Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Grevă generală în Sănătate

Rodica Condurache
27 iul 2026310 vizualizări

MS a cerut direcţiilor de sănătate publică să monitorizeze activitatea din unităţile sanitare n ce spune ministrul Sănătății

 

Ministerul Sănătăţii a cerut direcţiilor de sănătate publică, în contextul grevei generale declanşate marţi, să monitorizeze activitatea din unităţile sanitare şi să raporteze urgent orice incident sau situaţie de criză care poate afecta continuitatea serviciilor medicale pentru pacienţi.

Ministerul Sănătăţii precizează că respectă dreptul constituţional al angajaţilor de a organiza acţiuni sindicale şi reafirmă că dialogul social reprezintă baza identificării unor soluţii reale, echilibrate şi sustenabile pentru sistemul de sănătate şi pentru personalul medical.

În perioada premergătoare acţiunilor de protest, Ministerul Sănătăţii afirmă că a desfăşurat discuţii cu partenerii sociali şi a formulat propuneri pentru noua lege a salarizării, cu obiectivul de a asigura o remunerare mai echitabilă, adaptată responsabilităţilor şi complexităţii activităţii din sistemul sanitar. Printre măsurile propuse se regăsesc: creşterea sporului pentru gărzile efectuate în structurile de urgenţă de la 20% la 30%; introducerea unui program-pilot de salarizare pe criterii de performanţă pentru personalul medical din unităţile sanitare publice; revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiţii periculoase, prin stabilirea unor criterii clare şi diferenţiate în funcţie de specificul activităţii; reconfigurarea coeficienţilor de salarizare pentru corectarea dezechilibrelor existente şi o ierarhizare corectă a funcţiilor; stabilirea unei perioade de tranziţie pentru aplicarea noilor prevederi salariale. Totodată, Ministerul Sănătăţii a iniţiat Memorandumul privind deblocarea a peste 7000 de posturi în unităţile sanitare publice, măsură destinată reducerii deficitului de personal şi consolidării capacităţii sistemului medical.

SANITAS a declanşat, marţi, greva generală în semn de protest faţă de Legea salarizării, despre care reprezentanţii federaţiei spun că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem. Negocierile, care au avut loc inclusiv la Palatul Cotroceni, nu i-au determinat pe angajaţii din sistem să renunţe la protest. Sindicaliştii SANITAS au reclamat presiuni, afirmând că managerii unor instituţii au solicitat liste cu numele salariaţilor care participă la protest, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă. Decişi să intre în grevă generală pe termen nelimitat, sindicaliştii anunţă că spitalele vor asigura doar asistenţa medicală şi serviciile esenţiale, astfel încât pacienţii “să nu fie lipsiţi de îngrijirile de care au nevoie”.

Cseke Attila: Am primit asigurări că veniturile angajaţilor din sistemul medical nu vor scădea

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că a primit asigurări de la Ministerul Muncii că veniturile angajaţilor din sistemul medical nu vor scădea, subliniind că nu ministerul pe care îl conduce este „iniţiatorul” proiectului Legii salarizării unitare, ci Ministerul Muncii, dar şi că acest proiect vizează salarizarea întregului sistem bugetar, nu doar a celui sanitar. Pe de altă parte, Cseke, în calitate de parlamentar UDMR, s-a arătat sceptic în privinţa adoptării în Parlament a proiectului într-un „timp scurt”.

