[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/programul-lift-pentru-viata-ajunge-si-in-vrancea/mediaPool/uwNgxgb.jpg”]
Programul „Lift pentru viață” ajunge și în Vrancea
|
Cum se pot înscrie asociațiile de proprietari pentru montarea lifturilor în blocurile vechi
Asociațiile de proprietari din Vrancea pot solicita, prin intermediul primăriilor, finanțare pentru instalarea de lifturi, platforme elevatoare sau alte soluții de accesibilizare în blocurile cu trei sau mai multe etaje. Legea intră în vigoare pe 19 august 2026, iar înscrierea în program presupune depunerea unei documentații specifice.
Regulile programului Lift pentru viață: Cum se pot înscrie în program asociațiile de proprietari din Vrancea
Asociațiile de proprietari din județul Vrancea pot beneficia de finanțări – prin intermediul primăriilor – pentru instalarea unor lituri sau a unor soluții alternative în blocurile cu trei sau mai mult etaje. programul urmează să se lanseze din 19 august, iar pentru a se putea înscrie, asociațiile trebuie să formuleze o solicitare și să depună o serie de documente la autoritățile locale.
Prin programul „Lift pentru viață” primăriile pot obține finanțări, la cererea asociațiilor de proprietri pentru instalarea de liftutri sau a unor soluții alternative în blocurile vechi. Pentru a fi înscrise în program, asociațiile trebuie să depună o serie de documente.
Concret, legea nr 153/2026 se va aplica din 19 august și va avea ca obiectiv construirea și instalarea de lifturi sau a unor soluții alternative de tipul scărilor mecanizate, a platformelor elevatoare sau a rampelor în blocurile cu trei sau mai multe etaje.
Legea stabilește că primăriile fac lucrările de amenajare în baza unui contract de mandat încheiat cu asociația de proprietari sau, în lipsa acesteia, cu două treimi din numărul total al proprietarilor de apartamente și cu două treimi din numărul proprietarilor spațiilor cu altă destinație. Acest contract de mandat urmărește mandatarea primăriilor, de către asociația de proprietari, în vederea stabilirii măsurilor și acțiunilor ce se impun pentru implementarea programului.
Pentru a putea primi finanțare, imobilele cu mai mult de trei etaje care nu sunt dotate cu lifturi din construcție trebuie să îndeplinească și o serie de criterii specifice. În primul rând trebuie ca asociațiile de proprietari să solicite montarea unor lifturi. Pe lângă această solicitare, documentul trebuie însoțit de contractul de mandat semnat; hotărârea privind înscrierea în programul național, adoptată în adunarea generală, însoțită de tabelul nominal din care să rezulte acordul scris al locatarilor; lista proprietarilor din scara bloc ce fac obiectul intervenției.
La solicitarea asociațiilor de proprietari, autoritățile locale trebuie să întocmească o documentație tehnică cu conținut simplificat care să stabilească soluția de instalare a liftului sau a instalațiilor alternative pentru fiecare scară în parte sau pentru întregul imobil.
Conform regulilor adoptate, programul „Lift pentru viață” se va desfășura în două etape. În prima etapă, va fi un proiect pilot ce va permite amenajarea de lifturi în 100 de blocuri. Ulterior, legea prevede că asociațiile de proprietari ale căror solicitări nu sunt selectate ca să intre în proiectul pilot, vor putea solicita realizarea accesibilizării din fonduri proprii ale unităților administrativ-teritoriale sau ale subdiviziunilor pe raza cărora se află blocurile de locuințe.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
Ajutor de la stat pentru fermierii din Vrancea afectați de seceta din 2025. Cine primește până la 333 de lei pe hectar
Anunțuri ZdV Premium
[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/actualitatea/stiri-locale/programul-lift-pentru-viata-ajunge-si-in-vrancea”]








