[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/07/scoala-barsesti-NET.jpeg”]
„Educația – Pașaport Către Viitor”, proiect derulat la Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” Bârsești
COMUNICAT DE PRESĂ:
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN CEL MARE” BÂRSEȘTI a implementat în perioada 9 iulie 2024 – 31 iulie 2026 prin „PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE” proiectul PNRAS – SM „EDUCAȚIA – PAȘAPORT CĂTRE VIITOR”, COD PROIECT: 96, valoare proiect: 550.260,36 lei.
Școala noastră a organizat în data de 30 iulie 2026 o nouă activitate de succes în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – „ÎNVAȚĂ, PEDALEAZĂ, CÂȘTIGĂ!”. Evenimentul a reprezentat un exemplu de bune practici în ceea ce privește colaborarea strânsă dintre școală și familie.
Activitatea a reunit un număr semnificativ de participanți, bucurându-se de prezența activă a elevilor, a părinților acestora și a cadrelor didactice. Obiectivul principal al acestei activități a fost recunoașterea colectivă a efortului, implicării și rezilienței demonstrate pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului finanțat prin fonduri europene.
Astfel, 51 de elevi au fost premiați în cadrul unei festivități organizate de Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bârsești cu câte o bicicletă MTB, însoțită de kit de siguranță (căști de protecție, veste reflectorizante, apărători, cotiere, genunchere, lumini față-spate, kit catadioptri, lanț antifurt). Prezența părinților a oferit un sprijin emoțional important pentru elevi, facilitând în același timp un dialog deschis și constructiv în care ideea frecvenței școlare nu înseamnă doar responsabilitate, ci și recunoaștere sau recompensă.
Întreaga activitate a fost coordonată de director Dumitrașcu Alina (manager proiect) și cadrele didactice, membre în echipa de implementare a proiectului, Istrate Lucreția, Vlad Lorena-Mirela și Țuțueanu Elena – Gabriela.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și urmărește reducerea părăsirii timpurii a școlii, îmbunătățirea succesului școlar și sprijinirea tranziției către învățământul secundar superior.
















[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/07/31/foto-educatia-pasaport-catre-viitor-proiect-derulat-la-scoala-gimnaziala-stefan-cel-mare-barsesti/”]