„Vreau să specific că acest proiect al legii salarizării nu este un proiect al legii salarizării în domeniul sanitar, ci o salarizare unitară pentru domeniul bugetar, deci nu este un proiect iniţiat de către Ministerul Sănătăţii. Noi am dat ajutor pe partea noastră profesională, astfel încât să rezolvăm cât mai multe dintre problemele pe care le-am identificat. Am făcut şi o adresă săptămâna trecută Ministerului Muncii, în care am identificat aceste chestiuni şi în care mare partea lor sunt soluţionate astăzi”, a declarat, marţi, într-o intervenţie la Digi 24, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, precizând că toate datele tehnice cu privire la calcule, sporuri şi altele trebuie să le dea iniţiatorul, care este Ministerul Muncii. Întrebat dacă a discutat cu ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pâslaru, dacă prin aplicarea noii legi ar urma să scadă veniturile angajaţilor din sistemul de sănătate, Cseke a răspuns că „evident” că a întrebat acest lucru. „Asigurările sunt că nu vor scădea veniturile, la circa 80% va avea loc o creştere a veniturilor şi 20% vor intra pe sistemul de compensare, în sensul în care veniturile actuale vor rămâne la acelaşi nivel până la 2031. Dar acestea sunt, încă o dată, pe baza informaţiilor pe care noi le primim”, a punctat ministrul.

Cseke Attila a adăugat că a primit asigurări de la Ministerul Muncii că veniturile angajaţilor nu vor scădea, afirmaţia fiind în contextul în care participanţi la greva generală au spus că vor pierde 600-700 de lei la salariu.

Întrebat dacă sindicatele sunt de acord cu Memorandumul iniţiat de MS pentru deblocarea a 7.800 de posturi din Sănătate şi ce se va înâmpla în continuare, ministrul interimar a răspuns: „Eu cred că sunt de acord, pentru că pe actuala legislaţie, modalitatea de deblocare a posturilor, a angajărilor în spitale este prin acest mecanism prin care Ministerul Sănătăţii iniţiază acest proiect de memorandum. Şi în ultimii doi ani este singura iniţiativă, pe circuitul de avizare interministerial al Ministerului Sănătăţii, prin care propunem deblocarea unui număr semnificativ de posturi. Am avut o primă variantă, au cerut analizarea şi a altor criterii, de baza cărora să facem această analiză, am făcut această analiză, am finalizat acest proiect de memorandum şi l-am pus în circuitul de avizare interministerial”.

Ministrul a spus că posturile ar urma să fie deblocate în momentul în care se aprobă în şedinţa de Guvern.  „Memorandumul are şi o anexă cu toate spitalele, exact cât se alocă pentru fiecare spital. Pot să vă spun că pe noile criterii, spitalele care au o complexitate medicală, tratează diagnostice mai complexe, au un număr în creştere de posturi care urmează a fi deblocate şi cele care au o complexitate mai mică, acolo numărul propus de deblocare este mai redus. S-a acordat prioritate acelor spitale care tratează bolnavii cu problematici mai complexe”, a afirmat Cseke Attila.

Potrivit acestuia, în momentul în care Memorandumul este aprobat, Ministerul Sănătăţii comunică fiecărui spital exact numărul de posturi deblocate, după care unitatea sanitară poate începe procedura de angajare.

Totodată, Cseke Attila le transmite pacienţilor care aveau o programare la medic, într-un spital public, în această zi, că Ministerul Sănătăţii „face toate demersurile pentru a fi alături de ei”. Cseke Attila a adăugat că, în condiţiile în care discuţiile tehnice au avansat foarte mult, interesul MS este acela ca „această grevă să se termine cât mai rapid”.

Pe de altă parte, în calitate de parlamentar UDMR, Cseke Attila a afirmat că „se vede foarte clar că cel puţin astăzi, când se discută”, nu sunt „şanse pe termen scurt, într-o zi, două, într-o săptămână, ca acest proiect al salarizării unitare pe multiple domenii să fie adoptat”. „Şi atunci, eu cred că discuţiile tehnice sunt importante, discuţiile cu grupurile parlamentare pentru a se găsit soluţii, dacă se găsesc soluţii în comun, trebuie promovat şi trebuie aprobat, dacă nu, trebuie abandonat acest proiect”, a punctat Cseke Attila.

În legătură cu posibilitatea adoptării proiectului până la sfârşitul lunii august, potrivit jalonului din PNRR, ministrul interimar al Sănătăţii a spus că acesta este „dezideratul”, dar că este vorba despre „o majoritate parlamentară”, în condiţiile în care guvernul este interimar şi „nu poate face nimic, nici măcar proiecte legislative nu poate introduce în Parlament, nu să adopte ordonanţe”.

