Pe podium la Oxford și un post la Bruxelles. Drumul buzoiencei Carla Sava spre elita dreptului european

Din această toamnă, buzoianca Carla Sava va începe să lucreze la Bruxelles, într-o firmă de avocatură specializate în dreptul concurenței, într-unul dintre centrele europene unde se decid multe dintre regulile care guvernează economia contemporană. Recent, ea a absolvit programul „Magister Juris” (MJur) al Universității Oxford, obținând distincții la toate cele patru componente ale programului și premiul „Proxime Accessit”, acordat studentului clasat pe locul al doilea în întreaga promoție.

Carla Sava a ajuns la Oxford la 21 de ani pentru a urma programul „Magister Juris” (MJur), unul dintre cele mai prestigioase programe postuniversitare de drept din lume. Era printre cei mai tineri studenți ai promoției sale. În jurul ei se aflau colegi care practicaseră deja avocatura, care urmaseră programe doctorale sau care reveniseră în universitate după ani de experiență profesională.

Parcursul care a dus-o acolo a început însă cu mult înainte. Absolventă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, Carla și-a continuat studiile la Universitatea din Groningen, unde a urmat programul de Drept Internațional și European și a absolvit ca șefă de promoție. Interesul pentru dreptul european și pentru modul în care regulile juridice modelează economia și relațiile dintre state a orientat-o treptat către dreptul concurenței, domeniu aflat astăzi în centrul unor dezbateri esențiale despre puterea marilor companii tehnologice, funcționarea piețelor și viitorul economiei digitale.

La Oxford, a ales să studieze „Dreptul Concurenței”, „Dreptul Economic Internațional” și „Dreptul Uniunii Europene”, completându-și formarea prin redactarea unei dizertații dedicate unei teme aflate la intersecția dintre drept, economie și transformările tehnologice actuale. Experiența universității britanice a însemnat pentru ea contactul cu un sistem academic construit în jurul tutorialelor individuale și al cercetării independente, dar și integrarea într-o comunitate internațională formată din studenți și profesioniști aflați în diferite etape ale carierei lor.

La finalul anului petrecut la Oxford, a obținut distincții la toate cele patru componente ale programului și premiul „Proxime Accessit”. Rezultatul a plasat-o printre cei mai performanți absolvenți ai generației sale.

În interviul care urmează, Carla Sava vorbește despre provocările studiului la Oxford, despre diferențele dintre sistemele universitare britanic și continental, despre competiție și disciplină intelectuală, despre alegerea dreptului concurenței ca specializare și despre felul în care vede evoluția acestui domeniu într-o perioadă în care marile companii tehnologice și inteligența artificială transformă rapid economia globală.

Reporter:Ce a însemnat pentru tine să fii printre cei mai tineri studenti din generație?

Carla Sava: Promoția mea de masterat a fost formată din 44 de studenți, cu vârste cuprinse între 21 și 44 de ani. Am început programul la vârsta de 21 de ani și am fost unul dintre cei mai tineri studenți din cohortă, doar doi dintre noi având această vârstă. Mi-am dat seama încă de la început că programul va fi foarte dificil, inclusiv pentru că reunește persoane aflate în etape foarte diferite ale parcursului lor academic și profesional. Unii dintre colegii mei urmaseră deja studii doctorale la alte universități înainte de a începe masteratul aici, în timp ce alții profesaseră ca avocați timp și reveniseră în mediul universitar. Toți fuseseră șefi de promoție sau se clasaseră printre primii studenți ai facultăților în care își urmaseră studiile de licență. Mă așteptam, așadar, ca participarea la acest Master să reprezinte o provocare. A însemnat atât o responsabilitate foarte mare, cât și un volum foarte mare de informații pe care trebuia să îl asimilez într-un timp foarte scurt. Lecturi și cunoștințe pe care unii dintre colegii mei le acumulaseră de-a lungul mai multor ani de practică sau cercetare trebuiau, în cazul meu, parcurse uneori de la o săptămână la alta, în paralel cu pregătirea tutorialelor, redactarea eseurilor și participarea la seminarii. Curba de învățare a fost, prin urmare, extrem de abruptă, dar și foarte valoroasă.

