Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia s-a născut în Pojorâta, județul Câmpulung Moldovenesc, la 11 mai 1893, primind la botez numele de Ioan. Părinții săi, Ignat și Elisabeta Flocea, țărani gospodari, i-au oferit o educație aleasă, crescând în iubire și dragoste de Dumnezeu alături de cei șapte frați ai săi mai mici.

Încă din copilărie simte chemarea spre viața monahală. Odată, a fugit de casă la cea mai apropiată mănăstire cu intenția de a rămâne acolo pentru totdeauna. Starețul, văzându-i curăția și sinceritatea, i-a oferit mângâiere și l-a trimis la părinți, însă gândul acesta nu l-a părăsit niciodată. Ioan a avut din pruncie o sete arzătoare de cunoaștere și o minte luminată. Era atras de viața duhovnicească și își dorea să se desăvârșească.

În vara anului 1914, în timpul Primului Război Mondial, Ioan este luat în armată și trimis să lupte pe front. Pe câmpul de luptă este rănit grav la mână stângă, însă Dumnezeu îl acoperă și scapă cu viață din ploaia de gloanțe care secera tot ce întâlnea în cale. Ioan este operat și, prin mila lui Dumnezeu, mâna i-a fost tămăduită în chip minunat.

Întors în tranșee, este rănit și la picior de o schijă, dar scapă cu viață, mulțumind încă o dată lui Dumnezeu pentru ocrotire. Pe front găsește o icoană a Sfântului Nicolae și o lumânare arzând în fața ei, moment în care îi făgăduiește lui Dumnezeu că, dacă va scăpa cu viață din război, va îmbrățișa viața monahală. Astfel, în anul 1917, după ce revine acasă în Bucovina, merge în Basarabia și se închinoviază la Mănăstirea Hârbovăț din raionul Călărași.

După o perioadă de încercare, starețul său, văzând râvna lui pentru cele sfinte, îl călugărește în anul 1920, și îi pune numele Iraclie. În anul 1926 a fost hirotonit ierodiacon, iar doi ani mai târziu ieromonah, slujind cu multă râvnă și cuvenită evlavie toată viața sa.

Calitățile sale oratorice, pregătirea teologică temeinică și viața sa curată, au făcut ca în anul 1935 să fie desemnat să conducă procesiunile din parohii, mergând cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hârbovăț pentru a face plugăria spirituală de toamnă și de primăvară. La aceste slujbe Sfântul Iraclie rostea cuvântări spre folosul duhovnicesc al credincioșilor.

Contemporanii săi îl cinsteau, recunoscând în el un mare orator, un duhovnic iscusit și un bun slujitor. Era milostiv și iubitor de străini, fiind dedicat întru totul misiunii sale preoțești. Cunoștea bine Sfintele Scripturi și vorbea mai multe limbi străine: rusa, găgăuza, germana. Astfel, se îndeletnicea cu traducerea textelor de suflet folositoare pe care le publica spre zidirea duhovnicească a celor mulți.

Sfântul Iraclie a fost un bun povățuitor al tinerilor care urmau Școala de cântăreți de la Chișinău, ce fusese transferată la Hârbovăț, unde activa ca spiritual și subdirector.

Pentru priceperea și statornicia sa, în anul 1940 a fost desemnat vicar al eparhiei. Cu discernământul său, a menținut echilibrul în Mănăstirea Hârbovăț într-o perioadă tulbure, de război, până la desființarea ei de către sovietici.

A fost transferat apoi ca preot slujitor la parohia Nisporeni. Văzând persecuția preoților și a monahilor din partea sovieticilor, din modestele posibilități de la parohie trimitea ajutoare la călugării de la Mănăstirile Noul Neamț și Hâncu. Le dădea bani și mâncare, arătând dragoste și milă față de frații aflați în suferință.

Având ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului între anii 1941 și 1944, a modelat în sufletele fraților și ale monahilor virtuțile creștine și i-a îndemnat să fie lumină lumii și sare pământului, vorbindu-le despre vremelnicia vieții și bucuria comuniunii veșnice cu Hristos.

În anul 1944, Basarabia este din nou ocupată de trupele sovietice. Ostașii necredincioși au arestat, au torturat și au omorât mulțime de clerici și credincioși care au mărturisit credința în Iisus Hristos. Sfântul Iraclie a primit și el această cruce grea a mărturisirii. La 3 septembrie 1945 a fost arestat de necredincioși. Este condamnat pe nedrept la 8 ani de temniță în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică.

În închisoare, ca și ceilalți clerici, a continuat să ajute și să încurajeze pe deținuți, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind un credincios slujitor al lui Hristos. Nu s-a lepădat de Mirele Bisericii și nici nu a cedat în fața chinuitorilor săi, rămânând statornic în credință până la sfârșitul vieții.

În anul 1953 se întoarce în Basarabia „tot atât de smerit și harnic propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu”. În perioada 1953-1959, Sfântul Iraclie viețuiește în Mănăstirea Țigănești, de lângă Chișinău. După desființarea ei în 1959, a mers la Mănăstirea Noul Neamț, unde a viețuit până la închiderea ei din anul 1962. Ultimii ani i-a petrecut în casa unui fiu duhovnicesc din satul Chițcani, aproape de Mănăstirea Noul Neamț, în smerenie și rugăciune, povățuindu-și duhovnicește ucenicii care îl cercetau.

