[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2024/01/micleru-si-mocanu-pag.-10.png”]
Primarul comunei Gura Teghii, Adrian Chirac, anunță, într-o postare pe pagina personală de socializare, evoluția unui proiect important pentru comunitățile locale; concret, este vorba despre aducțiunea de apă potabilă de la sursa Vâna Mare, cu destinația obiectivul pentru depozitare de la Izvorul Boului și trecerea acesteia prin stația de tratare din zonă, pentru ca ulterior să fie distribuită în rețeaua publică.
Conform informațiilor transmise de primarul Chirac, investiția a ajuns în punctul în care va trebui să fie făcută prima trecere peste râul Bâsca, care va fi urmată de alte două, pentru ca apa să fie dirijată către depozitul de la Izvorul Boului.
Numai că primarul Chirac va fi obligat să ordone sistarea lucrărilor în această etapă, deoarece Primăria Gura Teghii a primit somație să achite în regim prioritar, suma de 300 de milioane de lei vechi către Apele Române, pentru neachitarea taxelor și avizelor ce ar fi trebuit să fie solicitate, și obținute în prealabil de la instituția statului susamintită, înainte să fie demarată investiția pentru aducțiunea apei de la sursa Vâna Mare. Cum s-a ajuns în această situație? Grație „ajutorului” dat de fostul primar penal Gheorghe Micleru, care a sesizat Apele Române despre faptul că administrația de la Gura Teghii a sărit o etapă în organizarea investiției descrise mai sus!
Evenimentele mai puțin dorite în care a fost implicată administrația locală a comunei Gura Teghii, cel puțin în ultimii doi ani, probează adevărul unei învățături transmise generațiilor, și care spune cam așa: „Ca la noi, la nimenea!”; la care AI, că tot e la modă paralelismul(!) dă rezoluția: dezorganizare totală, unicitate negativă, autoironie și fatalism.


Despre dezorganizare, în ceea ce privește activitatea primarului Chirac și a actualei administrații locale, nu poate fi vorba; în schimb, unele personaje, exemplu fiind Gheorghe Micleru, fost primar cu trecut și prezent penal, aflat sub control judiciar, surprind prin dedicarea și perseverența de a-și menține unicitatea negativă, descrisă celor care acceptă să-l aculte ca fiind demersuri din zona opoziției politice. Gheorghe Micleru a oprit lucrările la un proiect vital pentru comunitățile din Gura Teghii, o investiție pentru care, în perioada cât a fost primar, până să fie acuzat și dovedit că a furat din bunul obștesc, nu a fost în stare să întocmească măcar documentațiile tehnice. Fostul primar Micleru l-a pârât pe actualul primar Adrian Chirac pentru faptul că a inversat ordinea în implementarea unui proiect de investiții de interes public, acesta din urmă considerând că nu se dă o țară peste cap dacă aduce apa curată la robinetele oamenilor pentru ca, după aceea, să adune bani și pentru plata avizelor de la unele instituții ale statului. Primarul Chirac și-a asumat o decizie prin care oferea o șansă reală locuitorilor comunei Gura Teghii la sănătate, pentru că apa captată de la sursa Vâna Mare este net superioară, calitativ, celei folosită acum din sursa Izvorul Boului. În schimb, acțiunea subversivă a primarului pușcăriaș va întârzia câteva luni, probabil, lucrările la noua aducțiune, pentru că nu sunt rezerve financiare la bugetul local care să acopere, imediat, impunerile din partea Apelor Române.

Sursa de apă Vâna Mare, care ar putea aduce apă suficientă la robinetele locuitorilor din cea mai mare parte a satelor componente ale comunei, este de fapt pârâul cu același nume, care curge la poalele muntelui Penteleu, zona fiind, de altfel, proprietatea Academiei Române, urmare a unui act de donație către statul român, făcut de unul dintre cei mai mari proprietari de păduri din zona Buzăului. „Proiectul de aducțiune de la sursa <Vâna Mare> este soluția care va asigura apă potabilă sigură pentru fiecare gospodărie. În toamna lui 2025 am aflat câștigătorul licitației pentru realizarea acestui proiect, la care s-au înscris cinci firme. Captarea și o parte din aducțiune se află pe terenul (fond forestier) al Academiei Române, care ne-a sprijinit prin concesionarea acestui teren pe o perioadă de 20 de ani, la un cost simbolic de 100 lei pe an. Fără acest sprijin nu am fi putut ajunge la această sursă vitală. Totodată, în zona <Vâna Mare> există și alte izvoare ce pot fi valorificate pe viitor”, spune primarul Adrian Chirac.
