O nouă lege care vizează integritatea demnitarilor a fost depusă la Parlament

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F7%2F31%2F232239%2F17855059926fcff648.jpg&w=960&h=540&c=1″]

O nouă lege care vizează integritatea demnitarilor a fost depusă, astăzi, la Parlament, după ce proiectul anterior a fost respins, ieri, în Senat, ca for decizional. Preşedintele acestui for, liberalul Mircea Abrudean, spune că noul document respectă legea fundamentală şi le cere parlamentarilor PSD să nu mai depună amendamente neconstituţionale care permit ascunderea averilor.

În replică, liderul PSD, Sorin Grindeanu, susţine că prin amendamentele depuse social-democraţii au urmărit îmbunătăţirea legii ANI.

Sorin Grindeanu: Proiectul de lege n-a fost depus de PSD, a fost depus de coaliţia de guvernare actuală. Un proiect de lege care spunea: declaraţiile de avere sunt la secret. Un proiect de lege care îi făcea scăpaţi diverşi, care sunt în diverse situaţii în acest moment de incompatibilitate sau de confict de interese. Am încercat prin amendamentele pe care le-am făcut să facem un proiect de lege cât mai bun. Dacă acest proiect depus nu conţine acest lucru, evident că ne vom susţine în continuare acele amendamente pe care PSD le-a transmis, fiindcă sunt cât se poate de normale şi de corecte.

România riscă să piardă 800 de miloane de euro din PNRR dacă nu adoptă până la sfârşitul lunii august proiectul de lege care vizează legislaţia privind integritatea demnitarilor.

[analyse_source url=”https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/o-noua-lege-care-vizeaza-integritatea-demnitarilor-a-fost-depusa-la-parlament-id232239.html”]


Analyse


2026-08-02 09:03:51

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.