Fost ministru moldovean: Poate e timpul ca Maia Sandu să analizeze posibilitatea retragerii cetăţeniei moldoveneşti lui Dan Dungaciu

prim-vicepreşedinte AUR a declarat că Republica Moldova nu ar mai trebui ajutată

Fostul ministru moldovean al Apărării Anatol Şalaru, care de-a lungul timpului a avut mai multe opinii critice şi dezvăluiri vizând membri ai AUR, inclusiv pe liderul partidului, George Simion, afirmă, într-o postare pe Facebook, că poate că este timpul ca preşedintele R. Moldova Maia Sandu să analizeze posibilitatea retragerii cetăţeniei moldoveneşti lui Dan Dungaciu, prim-vicepreşedinte AUR, pentru declaraţii conform cărora Republica Moldova nu ar mai trebui ajutată.

“Declaraţiile lui Dan Dungaciu despre faptul că Republica Moldova nu ar mai trebui ajutată, ci doar tratată ca o simplă afacere printr-un posibil viitor fond de investiţii, din care “ar avea de câştigat” atât Chişinăul, cât şi Bucureştiul, sunt greu de înţeles dat fiind relaţiile economice moldo-române. România are investiţii directe în Republica Moldova de aproximativ 480 de milioane de euro (ISD), la care se adaugă circa 350 de milioane de euro reprezentând capitalul celor puţin peste 1.500 de firme româneşti. Aceste investiţii generează peste 30.000 de locuri de muncă. Republica Moldova trebuie ajutată pentru că este parte a României şi ajutând această bucată românească de pământ România se ajută pe sine. Republica Moldova nu mai este de mult o problemă externă pentru România, ci una internă, iar securitatea României nu mai începe la Prut, ci la Nistru”, scrie Şalaru pe Facebook.

El afirmă că, din păcate, aceste afirmaţii vin din partea unui om care, în iulie 2010, dobândea cetăţenia Republicii Moldova, depunând jurământul de credinţă în faţa lui Dorin Chirtoacă, al cărui unchi, Mihai Ghimpu, îi acordase această cetăţenie. În urma acordării cetăţeniei moldovenşti Dan Dungaciu a devenit consilier al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu chiar pe probleme de integrare europeană. “Atunci care ar fi motivaţia pentru care de ceva timp Dan Dungaciu atacă din poziţia de lider AUR Republica Moldova şi puterea de la Chişinău? O explicaţie o reprezintă ceea ce s-a întâmplat în Chişinău la începutul anului 2026”, explică fostul ministru.

El relatează că, la 15 ianuarie 2026, Dan Dungaciu şi-a lansat la Chişinău cartea despre Donald Trump, iar printre invitaţii săi “importanţi” se numărau reprezentanţi ai Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, ai PSRM, condus de Igor Dodon, şi ai MAN, partidul condus de Ivan Ceban, primarul Chişinăului. El prezintă imagini în care susţine că apare Rvacev Oleg Valentinovici, care figurează ca ataşat în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău şi este, totodată, cel de-al treilea reprezentant al Federaţiei Ruse în Comisia Unificată de Control (CUC), organism care asigură implementarea Acordului de încetare a focului pe Nistru.

“Funcţia deţinută indică în mod clar apartenenţa sa la GRU”, notează Anatol Şalaru. Un al doilea “invitat” la lansarea de carte este Daniil Zaharov, care îl asistă pe ambasadorul rus Oleg Ozerov în activităţile desfăşurate în Transnistria şi Găgăuzia. Mai jos sunt fotografii în care acesta apare în Transnistria şi Găgăuzia alături de ambasadorul Federaţiei Ruse acreditat la Chişinău, mai spune fostul ministru.

Din partea lui Igor Dodon şi a PSRM a participat Adrian Albu, fost candidat al PSRM la Primăria Chişinău şi despre care presa a publicat înregistrări audio în care acesta comunica cu Iurie Gudilin, prezentat drept agent FSB, în contextul susţinerii lui Alexandr Stoianoglo: Înregistrările audio se află în posesia redacţiei Deschide.md, precizează Şalaru.