Primarul Chirac pregătește continuarea investiției pentru aducțiunea de la Vâna Mare și anunță finalizarea unor discuții cu conducerea Hidroelectrica SA, în urma cărora a obținut promisiunea unei sponsorizări de cel puțin cinci miliarde de lei vechi, bani cu care se dorește construirea unui bazin de stocare a apei și amenajarea unei stații pentru tratarea apei, locația fiind aleasă pentru punctul Gura Milii. „Vrem ca apa captată din sursa Vâna Mare să fie stocată și tratată, înainte să fie distribuită oamenilor, în ceea ce noi vom construi la Gura Milii. Această aducțiune, de altfel, va deveni principala sursă de alimentare a rețelelor publice din comună, iar amenajamentele de la Izvorul Boului să rămână în rezervă”, a mai spus primarul Chirac.
*
La jumătatea lunii martie 2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Gura Teghii, Gheorghe Micleru, pentru săvărşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, furt, efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, săvârşite în formă continuată, în calitate de autor instigator şi, respectiv, complice. Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiuni penale în data de 25 ianuarie, iar în prezent Micleru se află sub control judiciar. „În sarcina acestuia s-a reţinut că, în calitate de primar al UAT Gura Teghii, cu atribuţii în administrarea bunurilor primăriei, şi-a însuşit şi a folosit bunuri ale primăriei în interes propriu, respectiv la o pensiune ce o deţine pe raza comunei, a folosit salariaţi ai primăriei pentru a presta lucrări la această pensiune, determinând persoanele cu atribuţii să menţioneze în fals că aceştia s-au aflat la serviciu, a menţinut ca poliţist local o persoană ce trebuia eliberată din funcţie, pe care a folosit-o pentru rezolvarea unor probleme personale, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a efectuat acte de comerţ, prin încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile, administrând în fapt o societate comercială (pensiunea pe care o deţine)”, informa, prin intermediul unui comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Potrivit sursei citate, primarul comunei Gura Teghii şi-ar fi însuşit două leagăne ce aparţineau primăriei, pe care le-ar fi folosit ulterior la pensiunea pe care o deţinea: „Şi-a însuşit două leagăne din lemn aparţinând primăriei pe care le-a folosit în cadrul pensiunii pe care o are pe raza comunei, a facilitat accesul tatălui său într-o grădiniţă din subordinea primăriei de unde acesta a sustras cinci uşi din termopan ce au fost folosite în cadrul aceleiaşi pensiuni, a încredinţat unui număr de două persoane cunoscute autoturismul primăriei pe care acestea l-au folosit în interes personal pe o perioadă de 2 ani”, a transmis Parchetul în momentul punerii în mișcare a acțiunii penale.
Gheorghe Micleru a fost ales primar al comunei Gura Teghii în anul 2020 din partea Partidului Mișcarea Populară, fiind unul dintre cei cinci primari ai formaţiunii condusă la acea vreme de fostul deputat traseist Adrian Mocanu, actualul preşedinte al PNL Buzău. În perioada 2016-2020, Gheorghe Micleru a ocupat funcția de consilier local la Gura Teghii din partea tuturor partidelor pe la care s-a perindat Adrian Mocanu. De asemenea, Micleru a fost angajat și în Ministerul Culturii, unde a ocupat funcția de consilier al secretarului de stat Timotei Oprea, un alt apropiat al actualului președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal, migratorul politic Adrian Mocanu.
Primarul Gheorghe Micleru nu a fost pentru prima dată în faţa anchetatorilor. El a mai fost condamnat în trecut într-un dosar de proxenetism. Conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, s-a reținut în sarcina lui Gheorghe Micleru că în cursul lunii aprilie 2009 a înlesnit prin acte materiale repetate practicarea prostituției în folosul său de către o minoră. Judecătoria Pătârlagele l-a condamnat pe Micleru la 3 ani de închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, iar la apel Tribunalul Buzău a respins ca nefondat apelul formulat de Micleru.˝
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/primaria-gura-teghii-noi-ponoase-de-pe-urma-finului-politic-al-lui-mocanu-penalul-micleru/”]