Rep.: Cum ai primit vestea că ai obținut al doilea rezultat din promoția de masterat de la Oxford?

C.S.:Un lucru care mă caracterizează este că nu am ieșit niciodată dintr-un examen spunând că am făcut totul perfect sau că urma să mă clasez printre primii. Nu am făcut-o nici după Evaluarea Națională, nici după Bacalaureat și nici la licență. Mi se pare periculos să te autoevaluezi în acest fel și să te vezi deja în fruntea unui clasament, mai ales în domenii în care evaluarea argumentelor are, inevitabil, o componentă subiectivă. În plus, examenele au fost foarte dificile. Așteptările sunt să scrii aproximativ 8.000-9.000 de cuvinte în trei ore, ceea ce înseamnă că scrii fără oprire, iar standardul academic pentru obținerea unei distincții este extrem de ridicat, procentul celor care o primesc fiind foarte redus.

Totuși, după fiecare examen, îmi amintesc că am fost mulțumită că făcusem tot ceea ce puteam mai bine. Aceasta este o mentalitate pe care am învățat-o încă din școala primară, de la doamna mea învățătoare. Eram mulțumită de calitatea informațiilor pe care le folosisem și de argumentele pe care le construisem în fiecare eseu. Nu mă așteptam însă ca rezultatul final să fie atât de bun, eram în vacanță când l-am aflat. Mai întâi, am aflat că obținusem o distincție la fiecare dintre cele patru componente ale programului, ceea ce, pentru mine, reprezenta deja o realizare în sine, mai ales că, de regulă, studenții obțin una sau maxim două distincții din patru. Ulterior, când am primit premiul „Proxime Accessit”, am înțeles că mă clasasem pe locul al doilea la nivelul întregii promoții. Faptul că am obținut acest rezultat într-o cohortă atât de ambițioasă m-a bucurat foarte mult. Nu neapărat pentru poziția în sine, ci pentru că am simțit că au fost apreciate argumentele mele, modul în care am reușit să îmbin literatura de specialitate cu propriile idei și sutele de ore petrecute în biblioteca de la Lincoln College.

Rep.: Cum diferă experiența academică de la Oxford față de cea de la Universitatea din Groningen?

C.S.:Sunt foarte multe diferențe între cele două universități, iar în primele două-trei săptămâni mi-a fost destul de greu să mă obișnuiesc cu un stil de predare complet diferit. La Oxford, principalul mod de predare este tutorialul, adică o discuție între tutore și unul sau doi studenți. Este foarte diferit de un curs cu sute de studenți, în care profesorul prezintă materia pe baza unor slide-uri. La tutorial nu ți se dictează și nu ți se explică totul pas cu pas. Tu trebuie să vii pregătit, să pornești discuția de la ceea ce ai citit și să îți susții argumentele. De multe ori, nici nu îți notezi în timpul discuției, pentru că trebuie să fii atent și să participi activ. Practic, toată munca se face înainte de tutorial: citești cât de mult poți ca să ai ce discuta. În Olanda, în schimb, de obicei profesorul îți explică mai întâi materia, iar apoi tu o aprofundezi.

La Oxford, nici răspunsurile nu îți sunt oferite întotdeauna direct. Au fost momente în care i-am pus tutorelui meu de Dreptul UE o întrebare, iar el mi-a recomandat o carte în care să caut singură răspunsul. Tot sistemul este construit în jurul ideii că tu trebuie să înveți să găsești singur soluția. Tutorele te ghidează și urmărește procesul, dar nu îți oferă de fiecare dată concluzia.

O altă diferență importantă este modul de evaluare. La Oxford, toate examenele au loc la finalul anului, în lunile iunie și iulie. La Groningen, anul era împărțit în patru perioade și aveam examene aproximativ o dată la două luni, ceea ce mi s-a părut mult mai organizat. La început, sistemul de la Oxford poate părea mai ușor, pentru că ai impresia că ai un an întreg să te pregătești. În realitate, a fost mult mai greu decât mă așteptam, pentru că trebuie să reții și să legi între ele foarte multe informații acumulate pe parcursul întregului an.