Din partea lui Ivan Ceban, primarul municipiului Chişinău, declarat indezirabil de către România şi, ulterior, în spaţiul Schengen, a participat deputatul MAN Gaik Vartanean, considerat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Ion Ceban, mai spune el.

“Toate aceste personalităţi “iubitoare” de România au venit exclusiv la invitaţia lui Dan Dungaciu. Privind fotografiile de mai jos şi analizând comportamentul AUR, în frunte cu George Simion, refuzul de a vota pentru doborârea dronelor ruseşti, votul negativ împotriva sprijinirii SUA, precum şi lipsa condamnării Federaţiei Ruse ale cărei drone ne tot “vizitează”, putem parafraza titlul unei cărţi a lui Dan Dungaciu: “Rusia ante portas”. Poate că este timpul ca preşedintele Maia Sandu să analizeze posibilitatea retragerii cetăţeniei moldoveneşti lui Dan Dungaciu aşa cum i-a retras-o şi lui Alexandru Bălan, fostul adjunct al SIS, cu care Dungaciu începe să semene din ce în ce mai mult”, conchide fostul ministru al Apărării din Republica Moldova.

Un idiot util al lui Putin

Recent, într-un interviu, Şalaru l-a numit pe Dungaciu “un idiot util al lui Putin”.

“Dan Dungaciu se află-n treabă. Lui îi place să vorbească fără să aducă argumente. Lansează nişte ipoteze idioate. România are o datorie morală faţă de Republica Moldova, dar apar nişte idioţi utili ai lui Putin, cum este Dan Dungaciu, care, deşi până acum spunea că noi suntem fraţi şi aşa mai departe, el şi s-a însurat la Chişinău, eu o cunosc pe soţia lui de aici, dar el acum, el şi George Simion, ăştia de la AUR, care văd că nu se bucură de popularitate în Republica Moldova, promovează politica rusă. Dacă ne uităm doar la declaraţiile lui Dan Dungaciu, cei care mai sunt în AUR acolo, George Simion, alt idiot util este Valeriu Munteanu, deci fără să le cunoşti biografia, fără să cunoşti nimic altceva, doar dacă te uiţi la declaraţiile lor, spui: bă, ăştia sunt trimişi de Putin în România, ăştia fac politica lui Putin, ăştia sunt pro-ruşi, sută la sută. Deşi ei spun că nu, noi nu suntem, dar ei sunt anti-ucraineni, anti-europeni, anti-NATO, pro-Putin”, a spus el într-un interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu şi citat de cotidianul.md.

Fostul ministru al Apărării susţine că poziţiile exprimate de Dan Dungaciu nu sunt întâmplătoare şi îl acuză că, de-a lungul carierei sale, a acţionat constant împotriva intereselor României şi ale parcursului european al Republicii Moldova. “Dan Dungaciu, dacă ar fi plătit de altcineva să declare că Putin este cel mai mare duşman al lumii, el va trece în altă tabără imediat. El a fost undeva şi pe la Guvern, nu a trecut nu ştiu ce, nu l-au ţinut mult, l-au dat afară. Dan Dungaciu, oriunde a fost, el a făcut ceea ce ştie mai bine. A făcut escrocherii şi a fost împotriva statului român şi a românilor pro-europeni. Iar astăzi el este pur şi simplu un trădător. Ce să vrei să aştepţi de la Dan Dungaciu? Pe unde a fost, a avut dosare penale. De exemplu, acelaşi Institut de Sociologie de la Academia Română. Iar ruşii se folosesc de asemenea idioţi utili şi promovează tot felul de personaje, cum e Şoşoacă, cum e George Simion, Călin Georgescu, Dan Dungaciu. Ruşii îi folosesc pentru a transmite narativele astea propriilor cetăţeni. Că, uitaţi-vă, noi suntem puternici. Noi avem parteneri în Europa. Mai răbdaţi încă câţiva ani de război şi de lipsuri, şi de lipsă de benzină şi de tot, că vedeţi ce a spus Dan Dungaciu. În curând noi vom învinge.”, a declarat Anatol Şalaru.

