătut joc de munca țăranului moldovean, mergând peste ea cu buldozerele și considerând vinurile moldovenești numai bune de a vopsi gardurile. Nu zic că afganezii vor proceda la fel, dar mi se pare că prea mulți inspectori are agricultorul nostru până își vede marfa realizată. Vreau să cred și eu în optimismul domnului Șarban, care este de părerea că „este corect ca autoritățile din Republica Moldova să aibă grijă de agenții economici din Republica Moldova, în cazul în care noi ne plângem că nu avem unde comercializa producția agricolă”, dar cum vor putea fi materializate eventualele contracte dacă Chișinăul nu recunoaște guvernarea talibană?
Destul de tranșantă, în acest context a fost declarația premierului Vasile Tofan, care a recunoscut că vizita delegației de la Kabul a fost una jenantă și inacceptabilă, iar aprobarea vizitei a fost o eroare de evaluare și de coordonare instituțională. Și punctum, vorba lui Mihai Eminescu! Nu de alta, dar ce ar zice autoritățile Republicii Moldova, mioritice și romantice cum sunt ele, dacă o țară, fie aceasta mare sau mică, ar primi o delegație „oficială” a regimului de la Tiraspol și nu oricum, dar la propunerea Comratului? Bineînțeles, toată lumea dorește să mănânce și nu pe toată lumea interesează dacă bani sunt curați sau murdari, dacă cutare regim respectă drepturile omului și nu este o amenințare pentru cei din jur, dar într-o zi ar putea veni o notă de plată care chiar să ne pună pe brânci.
În fine, în plină campanie de demiteri și curățare a instituțiilor statului, cei mai fierbinți comentatori și analiști politici au cerut autorităților demiteri, individuale sau în lanț, pentru ca alții să nu mai comită greșeli „absolut inacceptabile”, vorba secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu. La urma urmei, alții au plătit cu funcția și reputația pentru fapte mai mărunte, dar o „intervenție chirurgicală” în acest caz ar fi putut fi considerată, și nu doar de unii cârcotași, drept niște bețe în roatele acelor agenți economici care doresc să se dezvolte și caută piețe de desfacere și acolo unde acestea mai nu ieri erau de găsit. Și nu zic că declarația premierului Tofan, „înțeleg presiunea publică pentru demisii. Calea simplă este să identificăm un <țap ispășitor> și să declarăm subiectul închis. Calea responsabilă este să stabilim clar răspunderea și să corectăm mecanismul care a permis această situație, prin reguli mai clare și o coordonare obligatorie la nivel politic și diplomatic” este una sentimentală și este menită să astâmpere spiritele și valurile de supărare din societate. Mai degrabă, această declarație emană mult calm și o lecție de morală care, deseori, este mai greu de și mai dureros de suportat decât două palme – „Toți decidenții din instituțiile publice trebuie să-și înțeleagă rolul individual atunci când semnează o hârtie sau aprobă o hotărâre. Noi nu administrăm hârtii, ci administrăm o țară și trebuie să fim mai atenți când luăm decizii” – tot de la Vasile Tofan cetire.
Până la urmă, vizita talibanilor la Chișinău nu va trece neobservată pentru unii care s-au deprins să-și atingă scopurile cu orice preț și în orice conjunctură sau pentru acei care încă nu au legat politica de gard. Încă nu se știe dacă delegația de la Kabul și-a atins scopul râvnit, iar agenții economici implicați în proces vor umple Afganistanul cu produse agricole moldovenești, fiindcă ar putea fi și talibanii la fel de pretențioși ca Rospotrebnadzor-ul*. Așteptăm comunicate, comentarii, analize și prognoze de pe urma acestei vizite care, repet, se încheie astăzi și care ar putea fi, deopotrivă, un început sau un sfârșit de colaborare între cele două părți. Un lucru pare cert – faptul că nimeni nu a fost demis după această gafă de proporții încă nu înseamnă că furtuna a trecut și a apărut din nou soarele. În astfel de cazuri surprizele, cu semnul plus sau cu semnul minus, pot apărea de acolo de unde nici nu te aștepți.
Adică, va veni, fără îndoială, ziua când cineva va scoate din sertare pozele cu talibanii și va pune cruce pe cariera unuia aflat în ascensiune… Sau, poate, această zi deja a venit – ce zici, Vasile Șarban?
* Rospotrebnadzor este Serviciul Federal de Supraveghere a Protecției Drepturilor Consumatorului și Bunăstării Umane din Rusia. Fondat în 2004, acest organism guvernamental monitorizează siguranța alimentară, igiena publică, epidemiile și respectarea drepturilor consumatorilor pe teritoriul Federației Ruse.
Text publicat în „Observatorul de Nord”
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/poze-cu-talibani-sau-bomba-cu-efect-intarziat/”]
