[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/vacanta-la-mare-pentru-tinerii-de-la-centrul-sfanta-maria-din-golesti-datorita-proiectului-a-doua-sansa-pentru-viata/mediaPool/unL6JIy.jpg”]
Vacanță la mare pentru tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești, datorită proiectului „A doua șansă pentru viață”
|
Patru zile pline de bucurie, zâmbete și experiențe de neuitat la Năvodari pentru beneficiarii Centrului „Sfânta Maria” din Golești. Excursia a fost posibilă prin implicarea voluntarilor proiectului „A doua șansă pentru viață”, derulat de 20 de ani în parteneriat cu DGASPC Vrancea.
O vacanță de neuitat pentru tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești
Luna iulie le-a adus tinerilor de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești sentimentul de vacanță. Vestea că vor pleca pentru patru zile la Năvodari i-a transformat în cei mai fericiți oameni de pe pământ. Astfel, și-au pregătit cu mare bucurie bagajele și și-au rememorat visurile legate de mare. Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea a pus la dispoziție microbuzul, iar voluntarii din proiectul „A doua șansă pentru viață” ( profesorii coordonatori din Colegiul Naţional Al. I. Cuza, Raluca Andreea Săndulescu, Alina Cucu, Diac Loredana, Vișinescu Elena, Dobroiu Claudia, Opaiț Ovidiu, Trestioreanu Livia, Lupu Alis, Țandără Ionuț, Mereuță Camelia, Voicu Voicuța, Poll Emilia, Porumb Manuela, Hîrnea Carmen şi peste 200 de elevi, cooptaţi în calitate de voluntari, respectiv profesorii coordonatori din Colegiul Economic Virgil Madgearu, Roxana Carmen Ionescu, Necșuțu Ioana, Mihaela Daniela Cîrstea, Mariana Șchiaua, Valentina Rădescu, Andreea Matei, Dana Iliescu, Cristina Lemnaru, Camelia Lepădat, Veronica Mișcodan și de la Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, Dragomir Daniela, Vlad Steluța, Mocanu Ana, Nedelcu Alina, Niculae Ioana, Cîrlova-Țone Mădălina, Dumitru Anca, Ștefănică Ioana, Văideanu Manuela, Zainea Valentin, Onișoru Georgiana, respectiv prof. Teodora Bentz, de la Colegiul Național I.L.Caragiale din București și Florina Voicu de la Școala Gimnazială Herăstrău, București, împreună cu alți aproximativ 250 de elevi voluntari) au făcut posibilă această minunată excursie.
Însoțiți de o asistentă și de șeful Centrului „Sfânta Maria” din Golești, domnul Sorin Atomulesei, tinerii cu dizabilități au descoperit aerul cald al litoralului, apa liniștită a mării, șezlongurile și umbreluțele…Vremea a ținut cu beneficiarii Centrului, care au stat la soare, au intrat în apele mării, s-au plimbat cu bărcuța în larg, au mâncat înghețată și au râs mult. Pensiunea la care au fost cazați i-a primit cu căldură, iar tinerii cu dizabilități au putut să își pregătească mâncarea în bucătărie, să facă grătar în curte și să petreacă diminețile și serile sub umbrar. Și, pentru ca vacanța să fie completă, s-au plimbat atât pe faleza din Constanța, cât și pe cea din Tulcea. Visul de vacanță s-a transformat într-o amintire caldă și frumoasă!
Proiectul „A doua șansă pentru viață”, inițiat de cele trei unități de învățământ preuniversitar din Focșani și București, s-a încheiat, în anul școlar 2025–2026, cu această ultimă etapă. Educația incluzivă reprezintă o formă de înțelegere a sensurilor vieții și de asumare a responsabilității de cetățeni activi. În speranța că acest proiect, derulat în parteneriat cu Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, încă din anul 2006, reprezintă un model, elevii și profesorii voluntari își propun ca, și în anul școlar viitor, să fie alături de prietenii lor de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Social
Grevă generală la Spitalul Județean Focșani: angajații SANITAS din Vrancea protestează împotriva noii Legi a salarizării
De același autor
Vrancea celebrează Ziua Națională a Salvamont România: demonstrații, activități pentru copii și întâlnire cu salvatorii montani la Crângul Petrești
Anunțuri ZdV Premium
[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/special/social/vacanta-la-mare-pentru-tinerii-de-la-centrul-sfanta-maria-din-golesti-datorita-proiectului-a-doua-sansa-pentru-viata”]
