Oxford este diferit și prin tradițiile sale, dar și prin felul în care este organizată viața studenților. Fiecare student aparține unui colegiu și, de cele mai multe ori, locuiește acolo. Este un sistem întâlnit în foarte puține universități. Într-un colegiu sunt, de regulă, doar câțiva studenți care urmează același program, astfel încât ajungi să îți petreci cea mai mare parte a timpului alături de persoane care studiază domenii complet diferite. Eu am interacționat foarte mult cu fizicieni, chimiști, istorici sau studenți la literatură și am învățat enorm de la ei. În Olanda, asemenea interacțiuni pot exista, dar nu sunt formalizate în același mod de universitate.

Există și foarte multe tradiții care se păstrează și astăzi la Oxford, iar tocmai acestea dau locului un farmec aparte. La cinele formale porți roba academică, iar masa începe cu rostirea unei rugăciuni în limba latină. Ceremoniile de înmatriculare și de absolvire păstrează, la rândul lor, numeroase elemente în latină. Studiezi în biblioteci vechi de secole și mănânci în săli construite înainte ca America să fie descoperită sau ca orașul Constantinopol să cadă. E impresionant, ai permanent sentimentul că faci parte dintr-o istorie mult mai amplă decât propria experiență universitară. Toate examenele au loc în Examination School, o clădire din secolul al XIX-lea. La examen trebuie să porți ținuta academică tradițională completă, numită „sub fusc”: robă, cămașă albă, pantofi și ciorapi negri, panglică de catifea și o garoafă prinsă în piept. Există și tipuri diferite de robe, în funcție de rezultatele academice, iar aceste diferențe sunt foarte vizibile în cadrul ceremoniilor și al examenelor. În același timp, conducerea colegiului este implicată direct în viața studenților. Rectorul colegiului se întâlnește periodic cu fiecare student în parte pentru a vedea cum se descurcă, atât din punct de vedere academic, cât și personal. Este o formă de atenție și de apropiere pe care nu o întâlnești în multe universități.

Sistemul olandez are însă alte calități foarte importante: este mult mai structurat, mai clar în ceea ce se așteaptă de la student, iar examenele sunt mai previzibile și profesorii explică materia într-un mod direct și sistematic. Experiența de la Oxford a fost însă una de neuitat și nu aș putea spune că aș înlocui-o pe una cu cealaltă. Dimpotrivă, cred că rigoarea și meticulozitatea pe care le-am dobândit la Groningen m-au ajutat foarte mult la Oxford, într-un sistem în care trebuie să fii mult mai independent și să îți găsești singur răspunsurile.

Rep.: Programul de Drept de la Oxford este recunoscut pentru exigența sa. Care au fost provocările de top pe care le-ai întâmpinat?

C.S.:Aș spune că au existat două provocări principale. Prima a fost volumul foarte mare de informație, combinat cu autonomia aproape totală în ceea ce privește pregătirea. Sistemul se bazează foarte mult pe studiu individual și, uneori, nici nu este ușor să îți dai seama de unde să începi. Lista de lecturi pentru fiecare materie cuprinde peste o sută de cărți și articole, iar profesorii sunt extrem de exigenți. Nu este suficient să reproduci argumente pe care probabil le-au auzit de multe ori înainte, trebuie să vii cu o perspectivă bine construită și, pe cât posibil, originală.

