[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tribunal-cod.jpg”]
ANUNŢ
Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Vrancea aduce la cunoștință publică următoarele:
În anul 2025, a fost adoptată STRATEGIA de dezvoltare a sistemului judiciar și a justiției ca serviciu public 2025 – 2029, prin implementarea căreia se urmăreşte să se răspundă nevoilor cetățenilor, întreprinderilor și societăţii în ansamblul ei, contribuind la un sistem judiciar modern, eficient, de înaltă calitate și accesibil, cu un grad ridicat de încredere publică, susținut de politici eficiente de combatere a corupției și a criminalității.
În realizarea acestor obiective, comunicare bidirecțională și colectarea de feedback de la justiţiabili şi colaboratori reprezintă instrumente importante care pot ghida în creionarea unor modalități de îmbunătățire a activitaţii specifice şi a serviciilor oferite cetăţenilor. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii a elaborat o formă consolidată a Chestionarului referitor la percepția activității în cadrul instanțelor judecătorești, care conține, în această variantă, 36 de întrebări şi care necesită alocarea a aproximativ 15 minute pentru completare.
Tribunalul Vrancea și judecătoriile din circumscripția sa (Judecătoria Focșani, Judecătoria Adjud și Judecătoria Panciu) vă invită să completați acest chestionar. El se găseşte în format fizic la compartimentul Arhivă din cadrul fiecărei instanțe sau în locuri special amenajate din spațiile publice din cadrul instanțelor. Returnarea chestionarelor completate se poate face la personalul de la Arhivă și Registratură, sau în urnele semnalate în acest sens.
De asemenea, chestionarul poate fi completat și online. Acesta poate fi accesat pe portalul instanțelor de judecată (http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx ), pe pagina dedicată fiecărei instanțe vrâncene, la secțiunea Informații de interes public.
Totodată, chestionarul poate fi accesat scanând codul QR
Vă mulțumim pentru implicare!
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/08/05/vrancenii-invitati-de-tribunalul-vrancea-sa-completeze-un-chestionar/”]