Propagandiștii anti-UE și pro-FR au motive de satisfacție: cauza lor este în mâini (ne)bune

După ce în Tableta de săptămâna trecută am aplaudat votarea Guvernului condus de Vasile Tofan, am „bănuit” Bucureștiul precum că are motive să invidieze Chișinăul în materie de alternanță (calitativă) la guvernare și mi-am exprimat încrederea că noul cabinet își va duce mandatul până la capăt, adică până în septembrie 2029, chiar peste câteva zile, ca să nu zic peste câteva ore, în acest „monolit de nezdruncinat”, cum se părea noua garnitură guvernamentală, a apărut prima fisură, prima verigă slabă din lanțul guvernamental care ne demonstrează, încă o dată, că sângele apă nu se face – exemplul negativ al unor politicieni de pe malul Dâmboviței, care în loc să-și scoată bârna din propriii ochi au grijă de paiul din ochii altora a fost preluat cu nonșalanță și de unii „colegi” ai lor de pe malul Bâcului.

Or, nu a dovedit să se usuce cerneala de pe semnătura președintei Maia Sandu pe Decretul de învestire a noului guvern, iar noii miniștri se mai aflau sub impresia sărutului oficial al drapelului de stat când unul din ei, și anume Ministrul Agriculturii, a fost învinuit de minciună și demis din funcție. Nu voi preciza cine a fost „pârâtul” și care colegi din media au decis că a venit momentul să-și etaleze vigilența și osârdia în depistarea celor care trebuie să plătească de ceea ce au făcut sau nu au făcut anterior, dar consider că acest precedent poate fi unul periculos și, dacă va fi implementata cu rigurozitate, am putea rămâne fără  mai mulți miniștri și nu numai. Sincer vorbind, nu-l cunosc pe domnul Radu Musteață, deja ex-ministrul Agriculturii, și nu-mi permit luxul să mă erijez în avocatul lui, dar faptul că a cochetat cândva cu un partid care capturase statul și s-a fotografiat alături de niște persoane cu adevărat controversate nu mi se pare destul de suficient pentru a pune capăt unei cariere aflate în ascensiune. Este adevărat că acest domn nu a fost un exemplu de responsabilitate și de maturitate politică, dar minciuna lui minoră transformată, nu fără aportul colegilor de breaslă, în una majoră (acesta refuzând, inițial, să recunoască că a colaborat cu cutare formațiune politică) nu este o excepție, când vine vorba despre persoane care ocupă funcții de răspundere în stat, ca să nu zic că este o regulă nescrisă.

Doamne ferește, nu-mi plac și nu mi-au plăcut mincinoșii și colaboraționiștii, dar nu am știut, spre rușinea mea, că domnul Musteață a fost unul din liderii marcanți a celui partid, că deținuse vreo funcție importantă care să fi afectat cumva parcursul european al Republicii Moldova. De altfel, de această părere este mai multă lume, iar premierul Vasile Tofan a declarat fără echivoc că „Radu Musteață este unul din puținii manageri valoroși care a reușit să facă ordine în cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor”. Ba mai mult, actualul premier a recunoscut că „administrația publică are nevoie de oameni capabili să gestioneze domenii complicate unde să obțină rezultate și că și-ar dori ca fostul ministru să rămână în serviciul public, întrucât numărul managerilor care pot prelua dosare dificile este limitat”. Putea domnul Musteață să fie la fel de eficient și la Ministerul Agriculturii, unul din ministerele de forță într-o țară agrară? Răspuns la această întrebare nu vom afla, cu părere de rău pentru noi și cu părere de bine pentru opoziție, pentru baronii din raioane și, probabil, pentru unul din foștii ambasadorii extraordinari și plenipotențiari al Republicii Moldova în Japonia, care provine și el, ironia sorții, de la acest minister.

Apropo, unul din deputații opoziției parlamentare declara de la tribuna centrală a legislativului că Guvernul Tofan are viață scurtă și că în șase luni acesta va pica, cu siguranță. Probabil, știe ceva special acest deputat dacă, vorba unui analist politic, guvernul premierului tehnocrat primit, în termeni record, prima lovitură, direct în „plexul solar”. Și precum cu o demisie nu se știrbește din autoritatea și stabilitatea unui guvern în spațiul public a fost aruncat și zvonul precum că următorul care demisionează din guvernul Tofan este ministrul Culturii, Dan Suruceanu. În cazul lui nu este vorba despre minciună sau despre apartenența la un partid politic, dar faptul că Suruceanu deține jumătate din compania Ecvetimpex, specializată în activități ecvestre, alături de Nicolae Gangal, fost funcționar condamnat în 2018 pentru exces de putere și pentru că este prieten cu omul de afaceri Vladislav Boghii, vizat anterior în controverse legate de credite neperformante acordate de Banca de Economii. Vă reamintim că, înainte de a ajunge la Guvern, Dan Suruceanu a fost viceadministrator la Arena Chișinău, unde, potrivit Curții de Conturi, ar fi încasat nejustificat peste 141 de mii de lei într-un an. De data aceasta, ministrul nu s-a înglodat în minciuni și în căutarea de scenarii salvatoare și a spus-o pe șleau: în primul caz „compania Ecvetimpex este inactivă, că a avut o singură tranzacție și că nu știa despre antecedentele partenerului său”, iar în al doilea caz „respinge constatarea cu privire la banii primiți nejustificat și afirmă că diferența provenea din suplimente pentru munca în weekend”. După aceste declarații, ministrul Suruceanu a declarat cu nu demisionează, iar potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dumtru Ciorici, „domnul Suruceanu este în pline pregătiri pentru evenimentele dedicate Zilei Independenței și Zilei Limbii Române”.