Dan Dungaciu a declarat, la jumătatea lunii iulie, că România nu ar mai trebui să trimită bani în afara graniţelor atât timp cât are mari probleme economice acasă.

“Deficitele economice sunt cele care sunt. România opreşte orice finanţare externă, că este vorba de Ucraina, că este vorba de Republica Moldova. Republica Moldova se va finanţa, din punctul nostru de vedere, doar prin fondul de Investiţii Moldova pe care noi l-am propus. Este o legislaţie în Parlament, fondul Moldova adică investiţii eficiente şi pentru România şi pentru Republica Moldova şi atât. Nu bani gratis, nu bani despre care nici nu ştim unde ajung şi cum ajung. Nu ştim de foarte multe ori cum sunt folosiţi. De multe ori sunt folosiţi din perspectivă strict politică. Orice finanţare în exterior trebuie să fie oprită cel puţin cât România are problemele economice pe care le are. Din punctul meu de vedere este absurd să pui în cârca cetăţeanului român sume enorme de bani care, între noi fie vorba, nici măcar nu le ştim,” a explicat el.

Medic: Hepatitele infecţioase se pot transmite uşor între persoane, pot apărea la orice vârstă şi pot afecta orice categorie socială

 care sunt măsurile de prevenție

Octavian Tăbăcaru, medic specialist Boli Infecţioase în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, avertizează că hepatitele infecţioase se pot transmite uşor între persoane, pot apărea la orice vârstă şi pot afecta orice categorie socială, iar igiena riguroasă a mâinilor este extrem de importantă. Conform medicului, în cazul hepatitelor B şi C, putem vorbi de o evoluţie silenţioasă în decursul mai multor ani, care în timp vor duce la ciroză hepatică şi carcinom hepatocelular. “Hepatitele infecţioase pot apărea la orice vârstă şi pot afecta orice categorie socială. Spre exemplu, în cazul hepatitelor A şi E, care se transmit preponderant fecal-oral, este extrem de importantă igiena riguroasă a mâinilor. De asemenea, este important de ştiut că în unele cazuri putem avea o evoluţie fulminantă iar în cazul hepatitelor B şi C, putem vorbi de o evoluţie silenţioasă în decursul mai multor ani, care în timp vor duce la ciroză hepatică şi carcinom hepatocelular. Totodată, persoana poate transmite mai departe virusul fără să ştie. O detectare precoce a bolii permite începerea cât mai rapidă a tratamentului, precum şi limitarea transmiterii”, explică el.

Care sunt simptomele

Semnele care ar trebui să trimită un pacient la medic sunt icterul sclero-tegumentar (colorarea în galben a pielii şi mucoaselor), astenia fizică marcată, lipsa poftei de mâncare, dureri în etajul abdominal superior, mai accentuate în hipocondrul drept, greaţă, vărsături, scaune decolorate, urină închisă la culoare. Apariţia somnolenţei, a stărilor de confuzie, a tremorului dar şi prezenţa sângerărilor (epistaxis, de la nivelul gingiilor) indică o evoluţie severă a bolii.”

Medicul Octavian Tăbăcaru subliniază că, în primul rând, teste pentru hepatită trebuie să facă personalul medical – mai ales cei din specialităţile chirurgicale şi stomatologice – dar şi personalul care lucrează în unităţile de hemodializă, centre transfuzionale, laboratoare de analize medicale. Totodată, teste trebuie să facă pacienţii hemodializaţi, cei care sunt frecvent supuşi transfuziilor, persoanele cu parteneri sexuali multipli, persoanele cu antecedente de boli transmisibile sexual, persoanele instituţionalizate sau persoanele încarcerate. “Se recomandă ca şi membrii familiilor persoanelor bolnave de hepatită cronică B sau C să se testeze. La fel, pacienţii cu HIV, persoanele cu valori crescute ale transaminazelor sau alte semne de afectare hepatică”, notează medicul.