A doua provocare a fost timpul foarte scurt petrecut la Oxford și presiunea de a profita cât mai mult de tot ceea ce oferă acel loc. Oxford înseamnă mult mai mult decât studiu. Vrei să descoperi colegiile, să participi la cine formale, să mergi la dezbaterile „Oxford Union”, una dintre cele mai cunoscute societăți de dezbateri din lume. Este un loc în care se întâmplă permanent ceva, iar uneori ai impresia că nu vei avea niciodată suficient timp pentru toate. Mi-a plăcut foarte mult felul în care Javier Marías surprinde această atmosferă în romanul „All Souls”: la Oxford, simplul fapt de a fi acolo cere deja foarte multă atenție, răbdare și energie. Cred că acesta este unul dintre cele mai bune moduri de a descrie experiența.

Rep.: Care este secretul performanțelor tale academice constante, de șefă de promoție la Groningen?

C.S.:Nu cred că există un secret, ci mai degrabă foarte multă muncă. De mică am înțeles că, dacă muncești suficient și îți place cu adevărat ceea ce înveți, poți obține rezultate foarte bune. Cred că este important să fii exigent cu tine și să nu devii niciodată autosuficient. Anul acesta am mers în fiecare zi la bibliotecă. A fost nevoie de foarte multă disciplină, mai ales pentru că am vrut să păstrez timp și pentru sport, prieteni, somn și viața din afara facultății. În final, contează mult și felul în care gestionezi examenul propriu-zis. Am reușit întotdeauna să rămân foarte concentrată și să dau tot ceea ce puteam în acele trei ore.

La Oxford s-a simțit foarte mult și influența celor din jur. Toată lumea era la fel de ambițioasă, și cred că nu se vorbește suficient despre cât de mult te poate împinge colectivul într-o direcție sau în alta. Prietenii mei de acolo făceau mai multe lucruri decât mine, erau implicați în mai multe asociații sau făceau parte din echipele de sport ale colegiului și reușeau să le îmbine pe toate cu tutorialele și examenele. Am avut în jurul meu numai oameni care m-au inspirat să-mi doresc mai mult de la mine, iar profesorii au avut același efect. Cred că și acest mediu a stat în spatele performanțelor mele.

Rep.: Cum arată o zi obișnuită pentru un student la Oxford?

C.S.:O zi obișnuită începea, de regulă, cu un tutorial. Luni, de exemplu, aveam tutoriale la ora șapte dimineața. După aceea mergeam la bibliotecă, de cele mai multe ori tot în colegiu, unde rămâneam aproape toată ziua. La prânz mâncam împreună cu colegii, apoi ne întorceam la bibliotecă, cu câte o pauză de cafea sau de ceai în „common room” (spațiul comun în care studenții se întâlnesc și se relaxează). Seara puteam merge la cina formală a colegiului, pentru care purtam roba peste hainele obișnuite. Restul serii depindea foarte mult de cât de mult aveam de lucru. Dacă trebuia să predau un eseu a doua zi, rămâneam la bibliotecă până târziu. În alte seri mergeam la sală sau ieșeam cu prietenii. Uneori participam la conferințe sau discuții cu speakeri importanți, cum ar fi foști șefi de stat, profesori sau alte personalități internaționale.

Rep.: Care sunt cele mai mari mituri despre Oxford și care este realitatea?

C.S.:Înainte să ajung la Oxford, nu vizitasem orașul și nici nu știam foarte multe despre universitate, în afară de faptul că este foarte greu să studiezi acolo. Cred că unul dintre cele mai cunoscute mituri este imaginea aceea de „Harry Potter”. Într-o anumită măsură, este adevărată: unele colegii chiar arată ca în filme, iar câteva scene au fost filmate acolo. Totuși, studenții nu vorbesc prea mult despre asta. Mai degrabă turiștii sunt cei care caută mereu locurile din aceste cărți.

Un alt mit este că la Oxford toată lumea învață permanent și că nu există viață socială. În realitate, sunt sute de cluburi și asociații dedicate muzicii, teatrului, dezbaterilor, sportului și aproape oricărui alt interes. Și colegiile organizează foarte multe activități. Fiecare are trei common rooms:„Junior Common Room”, pentru studenții de la licență, „Middle Common Room”, pentru masteranzi și doctoranzi, și „Senior Common Room”, pentru profesori. Acestea au propriile comitete și organizează evenimente, concerte, baluri și petreceri.