Strălucind în virtute, în dragoste și smerenie, s-a făcut vas primitor al darurilor dumnezeiești și s-a arătat îndrumător înțelept al sufletelor pe calea mântuirii. Bineplăcând lui Dumnezeu și oamenilor, prin viețuirea sa cea sfântă, și-a sfârșit viața aceasta la 16/3 august 1964, înconjurat de ucenicii săi. A fost înmormântat în cimitirul satului sub atenta supraveghere a comuniștilor.

După anul 2000, prin lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu și grija rudelor sale de la Pojorâta, cu multe eforturi, s-a descoperit mormântul marelui cuvios. Cu acest prilej, sfintele sale moaște au fost luate și așezate în cimitirul Mănăstirii Noul Neamț. Atunci, familia, având mare evlavie către strămoșul lor cel duhovnicesc, a luat un fragment din sfintele moaște spre binecuvântare.

În ziua pomenirii sale din anul 2022, din moaștele cuviosului a izvorât mir. Familia Sfântului Iraclie, văzând această minune, a slăvit pe Dumnezeu și a povestit întâmplarea minunată Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Aflând de aceasta și de viața sa sfântă, bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, împreună cu familia și cu un sobor de preoți a mers la mormântul Sfântului și în ziua de 22 noiembrie 2022 au aflat cinstitele sale moaște frumoase la vedere și binemirositoare.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Tropar: Ceata monahilor și a credincioșilor din Basarabia astăzi te laudă, Sfinte Iraclie, cinstind slăvita ta pomenire, că i-ai luminat pe toți cu lumina Scripturilor, cu slujirea Tainelor, și cu graiul Părinților; de aceea, te rugăm, mijlocește pentru sufletele noastre.

Sfantul Isachie este cinstit aparte pe 30 mai.

Este sfantul care a luptat pentru inapoierea bisericilor ortodoxe luate de arieni. Inainte de a trece la cele vesnice, Sfantul Isachie l-a numit staret pe ucenicul sau, Dalmat. Acesta a fost ostas in armata imperiala a imparatului Teodosie cel Mare. Dalmat si-a parasit sotia si copiii si a vietuit in obstea Cuviosului Isachie, impreuna cu fiul sau, Faust. Dalmat s-a dat pe sine unei aspre postiri, incat ajungea sa nu manance nimic timp de 40 de zile. A fost unul din Parintii prezenti la al treilea Sinod Ecumenic, tinut in anul 431, la Efes, unde a luptat impotriva invataturii lui Nestorie care sustinea ca Fecioara Maria este nascatoare numai de om. Faust, fiul lui Dalmat, i-a fost sprijin in toate tatalui sau. A trecut la cele vesnice in obstea in care a intrat impreuna cu Dalmat.

Viata cea placuta lui Dumnezeu a Cuviosului Isachie si ravna lui cea mare pentru buna credinta, prin care a mustrat pe raucredinciosul imparat Valent, proorocindu-i pieirea lui, precum si fericitul sfarsit al acestui cuvios, s-a scris din destul la 30 mai; cel ce voieste, sa citeasca acolo.

Iar Cuviosul Dalmat, fiind in viata mireneasca, a fost mai intai ostas in imparatia lui Teodosie cel Mare si era foarte cinstit la imparatul. Apoi a defaimat pentru Dumnezeu toate cele lumesti si, lasandu-si femeia si copiii, a luat cu dansul numai pe un fiu al sau cu numele Faust si s-a dus la Cuviosul Isachie, care avea manastire in cetatea dinaintea Constantinopolului. El a fost tuns de dansul in randuiala monahiceasca impreuna cu fiul sau si traiau amandoi cu dumnezeiasca placere, bine nevoindu-se in pustnicestile osteneli. Iar dupa ce Cuviosul Isachie a ajuns la adanci batraneti, cand se apropia de sfarsit, a chemat pe frati si, invatandu-i pentru mantuire, le-a pus egumen in locul sau pe Cuviosul Dalmat, dupa al carui nume mai pe urma s-a numit si manastirea aceea „a lui Dalmat”. Fericitul Dalmat a fost hirotonit preot de catre Atic, patriarhul Constantinopolului. El atata postire a aratat, incat petrecea fara hrana pana la patruzeci de zile, biruind astfel, prin post si rugaciune, puterea diavolului. El s-a nevoit inca si asupra diavolilor celor vazuti, adica asupra ereticilor nestorieni care huleau pe Preasfanta Fecioara Maria, Maica Domnului, si a fost mare ajutator Sfintilor Parinti la al treilea Sinod ecumenic, care s-a tinut in Efes, in timpul imparatului Teodosie cel Mic. Cuviosul era iubit de imparat si de sfintii parinti care l-au pus arhimandrit in Manastirea Dalmatului. Si placand el lui Dumnezeu desavarsit, s-a mutat la Dansul intru adanci batraneti. De asemenea si fiul lui, Cuviosul Faust, strabatand prin toata dumnezeiasca placere si prin toata nevointa monahiceasca si sfarsind bine alergarea pustniceasca, s-a mutat la vesnicele locasuri si s-a numarat cu cuviosii parinti in viata cea fara de moarte.