În ceea ce priveşte măsurile care ne ajută să prevenim îmbolnăvirea diferă în funcţie de tipul hepatitei. Pentru hepatitele cu cale de transmitere preponderant fecal-orală, în speţă cele produse de virusurile A sau E, măsurile de prevenţie sunt următoarele: spălarea corectă a mâinilor cu apă şi săpun; consumul de alimente şi apă din surse sigure; spălarea riguroasă a fructelor şi legumelor; prepararea termică adecvată a alimentelor.

În cazul hepatitelor B şi C se recomandă: sterilizarea corectă a instrumentarului medical; testarea sistematică a sângelui de la donatori; screeningul sistematic al gravidelor, instruirea periodică a personalului medical referitor la cunoaşterea şi respectarea măsurilor de prevenţie, pentru a evita expunerea accidentală la sângele infectat; evitarea utilizării la comun a obiectelor înţepătoare-tăietoare (forfecuţe, unghiere, lame de bărbierit etc.); contact sexual doar protejat, prin utilizarea prezervativului. În cazul piercingului, tatuajelor sau procedurilor cosmetice, trebuie utilizate instrumente sterile iar acolo unde este cazul, instrumente de unică folosinţă.

Metoda specifică de profilaxie este vaccinarea. ,,Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a hepatitei B. Ea începe în primele 24 de ore de la naştere apoi se continuă în cadrul schemei de vaccinare a Ministerului Sănătăţii. Reduce semnificativ riscul de a dobândi boala şi, bineînţeles, riscul de apariţie a cirozei/carcinomului hepatic, precum şi transmiterea bolii. Vaccinarea este importantă şi pentru persoanele neimunizate, în special pentru cele cu risc crescut de expunere. Persoanele care nu îşi cunosc situaţia vaccinală pot discuta cu medicul de familie despre testarea markerilor VHB şi despre necesitatea vaccinării”, spune Tăbăcaru.

Baza 86 Aeriană Borcea: Speculaţiile privind identitatea unor piloţi de-ai noştri de pe aeronave F-16 sunt complet false

Reprezentanţii Bazei Aeriene Borcea au anunţat că speculaţiile privind identitatea unor piloţi din cadrul bazei de pe aeronave F-16 sunt complet false şi au adăugat că discreţia asupra identităţii piloţilor este o necesitate, pentru a prevenit orice formă de presiune, hărţuire sau ameninţare la adresa lor sau a familiilor lor .„În ultimele zile, în spaţiul online au apărut o serie de mesaje şi speculaţii conspiraţioniste care susţin că numele pilotului român implicat în recentele misiuni de interceptare a dronelor ar fi cunoscut, facând referire la fiul unui fost comandant al bazei şi lansând scenarii false despre regulile serviciului de alarmă. Baza 86 Aeriană Borcea respinge ferm aceste afirmaţii”, au transmis, marţi, reprezentanţii Bazei 86 Aeriene Borcea pe pagina proprie de Facebook.

Ei au adăugat că înţeleg curiozitatea şi dorinţa publicului de a-i cunoaşte şi de a-i felicita pe militarii implicaţi în misiuni, dar identitatea acestora nu este publică.

”Discreţia asupra identităţii piloţilor noştri este o necesitate, bazată pe reguli de securitate operaţională. Protejarea personalului şi a familiilor: aceasta este o măsură de bază pentru a preveni orice formă de presiune, hărţuire sau ameninţare la adresa lor sau a familiilor lor”, au afirmat reprezentanţii Bazei 86 Aeriene Borcea. Ei au precizat că nedivulgarea detaliilor operaţionale (numele piloţilor, tiparul turelor de serviciu, tacticile şi procedurile) este o procedură standard în toate forţele aeriene din NATO, iar orice informaţie publicată poate fi colectată şi analizată de inamic.

