Bidoane cu etichete false  

Alexandru PRIPON

Călătoria printre veacuri pare un exercițiu aflat exclusiv la îndemâna istoricului. Teoretic, cercetând și comparând, săpând și înțelegând, numai el poate vedea ce a fost. Deși lumea s-a schimbat în atâtea feluri, a căpătat atâtea chipuri diferite și a modificat atât de des rosturile, încât suntem în stare să privim în urmă, astăzi, mult mai lucid. Cu toate acestea, ajungem să acceptăm unghiul de vedere al altora, deloc dezinteresat, să observăm ceea ce a fost cu ochii mijiți ai celui care este, ceea ce ne conferă, ciudat, o pricepere stranie, diferită și obtuză. Zărim trecutul prin lentilele de contact încețoșate ale prezentului, iar asta nu are cum să fie în regulă.

Presa a consemnat, peste ani, întâmplări sporadice și evenimente ziditoare de viitor, sub zodia unei îndatoriri împlinite. Firesc. Mai cu seamă că momentul poate fi zugrăvit în zeci de culori, însă numai ziaristul a stat acolo, pe marginea devenirii, descriind prezentul, evocând trecutul și schițând viitorul cât mai fidel, cât mai onest. Dincolo de pericole imediate ori de neajunsuri viitoare, aceasta este menirea, nu doar meseria omului de presă. Iar când interpretarea subiectivă a dat să prevaleze în relatarea jurnalistică, cititorul (ascultătorul, privitorul) a fost mereu prevenit, știind să diferențieze genuinul de nenatural prin prisma tulburărilor contemporane. Însă aici apare problema pe care nu știu cum o va rezolva un viitor încă neclar: ce cronici vor fi considerate corecte și ce prezentări vor fi lăsate la o parte, atunci când se va alcătui fragmentul de istorie privitor la vremurile noastre?

De fapt, sincer, mă întreb ce punct de vedere este acceptat de către cei din jurul nostru, în contextul acestui perfid „război hibrid” (termenul îmi repugnă, dar trebuie să-l utilizăm, în lipsa altuia adecvat). Cumva, adevărul pare privit din unghiuri diferite, iar prezentarea lui nu poate fi niciodată sub imperiul calpului, ci doar supusă nuanțelor și interpretării subiective.

Până la urmă, nimic nu este nou sub soare. Astfel de momente ușor tulburi apar întotdeauna pe malul unor evenimente care își propun să schimbe lumea. Nesiguranța și dezorientarea fac parte din parcursul abrupt către alte paradigme, care justifică alte acțiuni și, pe termen lung, în alt fel de a fi, la nivel macro…

În perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, picajul social părea a fi încetinit numai de violență, iar doctrinele extremiste erau trâmbițate ca unică soluție în calea dezastrului (dezastru pe care chiar ele, asumate ca politică de stat, apoi regională și mondială, l-au provocat; dezastru după care încă ne revenim cu greu, la nivel global). Peste omenire se lăsa o negură grea. Recitesc cu drag, cu tristețe și teamă, opera lui Erich Maria Remarque. Și observ similitudini îngrijorătoare cu nebuniile revărsate în prezent, deoarece nimic nu se compară cu ironia divină desăvârșită, așezată în istorie, manifestată prin revenirea la erorile și furtunile trecutului, ca o șansă (mai mereu ratată) de a îndrepta măcar o dată, măcar așa, lucrurile. Iar în astfel de clipe îi lăsăm pe alții să decidă, să ne dicteze acțiuni și să ne imprime sentimente, împărțind omenirea în „ai noștri” și „ai lor” cu ușurința înfiorătoare a manipulării impecabil duse la îndeplinire. De la omul de rând, preocupat de propria supraviețuire, până la privilegiații societății, de la comentatorii ocazionali până la instituțiile media, toți devin actori în aceeași dramă, cu roluri bine stabilite. De aici și apăsarea dureroasă, covârșitoare, a lumii care ne-a fost așezată pe umeri, cu toate că, indiferent de rezultatul luptei ce va urma (fie ea ideatică ori chiar armată), tot noi vom fi cei care vor suferi efectele dezastrului și vom trudi la reconstruirea edificiului pe care îl numim viața noastră de zi cu zi.

În romanul „Arcul de triumf”, Remarque descria indignarea personajelor care lecturau presa vremii, pe marginea cumplitului care încă mocnea: „Trăim în epoca bidoanelor (…) Nu avem nevoie să mai gândim deloc. Orice lucru este premeditat, preconceput, presimțit. Nu mai ai nimic altceva de făcut decât să-l deschizi. Distribuit acasă de trei ori pe zi. Nici vorbă de o cultivare proprie, de dezvoltare, de fierberea lăuntrică la focul întrebărilor, al îndoielii și al dorinței. Bidoane (…) Nu trăim ușor (…) Dar ieftin (…) Bidoane cu etichete false (…) Mistificare! Uită-te la asta! Își construiesc uzine de armament pentru că vor pace, lagăre de concentrare pentru că îndrăgesc adevărul; dreptatea este anihilată de orice interes de partid; gangsterii politici au devenit salvatori; și libertatea a devenit cuvântul-firmă, în spatele căruia se-ascunde orice lăcomie și poftă de putere”.

Te înspăimântă să observi similitudini între perioada ascensiunii hitlerismului, respectiv comunismului acaparator, și perioada noastră, când se retrasează hărțile teritoriale. Să găsești acele „bidoane” ideologice la propria ușă, cu o ritmicitate absolut dezolantă. Să pricepi că singura utilitate care ți-a fost menită în această potențială tragedie este aceea de soldat cuminte, supus doctrinei și ordinelor primite. Pentru că, dacă similitudinile merg mai departe, repetarea istoriei ar presupune un nou conflict colosal – unul în care nu mor ideile contorsionate, ci oamenii.

Orientul Mijlociu, Europa răsăriteană, America Latină, estul Asiei ș.a., toate sunt butoaie de pulbere, locuri unde au început ori s-au adâncit conflicte, fie (și) ideologice, fie (și) armate. Omenirea întreagă se află în situația ingrată de a alege o poziționare de o parte sau de alta a tranșeelor, lucru care nu mai părea posibil acum nu demult. Războiul hibrid mai sus menționat poate fi unica formă de conflict global sau, dacă nu suntem atenți, poate fi doar începutul unei deflagrații sângeroase, inutile. Iar în aceste momente mi-aș dori să cred că am învățat cu toții din greșelile trecutului și nu ne vom mai lăsa înșelați de idei găunoase recitate cu patos. Că nu vom mai accepta să ni se ofere, cu generozitate distructivă, îndemnurile pe care Erich Maria Remarque le numea, trist, „bidoane cu etichete false”.