Sportul ocupă, de asemenea, un loc foarte important, mai ales canotajul, inclusiv datorită celebrei curse anuale dintre Oxford și Cambridge. Fiecare colegiu are propria echipă, iar în fiecare trimestru au loc competiții între colegii, la care studenții merg să își susțină prietenii. Așadar, la Oxford se muncește foarte mult, dar există și o viață socială extrem de activă, poate chiar mai activă decât în Olanda, tocmai pentru că universitatea și colegiile creează și facilitează toate aceste oportunități.

Rep.: Cum ai reușit să te adaptezi la viața într-un mediu atât de competitiv și multicultural?

C.S.: Nu am privit vreodată acest lucru ca pe un proces de adaptare, pentru că am fost mereu în medii competitive, încă de când eram mică. Am făcut dans sportiv de performanță și, în același timp, încercam să țin pasul cu olimpiadele naționale la matematică și limba română. Așa cum spuneam și mai devreme despre importanța mediului, am avut întotdeauna în jurul meu colegi mai buni decât mine la anumite lucruri: mai inventivi la matematică, mai talentați la română sau mai disciplinați la dans. În loc să mă intimideze, acest lucru m-a făcut să îi apreciez și să muncesc mai mult. Am văzut întotdeauna competiția ca pe ceva sănătos, care te ajută să devii o versiune mai bună a ta. Cam aceasta a fost și mentalitatea cu care am venit la Oxford.

În ceea ce privește mediul multicultural, interesul meu a început încă din liceu, prin proiecte internaționale și activități de voluntariat. Atunci mi-am dat seama, pentru prima dată, cât de mult pot învăța de la oameni care nu vin din Buzău sau din România, care au trăit în alte locuri și s-au confruntat cu experiențe diferite. În timp, am ajuns să mă simt cel mai bine în astfel de medii, fie că a fost vorba despre Olanda sau Marea Britanie. Să interacționezi cu alte culturi și religii înseamnă, în primul rând, să înveți să îl respecți pe celălalt.

Rep.: Din toamnă vei lucra la una dintre cele mai importante firme europene de dreptul concurenței.Ce te-a atras către această specializare?

C.S.:Am terminat un profil de Mate-Info și am avut întotdeauna o înclinație spre gândirea logică, critică și structurată. Dreptul concurenței combină foarte bine această parte analitică cu dreptul. Este un domeniu în care analizezi piețele, comportamentul companiilor și diferiți indicatori economici pentru a înțelege cum funcționează concurența dintre jucători și, în cele din urmă, ce efecte are aceasta asupra consumatorilor. Știam încă din timpul licenței că vreau să mă specializez în acest domeniu. Am făcut multă cercetare ca paralegal la universitate în paralel cu cursurile pe care le aveam. Experiența de la Oxford nu a făcut decât să îmi confirme cât de riguros este dreptul concurenței, și cât de important este ca un jurist din acest domeniu să înțeleagă atât conceptele de drept, cât și pe cele economice. Este exact combinația pe care o căutam.

Rep.: Cum a venit aceasta oportunitate profesională?

C.S.:Oportunitatea nu a venit întâmplător, ci a fost un obiectiv pe care l-am urmărit de la bun început. La Oxford, procesul de aplicare pentru un loc de muncă ajunge aproape să fie un job cu normă întreagă. În primul semestru, toată lumea făcea acest lucru în paralel cu studiile: scrisori de motivație, interviuri și foarte multe drumuri la Londra pentru zile de evaluare și diferite etape de recrutare. Eu știam că vreau să mă mut la Bruxelles, pentru că este centrul dreptului concurenței. Acolo se află Comisia Europeană, instituția care reglementează și aplică aceste norme la nivelul UE. În vara precedentă lucrasem deja la Bruxelles, la aceeași firmă, și avusesem ocazia să văd nivelul dosarelor, importanța clienților și mizele foarte mari ale cauzelor. Atunci mi-am dat seama că acolo îmi puteam valorifica cel mai bine munca, pregătirea, competențele și cunoștințele acumulate.