De altfel, nu este o certitudine că și alți miniștri nu vor repeta soarta celor doi, cert este, însă, că și acest cabinet nu poate activa în pace și liniște, precum este bine să fie într-un stat în care prezumpția nevinovăției funcționează (adică, legea trebuie să fie importantă, dar nu zvonurile, părerile,  presupunerile și frustrările cuiva, indiferent de funcție pe care o ocupă și indiferent ce scop are în demersurile sale înțelese ca formă, dar dezaprobate ca conținut), precum este cert că propagandiștii anti-UE și pro-FR poți să-și frece palmele de satisfacție –  cauza lor este în mâini (ne)bune. Deloc întâmplător, acum când se vede luminița din capătul tunelului care duce Republica Moldova în Uniunea Europeană și cu un an înainte de alegerile locale care, la fel ca întotdeauna, vor fi cruciale pentru noi, jurnalista care ani buni ne-a „învățat” pe ceilalți ce înseamnă să lupți cu falsurile și să faci diferența dintre adevăr și minciună, și-a lansat recent o instituție numită bombastic VOX Academy care, chipurile, va avea drept scop suprem, pe parcursul a patru luni,  „pregătirea oamenilor care nu se tem să spună ceea ce gândesc și gândesc critic, să iasă din tipare și să meargă împotriva turmei, când consideră că aceasta greșește”.  Este de ajuns să arunci o privire asupra listei de „lectori! Ai acestei academii ca să înțelegi că „turma” este în pericol. Mai cu seamă dacă ținem cont de faptul că, suntem în perioada de admitere și această academie ar putea să nu aibă probleme în a racola doritorii de a îmbrățișa meseria de propagandist.

Și încă ceva care mi se pare important. Călcatul prin străchini și dorința de a vedea moartă capra vecinului sunt sporturi tradiționale la românii basarabeni. Turnătorii, Pavlicii Morozovi (pentru buzoieni:  Pavlik Morozov a fost un băiat sovietic în vârstă de 13 ani, transformat de propaganda regimului stalinist într-un simbol suprem al loialității față de statul comunist. El a devenit celebru după ce și-a denunțat propriul tată autorităților sovietice) mișună peste tot și este păcat când cineva îi bagă în seamă și, culmea!, le promovează aberațiile și le permit să facă din țânțar armăsar. Am spus-o și o repet: nu-i agreez și sunt gata să-i pun la stâlpul infamiei pe acei care doresc să mă prostească și să schimbe accentele atunci când dracul nu este atât de negru cum îl desenează cineva, dar nu pot să-i pun într-o oală pe toți și să pun note cuiva numai prin prisma verișorilor, prietenilor, partenerilor de afaceri sau, pur și simplu, a colegilor de clasă/școală. Cât de paradoxal nu ar fi, dar vorba lui Iosif Stalin „Сын за отца не отвечает” (pentru buzoieni: „Feciorul nu poartă răspundere de faptele tatălui”) este actuală ca niciodată și, ca niciodată, ignorată.

În fine, la mitingul organizat recent de partidele de opoziție, printre trubadurii de serviciu care, indiferent de ce n-ar face guvernarea este rău și merită doar huiduieli am văzut-o și pe doamna Olesea Stamate, care încă mai ieri era unul din liderii partidului aflat acum la guvernare. Am privit-o și am primit-o ca pe un corp străin, care nu avea ce să caute la această adunare care doar tangențial era supărată pe majorarea prețurilor la gaze, principalul motiv al „protestului” fiind destabilizarea societății și turnarea zoilor în capul cabinetului Tofan. Și când te gândești că astfel de oameni ca Olesea Stamate sunt mulți îți dai seama că nu ai dreptul să-ți tai mereu creanga de sub propriile picioare și să uiți de o altă expresie celebră a lui Stalin –  „Cadrele decid totul”…

Text publicat în „Observatorul de Nord”