Militarii de la Borcea au mai subliniat că alocarea piloţilor pe misiuni de luptă se face pe criterii de competenţă.  ”Serviciul de Luptă Permanent – alocarea piloţilor pe misiuni de luptă se face exclusiv pe criterii de competenţă, certificare operaţională şi planificare riguroasă a orelor de zbor şi de refacere, respectând legislaţia aeronautică. Nu există decizii arbitrare sau derogări de la aceste reguli. Misiunile de apărare a spaţiului aerian naţional se execută cu maximă seriozitate, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Aeronavele F-16 Fighting Falcon şi personalul navigant sau tehnic din cadrul Bazei 86 Aeriene sunt mereu la datorie”, a mai precizat sursa citată.

Piloţi de pe aeronave F-16 au doborât timp de trei zile consecutiv, la sfârşitul săptămânii trecute, trei drone care intraseră în spaţiul aerian naţional. Primele doua drone au fost doborâte de același echipaj.

Zaharova: Moscova va răspunde la expulzarea unui diplomat rus din România

Moscova va da un răspuns adecvat la expulzarea unui angajat al Ambasadei Federaţiei Ruse din România, a declarat pentru agenţia de stat TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova. „Acuzaţiile românilor sunt nefondate, pretenţiile sunt nejustificate. Aceste acţiuni neprietenoase vor primi un răspuns adecvat”, a declarat Maria Zaharova.

Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat luni pe ambasadorul Federaţiei Ruse după seria de incidente cu drone ruseşti doborâte după ce au intrat pe teritoriul ţării. Şeful misiunii diplomatice ruse la Bucureşti a primit o notă verbală de protest, conform căreia unul dintre diplomaţii ruşi trebuie să părăsească teritoriul ţării în termen de cinci zile. În plus, ambasadorul României a fost rechemat de la Moscova la Bucureşti pentru consultări.

Grindeanu, întrebat dacă PSD ar putea negocia cu AUR un nou guvern: I-aţi văzut pe Dungaciu sau pe Simion să spună ceva despre dronele care au intrat în România?

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, pentru ca social-democraţii să înceapă negocieri cu AUR pentru un nou guvern, este nevoie ca formaţiunea lui George Simion să clarifice nişte lucruri, el precizând că există o lipsă de credibilitate a unor lideri AUR.

Grindeanu a dat ca exemplu lipsa de reacţie a liderilor AUR în privinţa dronelor care au intrat pe teritoriul României. “În acest moment ei (cei de la AUR – n.r.) trebuie să-şi clarifice nişte lucruri. În primul rând există o lipsă de credibilitate a unor lideri. Eu cel puţin am mari semne de întrebare în cuvântul şi în ceea ce spun că fac şi vor să facă. În al doilea rând, ceea ce e şi mai grav, eu n-am văzut clarificări la o parte dintre ei, dintre aceşti lideri, deci n-am văzut nici în aceste zile”, a afirmat, luni seară, la Antena 3, liderul PSD, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, doar Petrişor Peiu de la AUR a reacţionat în ultimele zile în privinţa dronelor care au pătruns pe teritoriul României, în schimb George Simion şi Dan Dungaciu nu ar fi abordat acest subiect. “Apropo de aceste drone care au intrat pe teritoriul României, am văzut parcă doar pe Peiu, în rest pe nimeni, e o linişte din asta. L-aţi văzut pe domnul Dungaciu să spună ceva? L-aţi văzut pe Simion să spună ceva? Aţi văzut să spună de sancţiunile contra Rusiei ceva? I-aţi văzut pe aceşti oameni? Aici e o chestiune pe care, din perspectiva mea, trebuie să o clarifice ei. Asta dacă vor să devină un partener frecventabil, nu doar din perspectiva PSD, ci din perspectiva oricărui partid pro-occidental”, a adăugat Sorin Grindeanu.

România a doborât trei zile la rând câte o dronă, despre cea care a pătruns în spaţiul românesc vineri existând date certe că este de provenienţă rusească. Ambasadorul rus în România a fost convocat la MAE pentru a i se arăta dovezile.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.