Rep.: Cum vezi evoluția dreptului concurenței în contextul dezvoltării marilor companii tehnologice?

C.S.:Este o întrebare foarte bună, dar și una la care este greu să dai un răspuns definitiv, pentru că vorbim despre un domeniu care se schimbă foarte repede și care îți pune permanent mintea la încercare.

Un exemplu este chiar tema dizertației mele, în care am analizat un tip relativ nou de tranzacții, numite „acqui-hires”. În astfel de cazuri, marile companii tehnologice nu cumpără neapărat întregul start-up, ci îi recrutează echipa esențială, în special inginerii specializați în inteligență artificială și conducerea companiei. Start-up-ul continuă să existe pe hârtie, dar rămâne fără oamenii care îi ofereau valoare și care i-ar fi permis să devină un concurent important. În lucrarea mea am pornit tocmai de la premisa că talentul reprezintă, în sine, un activ esențial al unei companii și o resursă importantă pentru concurență, un argument care, în urmă cu zece ani, ar fi fost aproape de neimaginat.

Dreptul concurenței este deci pus la încercare mai ales în sectorul digital și tehnologic. Lucrurile sunt și mai complicate pentru că multe dintre marile companii tehnologice sunt americane, iar în jurul acestor cazuri apar inevitabil presiuni politice și tensiuni din partea administrației curente. Cred însă că dreptul concurenței va găsi soluții. Pentru aceasta, este nevoie de juriști dispuși să înțeleagă fenomene noi și detaliile tehnice din spatele lor. Practic, trebuie să anticipăm cum va evolua o piață tehnologică ce, cu puțin timp în urmă, poate nici nu exista. Un exemplu recent sunt „AI Overviews”, care schimbă deja modul în care căutăm informații pe internet. Este aproape ca și cum ne-am uita într-un glob de cristal și am încerca să prezicem viitorul, după cum spunea judecătorul Mehta din Statele Unite. Este, evident, dificil, dar nu imposibil pentru disciplina dreptului.

Rep.: Cum îți imaginezi parcursul tău profesional și academic în următorii 10 ani?

C.S.:Probabil că în următorii ani voi rămâne la Bruxelles, unde sunt foarte multe de făcut în domeniul concurenței. Plănuiesc să încep și un doctorat, după ce voi găsi o temă care să mă intereseze suficient de mult și despre care să simt că pot spune ceva valoros. Mi-ar plăcea foarte mult ca, pe lângă experiența profesională din firmă, să pot și preda, fie dreptul UE, dreptul concurenței sau dreptul comerțului internațional. M-a atras întotdeauna partea aceasta de mentorat și ideea de a le transmite studenților nu doar cunoștințe, ci și entuziasmul și curiozitatea pentru studiu pe care eu le-am primit de la profesorii mei de la Buzău, din Olanda, și din Oxford.

Cred foarte mult în puterea educației. Faptul că am avut resursele necesare, sprijinul constant al familiei mele și șansa de a studia în fiecare zi ceea ce iubesc a fost un privilegiu enorm. Mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să pot oferi și eu mai departe această dragoste pentru educație. De aceea, cred că mediul academic va rămâne, într-o formă sau alta, o parte importantă din parcursul meu.

Chiar dacă întrebarea se referă la parcursul meu viitor, aș vrea să închei mulțumindu-le tuturor celor care m-au ajutat să ajung până aici: profesorilor, colegilor și prietenilor alături de care ne-am ridicat reciproc, dar mai ales familiei mele, care m-a sprijinit necondiționat. De la mama, care, în clasa întâi, îmi ștergea transpirația din palmă pentru că țineam stiloul prea strâns și stătea lângă mine când învățam, până la tata, care mă ducea în fiecare weekend la Galați pentru antrenamentele de dans, ei au făcut posibil tot ceea ce a urmat. Este foarte ușor să vorbești despre realizări, dar adevărul este că nu aș fi putut face nimic fără ei.